Ki-Aikido – calea păcii și a armoniei

[acest articol este un fragment prelucrat din eseul personal scris în anul 2012 – Gestalt Terapia și Aikido. Despre Gestalt terapie puteți găsi mai multe informații aici. Legat de Aikido – prezentarea lucrurilor este la nivelul (limitat) pe care îl aveam atunci, după doar 5 ani de practică Ki-Aikido. În prezent, deși am practicat aproape 10 ani, realizez doar că limitele sunt puțin mai largi, așadar cele scrise mai jos sunt o versiune proprie pe care am încercat să o obiectivez în limita posibilităților – calea este personală, diferită pentru fiecăruia.]

Mai multe despre Ki-Aikdio puteți găsi la adresa – http://ki-aikido.ro/kiaikido/index.php

Înainte de a începe prezentarea propriu-zisă aș vrea să menționez faptul că Aikido este o disciplină practică, o disciplină a cuvintelor puține pentru că se practică cu mintea și corpul, și nu se studiază cu intelectul; deși este o filosofie a vieții se preferă să nu se filosofeze pe seama ei (japonezii au fost și sunt niște oameni practici). Totuși pentru a oferi unele repere s-au scris destule cărți pe această temă, dar din experiență proprie pot spune că pentru a vă face o impresie corectă despre Aikido cel mai potrivit este să asistați sau chiar să participați la câteva ore de practică.

”Conţinutul tehnic si spiritual al Aikido-ului nu poate fi transmis verbal si nici înţeles raţional. Predarea cunoştinţelor se face mai degrabă in limbajul corpului, profesorul având funcţia de „model de mişcare” care prezintă exerciţiile intr-o forma perfecta. Elevul poate înţelege si asimila conţinutul numai treptat, aşa ca adeseori un acelaşi procedeu trebuie repetat de-a lungul multor ani în care timp este controlat și îmbunătăţit continuu. (Derlogea S., Ionescu D. ,1990)”

Istoria Aikido

Rădăcinile îndepărtate ale disciplinei Aikido se află acolo unde artele marțiale au început să fie studiate pentru prima dată. Cele mai vechi date înregistrate vorbesc despre un prinț indian care cu aproximativ 5000 de ani î.e.n era pasionat de studiul comportamentalului animalelor. Apoi centrul dezvoltării va fi cu precădere în China și Japonia. Astfel artele marțiale vor evolua treptat trecând prin epoca lui Confucius și Lao Tze, practicate de călugării taoiști și ajungând în era noastră prin Kung-Fu (”arta mânii lungi”).

Mai târziu (sec. 6 e.n) Da-Mo un călugăr emigrant din India de sud introduce în China budismul Chan (Zen în japoneză), mănăstirile Shaolin devenind adevărate centre de îmbinare ale spiritualității cu artele marțiale.
Cele 2 centre (China și Japonia) vor continua să-și dezvolte diferitele stiluri de luptă în paralel, pe noi interesându-ne Budo – disciplina originală din care se naște Aikido. Budo este termenul generic care desemnează familia Artelor Marţiale Tradiţionale din Japonia și prin extindere, din întregul Extremul – Orient. BU înseamnă spirit marțial și este legat de noțiunea de luptă, iar DO se referă la metoda, calea prin care se obține măiestria în acest domeniu.

Morihei Ueshiba

Crearea artei Aikido se împletește cu viața fondatorului ei: Morihei Ueshiba, denumit de elevii săi O-Sensei (Marele Profesor). Acesta a studiat de mic diferite arte marțiale îmbinându-le cu practica spirituală, având ca profesori, renumiți oameni ai acelor timpuri. Totuși, după cum ne vorbește în memoriile sale, nimeni nu a reușit să-i explice esența Budo-ului, într-atât încât să fie satisfăcut. Până în primăvara anului 1925 când în timp ce se odihnea în grădină avu o revelație:

„Și deodată prin 1925, dacă îmi aduc bine aminte, stăteam singur intr-o gradină și iată am avut deodată impresia că tot universul se cutremură (…). Mintea și corpul devin uşoare. Puteam înţelege orice: ciripitul păsărilor, facerea lumii, orice. În acest moment am avut iluminarea; am înțeles că secretul artelor marţiale este iubirea fața de orice fiinţă. Mi-au dat lacrimile de bucurie.
(…) Mi-a pierit dorinţa pentru situaţie, glorie sau avere, chiar pentru mai multă forță musculară, înţelesesem că Budo nu înseamnă doborârea adversarului, nu este o cale pentru a duce oamenii spre distrugere reciprocă. Adevăratul Budo înseamnă să accepţi lumea aşa cum e ea, să fii în pace și armonie cu Universul, să tratezi corect toate fiinţele din natură. Antrenamentul Budo înseamnă să primeşti iubirea Universului, care se poartă corect cu toate ce-l alcătuiesc, s-o asimilezi și s-o foloseşti în sufletul și corpul tău.” (Ueshiba, K., 1974)

Acesta poate fi marcat ca momentul nașterii Aikidoului, deși numele exact este dat abia în 1942.

În 1940 începe să practice Aikido, Koichi Tohei Sensei, cel care a adus această disciplină în Europa sub denumirea de Ki-Aikido. Diferența față de arta de origine erau clasele de Ki în care se preda coordonarea minții și a corpului (de altfel denumirea oficială este de ”Shin Shin Toitsu Aikido” ceea ce se traduce în ”Aikido cu mintea și corpul unificate”). Abia apoi după însușirea principiilor Ki, erau predate și clase de Aikido ca aplicație a lor.

Acesta din urmă este stilul despre care voi vorbi în această lucrare și chiar dacă voi scrie doar Aikido mă refer la ramura înființată de Tohei Sensei.

Caracteristicile și principiile Ki-Aikido

Voi pleca de la explicitarea înțelesului idiogramelor ce compun cuvântul Aikido. Astfel, Ai înseamnă  armonie, echilibru, unitate; Ki se poate traduce ca energie, vitalitate, spirit; iar Do reprezintă calea, metoda, modul de viaţă prin care se obțin primele două. Astfel Aikido se poate traduce ca și ”Calea armoniei cu universul”.

Ca și artă de luptă Aikido se bazează în special pe utilizarea forței adversarului prin aplicarea de tehnici articulare de imobilizare, eschive cu pivotare ce au scopul de a-l dezechilibra, proiectări și mai puțin lovituri directe. Este în special o disciplină de auto-apărare ce folosește principiul non-rezistenței și evitarea confruntării directe, dar într-un mod activ, obosindu-l pe cel ce atacă și făcându-l să renunțe la luptă.

Dar mai important decât aceasta Aikido este o filosofie și un mod de viață, tehnicile nefiind un scop în sine, ci mai degrabă un mijloc de a ajunge la armonie cu propria persoană și cu exteriorul. Aikido este singura artă marțială în care nu există competiție sportivă, adevărata victorie fiind asupra ta și asupra propriilor mecanisme rigide, blocaje și atitudini greșite, iar trofeul este transformarea interioară.

A doua diferență majoră față de celelalte arte este că ”tehnicile de Aikido se schimbă de fiecare dată când sunt executate, reflectând maturitatea psihică și spirituală a practicanților. Pe măsură ce nivelul de înțelegere devine mai profund, tehnicile se modifică, se îmbunătățesc” (Stevens, J., 2008). Aceasta nu înseamnă însă că fiecare execută haotic și cum dorește, ci doar că atâta timp cât sunt respectate principiile de bază pot exista variații ale tehnicii fără a perturba scopul final. Astfel această disciplină crește și se dezvoltă odată cu discipolii ei.

”Metoda de predare este simpla si directa. Elevul repeta intens si de multe ori elementele și procedeele arătate de instructor, până ce corpul ii devine capabil de acţiuni intuitive, datorita experienţei. Progresul se manifesta printr-o relaxare fizica si mentala din ce in ce mai accentuata.” (Derlogea S., Ionescu D. 1990)

Îmi aduc aminte de primele antrenamente de Aikido. Știu că pe atunci aveam un serviciu destul de solicitant și de fiecare dată alergam spre sală ca să nu întârzii. Nu știam exact ce se întâmpla în timp ce practicam, dar oboseala mă părăsea încet, încet și într-un mod curios cu cât mă mișcam mai mult în loc să-mi scadă vitalitatea ea îmi creștea.

În Medicina Tradițională Chineză există credința că boala apare din cauza unor dezechilibre existente pe trasele fluxului de energie (liniile de Ki), iar odată deblocate aceste linii (de exemplu prin Acupunctură) sănătatea se va restabili automat în mod natural.
Continuând practica Aikido și avansând în grad mi-am dat seama că mișcările și posturile naturale ale corpului nu doar că-mi conservau energia, dar mă și reconectau la fluxul natural. Astfel un spate ce are curbura naturală sau un corp fără tensiune lasă mai ușor să treacă Ki-ul prin corp ducând la o sănătate și vitalitate mai bună.

Principiul Ki

Principiul Ki are o importanță fundamentală în Aikido, reprezentând în fapt temelia disciplinei. Iată cum definea Tohei Sensei acest concept (cu italic fiind adăugirile personale):

”Matematic vorbind, entitatea de bază a matematicii este numărul 1 (un întreg). Pământul este 1.  Piatră este 1. Dacă îl înjumătățim, ceea ce rămâne va fi tot 1 (un întreg). Dacă este înjumătățit în mod infinit, nu va deveni (niciodată) 0. Dacă este 1, atunci jumătate din el va exista întotdeauna. Ki este suma infinită a acestor particule infinit de mici (o particulă infinit de mică se obține printr-un proces de infinite înjumătățiri). Astfel soarele, stelele, pământul, plantele, animalele, mintea și corpul oamenilor sunt toate născute din Ki-ul universului.”

Stevens (2008) completează viziunea: ”Ki este energia subtilă care susține universul, forța vieții care menține lucrurile în armonie. Ki apare ca fiind similar cu acea forță unificată despre care fizica modernă credere că ar fi forța unică din natură”.

Aceste definiții se referă mai mult la aspectul material al Ki-ului. Yoshigasaki Sensei (fondator al ”KI No Kenkyukai Association International” și student direct al lui Tohei Sensei) oferă și o altă perspectivă într-un interviu preluat în 1996: ”Ki este ceva neclar, ceva ce nu poate fi definit. În viața de zi cu zi înseamnă ceva similar emoției, sentimentelor sau ideilor care nu sunt încă clare dar se vor clarifica mai târziu. Sau poate fi o motivație. De aceea este foarte important să privim Ki-ul în sensul de proces al înțelegerii propriei vieți și al înțelegerii propriei persoane.”

Așadar Ki poate fi ceva stabil, dar în același timp este și un proces, o curgere; este interacțiunea, dar și mobilul prin care se interacționează.
La prima vedere pare a fi un paradox și tocmai de aceea conceptul de Ki este ceva ce se cunoaște prin experiență directă, ci nu prin înțelegere intelectuală.

Dacă am dori să dăm o explicați conceptului de mai sus cu ajutorul psihologie, ne-am opri cu siguranță la Kurt Lewin care aplicând Teoria Câmpului din fizică, în studiile sale de psihologie socială a formulat mai multe legi, una dintre acestea fiind: ”Toate aspectele câmpului sunt interconectate. Schimbarea în orice parte a câmpului afectează întregul câmp”.
În urma practicii Aikido ne dăm seama (percepem intuitiv) că la un nivel subtil ceea ce ne leagă interacțiunile este Ki-ul, iar dacă toți facem parte din același câmp, schimbările din Ki-ul (intenția) partenerului de practică le vom putea percepe și noi, cum de multe ori putem simți starea de spirit a unei persoane foarte apropiate doar prin simpla prezență. (aici a percepe/ simți este în senul de awareness – conștientizare)

Cu siguranță există mai multe modalități de a trata aceste aspecte, eu oferind aici două posibilități.

Experiența mea cea mai importantă legată de principiul Ki-ului a fost în această vară (anul 2012) cu doar câteva zile înainte de a începe să mă documenteze pentru actuala lucrare. Aceasta probabil și din cauză că până acum am avut un grad mult prea mic pentru a simți Ki-ul. Oricum această experiență se rafinează cu timpul și este într-adevăr ceva ce nu poate fi explicat prin cuvinte.
Asistând la un stagiu de Kiatsu (tehnică de vindecare specifică Ki-Aikido ce folosește presopunctura (fină) corelată cu direcționarea prin voință/ atenție a fluxului de Ki interior spre locul afectat) am învățat și am putut experimenta câteva tehnici de bază. Cu doar o lună mai târziu m-am accidentat la umăr și a fost nevoie să opresc orice activitate. În această perioadă am folosit aproape zilnic tehnica de vindecare Kiatsu. Ceea ce am experimentat ca și senzație fizică când îmi făceam auto-tratament a fost o intensificare a căldurii în zona în care apăsam și direcționam Ki-ul, apoi o roșeață și intensificare a circulație sângelui sincron cu o creștere a senzației de durere, dar o calmare aproape totală după aproximativ 5 minute. Menționez faptul că presopunctura nu se face direct pe locul afectat, ci pe liniile de Ki, iar apăsarea este fină. Efectele benefice ale acestei metode nu au întârziat să apară vindecarea producându-se cam cu 2/3 mai rapid decât în mod normal (concluzie la care s-a ajuns în urma consultului medicului specialist).

Coordonarea minții și a corpului

Voi trece mai departe și voi reda un alt concept foarte important în Aikido și anume ”Coordonarea minții și a corpului” (sau ”a avea mintea și corpul unificate”)

Câteva cuvinte mai întâi despre viziunea Aikido asupra Minții și a Corpului.

În cartea sa ”Ki in Daily Life” Tohei Sensei spunea:
”Mintea nu are formă, culoare și miros, și zboară dintr-un loc în altul după cum dorește. Putem crede că este aici chiar acum, iar imediat să observăm că s-a dus o mie de mile mai departe.
Din potrivă corpul are formă, culoare și miros, iar mișcarea lui este limitată. A ține constant unificate aceste două elemente disparate este foarte dificil.”

În Aikido prin minte nu se înțelege intelect, ci mai degrabă atenție sau voință (în sintagma ”a-ți pune mintea la ceea ce faci”), intenție (în sintagma ”cunoaște mintea partenerului”) sau conștiință elevată când ne referim la ”mintea universală”. În general corpul include tot ceea ce este fizic din noi, iar mintea se referă la tot ceea ce nu se vede (gânduri, emoții, subconștient, biocâmp, etc)
Pentru a ilustra proporția dintre ele se folosește metafora icebergului: ceea ce se vede din noi (corpul) este doar o mică parte din ceea ce suntem, exact cum la suprafața apei dintr-un iceberg se vede doar aproximativ 20%. Majoritatea se ascunde privirii aflându-se sub apă, exact cum și mare parte din ființa noastră (mintea) nu este perceptibilă celor 5 simțuri. Similar în psihologie se folosește aceeași metaforă pentru a ilustra relație conștient/ inconștient (subconștient).

Așadar în Aikido forța minții este considerată a fi mai mare decât forța corpului. Mintea este cea care ghidează corpul, ci nu invers, Tohei Sensei prezentând în cartea dânsului câteva exemple practice pentru a demonstra acest lucru (cum ar fi cazul brațului de neîndoit). În plus amintește relația dintre cele două astfel:

”Putem exprima relația dintre cele două spunând că fizicul se mișcă în acord cu ceea ce dictează mintea și că mintea se exprimă prin intermediul corpului. Cele două sunt inseparabile. Continuarea vieții umane este imposibilă cu doar una dintre cele două, dar când ele sunt împreună putem să ne manifestăm abilitățile cele mai înalte și puterea noastră înnăscută.”

Se vorbește astfel despre ”starea de unificare (coordonare) a minții și a corpului”. În starea de coordonare suntem conștienți de ceea ce este în jurul nostru și de noi în același timp, din toate punctele de vedere: fizic, emoțional, mental și spiritual. În plus corpul și mintea (în sens Aikido) lucrează împreună, ființa nu mai este disparată și atunci putem să ne atingem potențialul cel mai înalt. Aceasta este starea de armonie și de pace cu noi și cu tot ceea ce ne înconjoară, despre care vorbea Morihei Ueshiba; obținerea și menținerea ei este scopul principal al Aikido.

Principiile de bază în Ki-Aikido

În Aikido starea de coordonare se obține prin practicarea celor 4 principii de bază pentru unificarea minții și a corpului, două principii ale minții și două ale corpului. Pentru fiecare dintre ele exisă mai multe exerciții specifice prin care se poate dezvolta coordonarea și variate modalități de a testa acest lucru (pe care le puteți citi în cartea Ki in Daily Life, Tohei Sensei).
Voi enumera în cele ce urmează principiile coordonării, și voi da o explicație minimă la ce se referă, modul efectiv de a le obține ținând strict de practica de sală.

  1. Ține-ți punctul (Keep one point)

Acest principiu se referă la a-ți concentra toată mintea (atenția) într-un punct aflat la aproximativ 5 centimetri sub buric și în interiorul corpului. Tohei Sensei spune că acela este locul unde ar trebui să se așeze greutatea părții superioare a corpului. Acesta la început este o zonă (numită Hara în anumite discipline), iar apoi în timp, cu practica, ea se focalizează devenind un punct. Există mai multe exerciții de a găsi acest loc, cel mai accesibil începătorilor fiind încordarea abdomenul și observarea existenței unei zone pe care oricât de tare ne-am încorda nu putem să o tensionăm. Apoi mai târziu ”a-ți ține punctul” va deveni un sentiment, o stare proprie, ci nu ceva imaginar sau corporal. A ne pune mintea (atenția) în acea zonă ne oferă automat starea de coordonare.

  1. Relaxează-te complet (Relax completely)

Într-un mod paradoxal atunci când avem corpul complet relaxat, dar nu moleșit, ci activ, atunci avem puterea cea mai mare și atunci mintea și corpul sunt împreună. Există diferite exerciții de a obține această stare cel mai folosit este de a începe scuturarea mâinilor (similar ca atunci când ne scuturăm de apă după ce ne-am spălat pe mâni) și să lăsăm această mișcare să se amplifice și să se propage în tot restul corpului ducând vibrația peste tot și eliminând tensiunile. Mișcare se începe progresiv atingând un ritm maxim după care se finalizează treptat până când corpul se va opri, dar mintea va continua să aibă activitate păstrând senzația de vibrație, exact cum diapazonul emite sunet spre final, dar noi nu-l mai vedem vibrând (în matematică există similitudine cu ecuația corzii vibrante a unei armonici care se atenuează)

  1. Ține greutatea pe partea de dedesubt (Keep weight undersite)

Tohei Sensei (2001) spunea ”Greutatea fiecărui obiect se va așeza în mod natural în partea cea mai de jos”. Ca și comparație ne putem imagina un burete îmbibat cu apă pe care dacă-l vom ține în mâna vom observa că este mai greu în partea de jos. În mod practic acest principiu se poate obține de exemplu printr-o postură corectă în care spatele are curbura naturală, pieptul este în față lăsând umerii într-o poziție relaxată (deși în general noi avem tendința de a-i duce în față și a-i tensiona în sus). Greutatea se mută pe partea din față a corpului printr-o fandare ușoară astfel încât călcâiele să aibă doar un contact foarte fin cu salteaua (aceasta nu înseamnă că stau pe vârfuri). Atitudinea este una pozitivă și încrezătoare, iar când ne deplasăm, păstrând acest principiu, o facem pășind foarte fin și ușor similar cu modul în care pășesc felinele când se furișează și nu vor să fie descoperite. În această postură naturală vom avea o stabilitate bună a corpului, Ki-ul va curge liber prin corp și vom putea obține starea de coordonare.

  1. Extinde Ki (Extend Ki)

Din păcate acest principiu îmi este greu să-l explic, având nevoie de mai multă experiență. A extinde Ki este un sentiment propriu ce începe să se dezvolte aproximativ după 4-5 ani de practică. Așadar eu abia am ajuns în această etapă și încep să am această percepție, dar ea este foarte slabă ca intensitate și dificil de explicat. În mare parte este despre a-ți folosi atenția și voința pentru a direcționa Ki-ul în diverse direcții (principiu ce se folosește și în exercițiile de Kiatsu).

Brațul de neîndoit

Voi da însă un exemplu care aproximează cel mai bine extinderea de Ki și care demonstrează și faptul că mintea are o forță mai mare decât corpul (fapt menționat mai devreme).

Brațul de neîndoit (Unbendable arm)
Ca în toate exercițiile de dezvoltare a Ki-ului sunt două persoane: cel care face (A) și cel care testează (B) și există și un exercițiu de comparație.

1. Mai întâi A își va încorda brațul cu pumnul strâns și va gândi că B nu poate să-l îndoaie. B va testa încerca să-i îndoaie brațul lui A folosindu-și ambele mâni. Dacă forța celor doi este similară cel care oferă testul va îndoi fără probleme mâna celui care face (poza 1).

                   

– pozele sunt preluate din cartea lui Tohei Sensei –

2. De această dată cel care face (A) va întinde brațul relaxat (poza 2) și se va concentra ca toată puterea minții lui să treacă prin braț și să se ducă la infinit în față. Pentru începături este mai simplu să-și imagineze că mâna lor este ca un furtun (de pompieri) prin care trece apa cu o viteză și forță foarte mare ducându-se foarte, foarte departe. Atâta timp cât A va avea aceasta activitate mentală, oricât ar încerca B să îi îndoaie brațul, acesta nu se va îndoi. Atenție ca testul să fie progresiv și nu brusc. Scopul este de a testa mintea partenerului, ci nu de a-l agresa cu forță. Sentimentul pe care-l avem când practicăm acest exercițiu este similar cu extinsul de Ki, dar această explicație este pentru cei care au maxim 1 an de practică, pentru nivele mai avansate existând altă explicație/ cerință.

O altă variantă mai dură a testului este în imaginea alăturată, dar în Ki-Aikido nu se practică în acest fel pentru că scopul nu este de a convinge pe cineva despre eficacitatea principiului, un test simplu fiind suficient pentru a aduce schimbare în conștiință.

Menționez faptul că oamenii extind Ki în mod natural atunci când dau noroc sau când se salută, când zâmbesc sau când se îmbrățișează de exemplu, dar aceasta este doar o aproximație cu principiul extinderii de Ki din Aikido.

Revenind, voi adăuga că cele 4 principii sunt interconectate. Dacă unul dintre ele este îndeplinit, celelalte 3 sunt prezente de asemenea, iar dacă unul din ele este pierdut, celelalte 3 dispar. Principiile 2 și 3 sunt principii ale corpului și sunt mai ușor accesibile practicii și înțelegerii începătorilor, iar primul și ultimul se referă la minte. Când principiile ambelor merg împreună ca și roțile unui car, atunci putem vorbi de menținerea stării de coordonare în viața de zi cu zi.

Experiența personală cu starea de coordonare este din cea mai diversă. Principiul care-mi este cel mai accesibil este al treilea pe care l-am detaliat (legat de postura corpului). Voi prezenta însă ce am trăit relativ la principiul ținerii punctului.

De cele mai multe ori când veneam la sală eram destul de obosit după o zi de muncă intelectuală și aveam aproape toată energia în zona capului, de obicei cu o tensiune și o oboseală pronunțată a ochilor. În aceste condiții aveam o dificultate vădită de a-mi pune toată mintea în partea de jos a abdomenului, având în vedere că acesta nu era un exercițiu de imaginație în care mă gândeam că toată atenția și energia mea sunt în punct, ci mai degrabă efectiv era nevoie să fac acest lucru. De multe ori eram foarte frustrat că mintea îmi zbura de la una la alta și nu reușeam să o calmez în abdomen și tot încercam și încercam, repetare după repetare. Intelectual nu înțelegeam cum să fac acest lucru și de cele mai multe ori îmi puneam întrebarea: ”dar dacă toată mintea mea este în partea de jos a abdomenul cum voi putea să mai gândesc?”.

Într-o zi am fost luat efectiv prin surprindere de o stare nouă. Făcând exercițiul ținerii punctului la un moment dat mintea mea a devenit foarte clară, tensiunea de la nivelul capului a dispărut și pentru prima dată după mult timp vedeam foarte limpede și fără efort (menționez că am o mică miopie). Îmi simțeam energia distribuită în mod egal în tot corpul, centrul era în punct, dar cu adevărat el era acolo natural fără ca eu să mă lupt să fie acolo. Îmi simțeam fiecare celulă a corpului, ca și cum fiecare avea propria conștiință, dar în același timp ele lucrau împreună, existând o stare de conștientizare a întregului sistem. Îmi simțeam corpul puternic și ferm și am avut senzația că puteam face orice. Simțeam pace și liniște, dar în același timp vitalitate și energizare. Din păcate în momentul în care mi-am dat seama efectiv de această trăire și am început să gândesc: ”Ce minunat, aceasta este starea de coordonare” am pierdut acea senzație profundă pentru că atenția mea acum era împărțită și la intelect. N-am mai reușit de atunci să am o stare similară de conștientizare și consider doar că a fost un cadou pe care l-am primit pentru a vedea unde pot ajunge dacă voi continua practica.

Toate acestea nu ar trebui luate în sens extremist, adică să-mi dedic tot timpul pentru a-mi ține atenția în abdomen pentru că atunci îmi va fi foarte greu să fac alte lucruri cu mintea. Cu trecere timpului și exersând, atenția se va obișnui să stea natural acolo fără a-mi perturba viața obișnuită. Momentan pentru mine este cel mai ușor să-mi păstrez starea de coordonare prin menținerea unei posturi cât mai corecte în majoritatea timpului.

Testul în Ki-Aikido

În Aikido se dă feed-back partenerului prin Testul pe care-l oferim. Există multe moduri de a testa în funcție de exercițiile pe care le facem (cum am văzut și la Brațul de neîndoit), cel mai simplu fiind prin împingerea partenerul ușor către înapoi. Dacă este coordonat va rămâne pe loc, în caz contrar se va deplasa în spate. În pozele de mai jos se exemplifică testarea coordonării în poziția seiza:

Pentru un test corect la rândul lui cel care-l oferă trebuie să fie coordonat. În plus în acest test specific este nevoie să avem degetele orientate spre partener (nu strânse), palma să fie relaxată și în această stare să plimbăm mâna spre în spate cu o asemenea finețe ca și cum partenerul nu ar fi acolo, ci doar ne-am mișca brațul natural prin aer. Astfel nu testăm cu forță și mai degrabă folosindu-ne Ki-ul pentru că noi nu testăm corpul celui care face, ci mintea acestuia.

Dacă testul nu este corect atunci partenerul crede că a făcut bine exercițiul și are starea de coordonare, dar în realitate s-ar putea să fi greșit. Dacă testul a fost onest atunci partenerul poate verifica, și în caz că nu a trecut testul mai poate încerca o dată corectând ceva. În acest fel în subconștient se va întipări informația corectă. De aceea este necesar să fim responsabili când practicăm cu un partener și să oferim teste corecte.

În relațiile de zi cu zi când dăm feed-back este nevoie să fim foarte atenți la modul în care ne exprimăm părerea. În funcție de aceasta celălalt se poate ajusta. Dacă dăm un feed-back bun, dar poate prea dur, s-ar putea să alterăm relația. La fel și în Aikido testul nu este făcut pentru a pica partenerul, ci pentru a-l ajuta să se corecteze. Întotdeauna se testează în funcție de abilitățile și gradul elevului, ajustându-ne la contextul respectiv.

Un test corect ca și un feed-back bun vor crește starea de awareness și vor aduce transformarea.

Despre Transformare

În Aikido transformarea survine în urma repetării principiilor naturale, armonioase de a fi, a face, până în momentul în care în subconștient obiceiurile mai puțin bune vor fi înlocuite cu cele considerate corecte. Este similar cu „învățarea prin încercare și eroare”, iar după fiecare ‚eroare’ mă ajustez și mă corectez. În cadrul practicii de sală este în regulă să greșești, iar scopul este îmbunătățirea, ci nu să nu mai faci nicio greșeală. Erorile sunt inerent și câteodată sunt chiar provocate ca și contra-exemplu. Un nivel avansat de practică este să-ți conștientizezi greșelile în timpul execuției și să te ajustezi fără a fi nevoie de un partener care testează.

Aș vrea să menționez că folosesc cuvintele corect/ incorect, pozitiv/ negativ sau eroare, greșeală, dar nu în sensul de a eticheta sau a emite judecăți de valoare, ci pentru că nu am găsit cuvinte mai potrivite pentru a face diferența între un obicei vechi învățat care nu mai este în acord cu ceea ce doresc să fiu acum, în comparație cu noul lucru pe care vreau să-l introduc în subconștient.

Astfel în Aikido (partea de Ki – coordonarea minții și a corpului) exercițiile se fac de cele mai multe ori în pereche, întâi varianta negativă, apoi cea pozitivă. De exemplu pentru învățarea principiului 3 – Greutatea pe partea de dedesubt (prezentat mai devreme) voi sta întâi în postura normală obișnuită (cu greutatea pe călcâie, relaxat, probabil puțin cocoșat și cu umerii în față) și voi fi testat. Nu voi trece testul și atunci subconștientul înțelege că acea postură nu e corectă. Apoi voi adopta postura corectă și voi fi testat din nou. Dacă voi trece testul atunci în subconștient se va înregistra că aceasta este postura corectă; în caz că nu voi trece în a doua situație atunci îmi dau seama că încă nu este suficientă ajustarea și pot să mai încerc.

Deseori metafora folosită în Aikido pentru transformare este exemplul ceștii pline de ceai în care încep să picur apa. Ceaiul reprezintă obiceiurile vechi, iar fiecare picătură de apă este un obicei bun introdus în subconștient (simbolizat de ceașcă), de exemplu fiecare exercițiu care trece testul. Cu fiecare picătură de apă ceaiul va deveni din ce în ce mai diluat până când aparent în ceașcă va fi numai apă. Cu toate acestea, se consideră că, oricât de multă apă am picura, în ceașca tot va mai rămâne măcar o particulă de ceai ca amintire a trecutului.

Legat de modul cum a avut loc transformarea mea, pot zice că mare parte din acest drum am fost nemulțumit de viteza cu care se întâmplau lucrurile, prea încet…. De multe ori m-am întrebat ce-o fi fost în mintea mea când am ales niște domenii unde ai nevoie de atâta timp și efort pentru a te schimba și de ce nu am ales ceva care să funcționeze mai repede. Cu adevărat îmi dau seama acum că procesul durează și se mișcă la viteza cu care ființa mea se poate transforma. În general schimbarea durează, și deși câteodată ne place să visăm, în realitate nu există formule magice sau licori misterioase, ca în basme, care să ne ia toate problemele și să ne aducă instantaneu succesul.

De cele mai multe ori în nemulțumirea mea nici nu observam progresele făcute de la zi la zi. Iar apoi după ceva timp, în stagii, practicând Aikido cu o persoană cu grad mai mic decât mine îmi dădeam seama că așa am fost și eu la un moment dat. Similar nu realizam că înainte simțeam dureri de spate când încercam să stau sau să merg cu o postură corectă, iar acum pur și simplu simt disconfort în momentul în care nu mai stau coordonat.

De multe ori nici nu conștientizam o îmbunătățire decât în momentul în care mă întâlneam cu o situație și observam că acum reacționam complet diferit în acel context față de cum mă comportam înainte. Sau mai bine zis acum acționam, ci nu reacționam. De exemplu atitudinea obișnuită pe care o aveam de obicei într-un conflict era ori de a fi foarte conformist și a evita confruntarea, ori de a mă revolta sau a răbufni mai târziu. Lucrând pe integrarea acestor polarități am învățat că pot să exprim ceea ce doresc într-un mod ferm și onest, dar în același timp să țin cont și de celălalt sau de context (concept numit asertivitate).

Aikido și emoțiile

Fiind psihoterapeut de meserie am fost foarte curios despre modul în care sunt abordate emoțiile în Ki-Aikido, pentru că am observat că această temă era destul de puțin atinsă în antrenamentele practice.

Deși există o diferență față de psihoterapie în legătură cu viziunea și modalitatea de a lucra cu emoția, scopul este același: armonizarea și echilibrarea ființei.

Sensei Yoshigasaki (1996) face o asociere directă a emoțiilor cu respirația: ”Emoția este o mișcare în corp provocată sau în legătură cu mișcarea diafragmei”. Astfel dacă respirăm într-un mod greșit vom avea emoțiile dezechilibrate; ”practicând o respirație corectă emoțiile noastre vor deveni clare și neperturbate”.

Tohei Sensei vorbește despre punct ca un loc ce poate absorbi și transforma orice emoție negativă:
”Acesta este un punct infinit de mic ce poate absorbi orice. De exemplu, chiar dacă cineva împrăștie zvonuri false despre tine, nu trebuie să-ți pierzi cumpătul. Direcționând mânia în punct, nu e nevoie să faci ceva din ură, ce vei regreta mai târziu. Nici nu e nevoie să o reprimi, pentru că mânia va răbufni mai târziu.”

Din păcate aici nu pot oferi mai multe detalii despre cum se face această ‚topire’ a emoțiilor prin direcționarea conștientă în punct, nedându-mi seama dacă este o exprimare metaforică sau efectiv o acțiune concretă. Probabil cu timpul și practicând lucrurile se vor clarifica. Ceea ce am experimentat eu până în prezent a fost o îmbunătățire a stării de spirit în momentul în care aveam o postură corectă sau când aveam mintea și corpul coordonate. Îmi oferea cu siguranță un control mai bun asupra emoțiilor, însă nu pot spune cu certitudine cât din emoție este transformată și cât din ea este reprimată.

O altă explicație din punct de vedere Aikido poate fi: acolo unde ne punem atenția este și forța noastră, cum am văzut și cu exemplul Brațului de neîndoit). Dacă alegem să nu ‘hrănim’ un anumit aspect acesta în timp își va pierde din putere. Astfel de fiecare dacă când intervine o stare de disconfort pot alege conștient starea de coordonare (similar cum pot alege în fiecare moment să stau drept, iar în timp postura incorectă se va modifica).

Morihei Ueshiba vorbește despre iubire, pace și armonie universală, dar acestea deja au transcens emoția, pentru că sunt sentimente nobile:
”Arta Păcii începe cu tine. Munceşte cu tine şi lasă Arta Păcii să se manifeste în toate activitățile tale. Fiecare are un spirit care poate fi șlefuit, un corp care poate fi antrenat şi o cale pe care să o urmeze. Eşti în viaţă pentru a cunoaşte ceea ce este sacru în tine. Adu pacea în propria ta viaţă şi aplică Arta Păcii în tot ce te înconjoară.” (Arta Păcii, 2001)

În cadrul antrenamentelor de Aikido exprimarea emoțiilor este aproape inexistentă; această nu înseamnă că ele nu există, dar în momentul în care ne perturbă starea, sugestia este de a ne concentra pe starea de coordonare. Această abordare este justificată pe deplin dacă ne gândim la rădăcinile artei. De exemplu o confruntare între samurai se solda aproape de fiecare dată cu moartea celui învins. Emoțiile erau considerate slăbiciuni și perturbau concentrarea, iar un adversar abil nu ezita să se folosească de orice ocazie ca să câștige lupta.

Apoi japonezii în genere sunt un popor care nu lasă emoțiile să iasă la suprafață foarte ușor. Câștigul este o societate ordonată, disciplinată, o eficientă mărită în tot ceea ce fac, creștere economică și realizări tehnice, dar prețul plătit este destul de mare pentru că orice emoție reprimată va găsi mai devreme sau mai târziu o cale forțată de a se manifesta.

Cum putem practica Ki-Aikido în viața de zi cu zi

Cum am mai spus, Ki-Aikido spre deosebire de Aikido tradițional are o practică mai intensă a minții și a stării de coordonare. În Aikido se spune că nu poți opri gândurile și nu-ți poți face mintea să tacă, dar o poți focaliza pe un singur lucru. Există o metodă practică prin care mintea se poate calma și focaliza în același timp și aceasta este Meditația Ki, voi prezenta câteva aspecte despre ea și despre cum poate fi folosită de oricine. Apoi mai există un mod practic de utilizare a respirației pentru creșterea vitalității corpului. Este o metodă simplă ce poate fi învățată de oricine într-un singur curs, restul depinzând doar de practică.

Un alt element ce poate fi introdus în practica de zi cu zi este postura corectă în timpul mersului și în fapt tot timpul. O postură corectă va elibera corpul de stres inutil și va face Ki-ul sa circule în mod natural. Astfel putem introduce principiile de relaxare și focusare în tot ceea ce facem: când mâncăm, când dormim, când vorbim, când învățăm, etc.

Se știe că exercițiile fizice aduc un aport de serotonină în corp crescând starea de bună dispoziție. Când se urmărește conștient o stare de relaxare sau pozitivism rezultatele sunt și mai bune. Este util nu doar să punem accentul pe a ne rezolva problemele și blocajele, ci și pe ce putem face pentru a ne creste starea de bine general.

Respirația Ki

Voi prezenta exercițiul în forma în care apare în cartea Ki in Daily Life (Tohei Sensei, 2001), similar practicându-l și la sală.

1. Poziția corpului este în seiza, cu distanța dintre genunchi de 2 pumni și mâniile așezate relaxat pe coapse. Dacă se practică exercițiul acasă sau nu se poate sta în genunchi și poziția așezat pe scaun este în regulă. Spatele este drept astfel încât coloana vertebrală să aibă curbura naturală, umerii sunt relaxați și atenția este în punctul din abdomenul inferior. Ochii vor fi închiși pe parcursul exercițiului.

2. Exercițiul va începe prin expirație și aceasta se va face cu sunetul ”Ah”, fin și continuu, în direcția arătată în poza 2. Scopul acestui sunet este să ne dea o indicație a modului cum expirăm și să putem observa eventualele discontinuități. Sunetul trebuie să fie clar și lung. În general respirație durează 25 de secunde pentru elevii mai avansați, dar pentru începături se poate exersa cu 15 secunde. Mintea este atentă la expirație și modul în care aerul părăsește corpul, fără a pierde starea de coordonare. Chiar dacă nu mai iese aer din plămâni în mintea mea eu continui acțiunea.

3. Când simți că ai expirat suficient înclină-ți corpul ușor în față și eliberează și ultima cantitate de aer din corp. Aerul va călătorii de această dată în direcția săgeții din poza

4. După ce ai expirat complet închide gura și începe inspirația fin, rămânând în poziția inclinată. În loc să te gândești că aerul intră în plămâni folosește-ți mintea pentru a-ți imagina cum aerul vine de la infinit ca un vânt foarte blând și trece prin tine (zona capului) în direcția indicată de săgeată în poza 4. Inspiratul va avea aceeași durată ca și expiratul.

5. Când simți că ți s-a umplut corpul cu aer vei reveni ușor în poziția inițială, iar greutatea trunchiului va fi din nou localizată la nivelul punctului (poza 5).

6. Concentrându-ți atenția în punct, deschide gura și expiră aerul cu sunetul Ah ca la pasul 2.

Acest ciclu de respirații poate fi repetat de câte ori dorești. Un obicei bun este practicarea zilnică a 15-20 minute de Respirație Ki.
Exercițiul are scopul de a ne încărca corpul cu energie și vitalitate, aducând sănătate organelor interne și pace, claritate în minte. Din experiența proprie pot spune că l-am folosit cu succes în perioadele în care aveam foarte mult de muncă sau îmi pregăteam un examen și nu aveam timp să dorm suficient. Am folosit Respirația Ki și în această perioadă în care am scris Eseul, dar recunosc că încă nu este o practică zilnică făcând acest exercițiu cu precădere când simt că am nevoie de un surplus de energie și putere în organism.

Exerciţiu de relaxare mentală (Mokuso)

(acest exercițiu este diferit de cel pe care îl practicăm la sală, dar l-am prezentat pe acesta considerându-l mai accesibil publicului larg)

Se execută în aceeași poziție ca la Respirația Ki doar că de această dată mâniile se vor odihni pe picioare ca în imaginea alăturată. Degetele mari sunt împreunate fin și o palmă se sprijină pe cealaltă formând un semicerc. Corpul este relaxat, bărbia adusă puțin spre înapoi până când se simte o întindere fină a pielii la ceafă.

Se inspiră și se expiră fin și conectat în zona abdominală, fiecare ciclu aducând mai multă relaxare în corp. Respirația este calmă și fără zgomot astfel încât la un moment dat să poți uita de acest proces.
Ochii pot fi închiși sau întredeschiși privind defocalizat la 2 metrii în față (2 lungimi de saltea).

După ce ne-am asigurat că poziția este corectă, mai este un ultim aspect: e nevoie să ne lăsăm gândurile libere, fără nicio grijă sau preocupare de a le ordona. Cu siguranță vor veni multe idei la început. O privim detașat pe cea mai insistentă și o lăsăm să treacă, procedând la fel și cu celelalte, fără a ne lega de niciuna. Aceasta este starea de martor: a observa mintea fără a interveni cu mintea conștientă.

Ne cufundăm în acest proces fără a ne mișca fizic și rămânând relaxați. La început poate fi mai dificil, dar cu timpul corpul și mintea se obișnuiesc. Se poate practica de la 10-20 minute până la mai mult de o oră în funcție de experiența, nevoia fiecăruia.

Scopul exercițiului este de a crește starea de awareness și în același timp a aduce relaxare mentală și corporală.

Postura corectă

Voi încheia seria exemplelor cu prezentarea unei secvențe de lucru la care am asistat în cadrul practicii din dojo și anume primul lucru care de obicei se predă unui nou venit: despre postura corectă.

Voi încerca să redau cât mai acurat dialogul (S = Sensei și E = Elev):

”S: Aikido ne învață cum să ne armonizăm mintea și corpul astfel încât ele să funcționeze împreună. Acest lucru se poate întâmpla doar dacă ai o postură corectă. În această postură vei avea cea mai mare forță și o să poți să-ți menții sănătatea corporală. Dar nu e nevoie să mă crezi pe cuvânt pentru că se poate demonstra.
E: Ok.
S: Plimbă-te puțin prin sală și oprește-te când dorești.
Elevul face ceea ce i se spune și se oprește
S: Acesta este modul în care stai de obicei?
E: Da.
S: În Aikido avem un test pentru a vedea cât de puternic este corpul în diferite posturi. Testul din față este așa (Sensei pune degetele pe Kimono în zona articulației umărului). Acum, doar stai și voi împinge fin în spate să vedem ce se întâmplă.
Elevul se dezechilibrează puțin dar se încordează și rămâne pe poziție.
S: Doar ai stat?
E: Da.
S: Ești puțin încordat?
E: Da.
S: Înseamnă că nu doar ai stat, dar te-ai și luptat. Acest lucru se întâmplă fără să ne dăm seama pentru că așa ne-a învățat societatea: când din exterior vine ceva care ne perturbă, să ne luptăm ca să ne păstrăm poziția. Dar asta aduce doar tensiune în corp. Acum o să mai testez o dată și doar stai să vezi ce se întâmplă.
Sensei testează din nou și Elevul se duce un pas înapoi.
S: Ok. Am văzut ce se întâmplă când stai cum stai tu de obicei. Corpul nu este puternic și pentru a trece testul a fost nevoie să te tensionezi.
E: Da.
S: Acum să corectăm puțin postura. Tot ca mai devreme cu un pas în față, dar de această dată îndreaptă spatele astfel încât să obții curbura naturală a colanei vertebrale. Pieptul va fi ieșit în afară. Așa… Acum fandează ușor și mută greutatea în partea din față astfel încât să nu mai fie pe călcâie.
Elevul se duce prea în față
S: Nu este nevoie să mergi atât de în față, doar cât să nu mai stai pe călcâie și să poți face asta (și Sensei îi arată cum își mișcă călcâiele pe saltea stânga-dreapta dar fără să exagereze postura pe vârfuri)
E: Ok. Am înțeles.
S: Acum încearcă să elimini tensiunile din corp în timp ce păstrezi postura. Dacă te încordezi oricum nu te pot mișca cum ai văzut, dar ideea e de a vedea dacă reușești să treci testul fiind relaxat.
E: Ok
S: Un ultim element. Atitudinea. Încercă să ai o atitudine pozitivă, poți să și zâmbești dacă te ajută.
Sensei testează și corpul rămâne în aceeași poziție. Elevul se uită mirat spre Sensei.
S: În momentul în care ai postura corectă corpul tău este cel mai puternic și Ki-ul circulă natural prin corp. Dar, pentru moment să lăsăm explicația cu Ki-ul, asta este pentru mai târziu.
E: Da, dar am toată greutatea în față, este normal să trec testul din față.
S: Există și un test din spate. (și îl testează și din spate. Elevul trece testul, dar încă mai caută explicații mentale).
E: Da, dar dacă stau normal fără un picior în față?
S: Va fi mai dificil să-ți păstrezi echilibrul pentru că ești la început, dar funcționează și așa.
Se reia exercițiul cu postura corectă și după câteva ajustări Elevul trece testul.
E: Ok. Am înțeles.
S: Pentru moment nu încerca să cauți prea multe explicații cu mintea. Înțelegerea va veni pe parcurs, practicând. Acum este important să vezi că postura în care stai contează, influențându-ți puterea, iar corpul și mintea vor rămâne sănătoase doar dacă ai o postură corectă.”

Totuși elementele din Aikido pe care le putem exemplifica pentru publicul larg sunt destul de limitate, adevărata artă a coordonării minții și a corpului practicându-se doar în dojo, afară luând cu noi doar atitudinile nou învățate. Aceasta nu ne împiedică însă să inspirăm pe alți oameni și cine știe în ce mod poate vom contribui la transformarea lor.
 
Universul Aikido este extrem de larg, cele prezentate mai sus reprezentând aspecte de bază (în viziunea mea). Așadar dacă v-am stârnit curiozitatea să invit să continuați să citiți mai mult despre Ki-Aikido, dar mai ales să experimentați pentru că aceasta este o disciplină practică, ce oferă multe recompense stabile și de durată celui care se află pe această cale și are răbdare să aprofundeze.
 
Mai multe despre Ki-Aikdio puteți găsi la adresa – http://ki-aikido.ro/kiaikido/index.php
 
 
Bibliografie

  • Derlogea S., Ionescu D. (1990), Aikido. Calea Armoniei, Editura Apimondia, Bucureşti
  • Koichi, Tohei Sensei (2001), Ki in Daily Life, KI NO KENKYUKAI H.Q. / JAPAN PUBLICATIONS
  • Lewin, K. (1951). Field theory in social science. Chicago: University of Chicago Press
  • Stevens, J. (2008), Puterea Armoniei. Biografia lui Morihei Ueshiba, fondatorul Aikido-ului, Editura AnanadaKali, Sibiu
  • Ueshiba, Kisshomaru (1974), Aikido, Hozansha Publishing Co., Tokyo
  • Ueshiba, Morihei (2001), Arta Păcii, Editura Mix, Brașov

Internet

Workshop Introducere în Past Life Therapy (PLT), sâmbătă 5 martie

Bună ziua,

Am plăcerea să vă anunț organizarea celui de-al patrulea Workshop de prezentare a metodei Past Life Therapy (PLT) în România.
Workshop-ul se adresează în special psihologilor, medicilor, practicanților terapiilor complementare, studenților în aceste domenii, dar și tuturor celor interesați de a afla mai multe informații despre această metodă și beneficiile ei.
 
Pe scurt despre…
Past Life Therapy este o metodă holistică de terapie prin regresie care ne ajută să accesăm și să vindecăm traumele din trecut, acestea fiind cauzele problemelor noastre din prezent. Acel eveniment poate fi în trecutul acestei vieți când eram copii, în momentul nașterii, în perioada de dezvoltare a fătului sau la momentul concepției.  De multe ori însă,  cauza este și mai profundă, într-o viață trecută sau chiar în viața dintre vieți (în „lumea sufletelor”).

Ce vom face:
În prima parte a workshop-ului vor fi prezentate noțiuni introductive despre metoda Past Life Therapy, cum se desfășoară o ședință standard, exemple de cazuri, ce probleme pot fi tratate, care sunt beneficiile terapiei prin regresie și pentru ce tip de persoană este potrivită (sau nu) această abordare.
Apoi vom face o călătorie ghidată pentru a accesa posibile teme de lucru. Va fi timp și pentru împărtășirea experienței, fiind încurajată implicarea activă a participanților.
În a doua partea a zilei va avea loc o sesiune demonstrativa cu unul dintre participanții care vor să lucreze un aspect personal cu această metodă.
La final, cei interesați pot obține informații suplimentare despre formarea în Past Life Therapy, care va începe în scurt timp și în Romania.

Când:
Întâlnirea va avea loc Sâmbătă, 5 martie, între orele 10-18, dar în funcție de numărul participanților și de interesul arătat se poate prelungi până la 18:30-19. Vor fi una sau două pauze mici de 10 minute și o pauza de prânz de 1 oră și jumătate.

Vă rog să veniți cu cel puțin 15 minute înainte pentru a putea începe la timp și să aveți la voi și ceva pentru notat. De asemenea, o ținută mai lejeră va facilita procesul de terapie.
Locația este situată în București (zona centrală) – adresa exactă va fi anunțată celor care se înscriu la workshop.
 
Prețul este de 150 lei.
Facilitatorul este Victor Chirea, Psihoterapeut și Terapeut acreditat de asociația internațională EARTh (The Earth Association for Regression Therapy) cu gradul de practică Certified Regression Therapist. Dacă doriți să aflați mai multe despre el, accesați pagina http://www.victorchirea.ro/despre-mine/

Numărul de participanți este limitat la 15 persoane. Prioritate vor avea cei care își vor anunța participarea din timp.
Pentru înscriere:

Formare in metoda Past Life Therapy (PLT), primul modul 19-20 martie

Past Life Therapy este o metodă holistică de terapie prin regresie care ne ajută să accesăm și să vindecăm traumele din trecut, acestea fiind cauzele problemelor noastre din prezent. Acel eveniment poate fi în trecutul acestei vieți când eram copii, la momentul nașterii, în perioada de dezvoltare a fătului sau la momentul concepției.  De multe ori însă,  cauza este și mai profundă, într-o viață trecută sau chiar în viața dintre vieți (în „lumea sufletelor”).

(mai multe informații despre această metodă puteți găsi pe acest website la categoria articole/terapie prin regresie)

Dimensiunea grupei – maxim 12 persoane.

Cerințe
– încadrare în domeniul sănătății/terapiei (psihologie, medicină, asistență socială, psihopedagogie, teologie, terapie complementară);
– Limba Engleză (nivel mediu scris, citit, conversație);
– maturitate și sănătate psiho-emoțională, condiție internă de viitor terapeut;
– abilitatea de a intra în regresie ca și client.

Selecția inițială se va face în urma CV-ului și a unui interviu. Selecția secundară va fi după ce candidatul va experimenta o regresie personală și/sau va participa la un workshop introductiv. Deși este de dorit încadrarea pe un domeniu terapeutic la momentul începerii formării în cazuri rare se poate accepta și o începere ulterioară a acestora. Limba Engleză este necesară în special pentru că o parte din manualele de formare sunt în această limbă și pentru atelierele cu formatori străini. Eventual pot organiza si câteva cursuri intensive de Engleză ținute un profesor de Engleză și/sau sesiuni de traducere a câtorva fragmente de interes din manual.
Înainte de a vă înscrie pentru interviu vă rog să reflectați asupra următorului aspect: nevoia mea principală este de a primi terapie (a fi client) sau de a oferi terapie (a fi terapeut)?
Sunt destul de mulți cei care cred că vor să fie terapeuți (și să contribuie la vindecarea celorlalți), dar de fapt la bază se află o nevoie interioară de vindecare personală. Pentru aceștia este mai potrivită terapia individuală.

Durată
– minim 2 ani de formare + minim 1 an de supervizare;
– 8-10 module pe an + 1 workshop (4-5 zile) cu invitat străin;
– 1 modul = 2 zile (week-end) / 1 întâlnire pe lună (16 ore), în general între orele 10-18.

Primul modul este programat pentru 19-20 martie 2016 și va conține elemente introductive de terapie prin regresie și un focus pe crearea grupului și a relațiilor la nivel de grup. În funcție de cerințe cea de a doua zi poate fi mai mult axată pe terapie în grup și o sesiune de regresie cu unul din participanți.
În prealabil voi organiza câteva grupuri de prezentare a metodei și/sau de terapie în care participații au ocazia să-și dea seama dacă metoda Past Life Therapy este potrivită sau nu pentru ei. Înainte de începerea formării este necesar ca fiecare participant să fi avut cel puțin o ședință de regresie personală pentru a putea experimenta în mod direct efectele metodei.

Preț modul (week-end): 450 lei.
Prețul modulului cu formatori străini va fi anunțat la momentul respectiv.
Prețul terapiei personale și al supervizării se stabilește ulterior.

Locul desfășurării: București, Sector 3 (zona Timpuri Noi – Vitan) – adresa exactă se comunică ulterior participanților.

Tematica orientativă:
– Curs introductiv: concepte de bază alte PLT, concepte de bază din Psihologie. Cadru terapeutic, etică, relația terapeutică. Ce înseamnă să fii student/terapeut în PLT.
– Structura de bază a unei ședințe de regresii.
– Începutul: interviul inițial, focalizarea, stabilirea temei de lucru, inducția, aprofundarea.
– Tehnici de lucru asociative și tehnici de lucru disociative.
– Terapia traumei de tipul I și traumei de tipul II.
– Lucrul cu atașamentele: atașamente energetice, suflete atașate, forme-gând parazite, subpersonalități din vieți trecute atașate de personalitatea prezentă.
– Lucrul cu copilul interior.
– Nașterea, perioada embrionară, concepția. Copii nenăscuți.
– Moartea și lumea sufletelor.
– Karma de familie.
– Lucru pentru vindecarea sentimentului de a nu te simți acasă, de a nu aparține (Homing).
– A face o sesiune în locul altei persoane (Remote Session).
– Viața dintre vieți (sesiune spirituală, conectarea cu familia de suflete, conectarea cu străbunii).
– Prima viață pe Pământ / Vieți pe alte planete.
– Trauma primordială.
– Integrarea (pe cele 3 nivele – o viață trecută în viața prezentă, integrarea mai multor subpersonalități din viețile trecute între ele, integrarea personalității prezente cu sinele superior).
– Cum să integrăm PLT cu alte terapii.
– Cursuri avansate: PLT și Psihopatologia; Cum să lucrăm visele în PLT; PLT pentru cazuri specifice (fobii, abuzuri sexuale, depresie, etc.); PLT cu copiii; Curs de formare de formatori.

Din anul 2 studenții vor începe să lucreze secvențe terapeutice în cadrul atelierelor și sub supervizarea și îndrumarea formatorilor.
Din anul 3 studenții vor putea face terapie în afara timpului de desfășurare al workshop-ului și vor beneficia de supervizare individuală sau de grup.
Pentru absolvire este necesară parcurgerea tuturor modulelor de bază (nu și a cursurilor avansate) și promovarea verificărilor periodice care sunt diverse (eseu personal, verificarea cunoștințelor teoretice, verificare nivelului de practică în supervizare, prezentarea de studii de caz, etc.). Se ține cont de evoluția din cadrul procesului de terapie individuală – studentul poate îndeplini criteriile formale legate de prezență și promovarea altor examene, dar condiția lui internă să nu fie încă aceea a unui terapeut. În aceste condiții se va insista pe terapia personală până când se observă o schimbare consistentă și abilitatea de a fi terapeut.

Formatori:
1. Formator principal: Victor Chirea, Psihoterapeut în metoda Gestalt Terapie și Terapeut acreditat de asociația internațională EARTh (The Earth Association for Regression Therapy) cu gradul de practică Certified Regression Therapist. (mai multe informații puteți găsi pe acest website la secțiunea ”Despre mine”)
2.Formatori străini:
Marion Boon (Tasso International) – www.iparrt.nl, www.mensics.com
Hans TenDam (Tasso International) – http://www.tassointernational.com/
Marianne Carolus (Evadio School) – www.evadio.net
Barbara Scheibel (Evadio School) – http://www.evadio-ausbildung.de/barbara-scheibel.html
(la această listă se pot adăuga și alte nume în viitor. Există posibilitatea invitării lor în Romania sau să mergem noi în afară unde este sediul școlii lor)

Informații suplimentare și înscrieri:
Victor Chirea
 contact

 

 

Pentru înscriere vă rog să-mi trimiteți CV-ul și o scrisoare de intenție (ce motivație aveți pentru a începe această formare și care sunt calitățile care vă recomandă).

Interviu pentru revista on-line Chic-Elite. Despre terapia prin regresie și sensul în viață

De curând, am acordat un interviu pentru revista on-line Chic-Elite. Am discutat despre terapia prin regresie, vieți anterioare și metoda Past Life Therapy pe care o practic. Aveți mai jos articolul care poate fi găsit în original aici. Lectură plăcut!

SENSUL SI PASIUNEA – INDICATORII ALEGERILOR BUNE

“Lucrurile mari vin automat in viata, atunci cand esti in acord cu tine si cu menirea ta” –este un crampei dintr-o interesanta discutie avuta cu Victor Chirea, inainte de a-mi acorda interviul pentru Chic-Elite. Ma incanta faptul ca dialogul nostru este punct tintit, punct lovit – cu o precizie demna de un absolvent de stiinte exacte, terapeutul in Past Life Therapy (o metoda de psihoterapie moderna) clarifica lucruri mari din doar cateva cuvinte. “Dar pot veni pe polaritati, una calda, alta rece. E nevoie sa poti sa–ti contii si umbra, nu doar lumina”. Ce am mai aflat de la Victor te invit sa descoperi in continuare!

Ai absolvit Facultatea de Electronica, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei cu o lucrare de diploma dedicata fizicii cuantice. Ce ai descoperit despre fizica cuantica, pe intelesul cuiva care nu a absolvit aceasta facultate?:)
Lucrarea mea nu a fost dedicata marelui public, ci pe un subiect foarte specific – Nanocristale semiconductoare sau Quantum Dots in Engleza. La acel moment (2006) a fost prima de acest gen din Romania si nu era deloc pe specializarea pe care am terminat-o (Mobile si Sateliti), ci mai degraba tinea de Microelectronica. Dar am vrut sa studiez despre ceva nou si palpitant. Daca ar fi sa extrag din lucrare ceva de interes pentru noi la ora actuala este marele potential pe care il are aplicarea nanotehnologiei in viata de zi cu zi. Se pot face LED-uri cu nanocristale, LASER-i sau celule fotovoltaice, toate cu un randament mult mai bun decat cele actuale. De exemplu, in cazul celulelor solare, randamentul (conversia luminii solare in curent electric) este de 2-3 ori mai mare decat ceea ce este comercializat pe piata acum. Un alt domeniul foarte important care poate beneficia de aceasta tehnologie este medicina si industria farmaceutica unde se poate creste foarte mult absorbtia substantei la nivel de celula, iar din ce am vazut se pare ca exista cateva firme care folosesc nanotehnologia.

Cum se impaca stiinta cu metoda Past Life Therapy si vietile trecute, care par a fi ceva impalpabil si greu de demonstrat?
Past Life Therapy este o metoda de psihoterapie moderna care cuprinde elemente din mai multe abordari, cum ar fi Psihanaliza, Gestalt Terapia, Analiza Tranzactionala, Programarea Neurolingvistica (NLP) si altele. Daca am scoate conceptul de vieti trecute si am face regresii doar in viata prezenta, ar fi foarte asemanatoare cu multe dintre abordarile terapeutice moderne. Fiecare om are dreptul la propria opinie si credinta, iar faptul ca vine sa faca terapie la noi nu implica modificarea acestor concepte… putem foarte bine sa facem o regresie in trecutul acestei vieti.
In Past Life Therapy putem aplica orice metodologie de cercetare stiintifica pe care o folosim si in cadrul psihologiei clasice, este acelasi protocol. Si chiar facem acest lucru in cadrul asociatiei (Earth Association for Regression Therapy). O pot spune cu siguranta, pentru ca sunt membru al comitetului de cercetare. Ultima cercetare studiaza eficacitatea Terapiei prin Regresie in cadrul problemelor relationare, in urma careia a fost publicata o carte pe siteul asociatiei. In rest sunt foarte multe studii valoroase facute de diversi cercetatori, majoritatea publice pe internet, cum ar fi cele ale lui Ian Stevenson sau Jim Tucker, dar probabil lumea a auzit mai mult de Brian Weiss si Michael Newton.

Cum a venit trecerea catre dezvoltare personala si dedicarea completa acestei arii?
S-a intamplat in 2007, cand mi-am luat un an liber sa calatoresc. Am fost in Tibet, India, Brazilia si Israel. Am vrut sa experimentez in mod direct cateva din religiile Pamantului, nu sa raman doar cu teoria si ideile altora. Mi-am dat seama ca nu sunt foarte diferite si ca principiile de baza sunt aceleasi, iar in final toate doctrinele isi doresc conexiunea cu sursa (indiferent care este denumirea aleasa), doar ca au moduri diferite de a ajunge acolo. Probabil am avut un salt de constiinta in acele pelerinaje, pentru ca, atunci cand am revenit din calatorie, mi-am dat seama ca nu-mi doresc sa stau toata viata sa lucrez cu masini electronice, ci mai degraba sa fiu in contact cu oamenii. Si mi-am dat seama ca nu pot sa am sef, program de lucru fix, lipsa de liberate si alte limitari de acest gen. M-am uitat in spate la viata mea si mi-am dat seama ca, in mod natural, cand ma intalneam cu cineva, discutia mergea spre o tema spirituala sau terapeutica. Mi-am dorit sa fac acest lucru intr-un mod profesionist, am calculat cam la cati ani voi incepe sa profesez, mi-am dat seama ca am mult de munca si m-am apucat de studiat. Am inceput facultatea de psihologie, formarea in Gestalt Terapie, formarea in regresii si aikido, toate intr-un an. Si de atunci am ramas pe aceasta cale si sunt foarte fericit cu alegerea facuta.

Ce anume te-a determinat sa urmezi o formare in Past Life Therapy?
In toamna lui 2007, un amic de-al meu m-a invitat sa particip la un workshop de regresii. Am primit atunci o sedinta de regresii si cand am vazut cat de mult m-am transformat doar dupa o intalnire am zis ca eu asta vreau sa fac. In plus, imi doream sa studiez ceva care sa imbine terapia, stiinta, spiritualitatea si nevoia mea de paranormal de atunci. Iar motivatia se pare ca a fost puternica, pentru ca formarea a durat destul de mult (5 ani) si a fost cu destul de multe provocari.

Ce te-a facut sa crezi in aceasta forma de terapie si nu alta si cum a fost sa vorbesti despre asta la vremea respectiva, adica acum 9 ani in Romania?
Cum am mai spus, principalul atu al acestei metode este eficacitatea ei si faptul ca te duce direct la cauza, fara ocolisuri. Si apoi tot ceea ce ai nevoie este de forta pentru a putea sa privesti in ochi problema si sa accepti ca, intr-un mod sau altul, tu esti responsabil pentru ceea ce s-a intamplat si tot tu le poti echilibra. Nu o sa vina nimeni sa faca treaba in locul tau. Terapeutul te ghideaza, dar procesarea la nivel fizic-mental-emotional este a fiecaruia in parte.
Legat de impartasit, la inceput am fost entuziasmat si povesteam cu toata lumea. Apoi mi-am dat seama ca incepusem sa fiu privit ca un ciudat si am invatat sa triez ce si cat spun si mai ales cui spun. Am o vorba: „decat sa incerci sa convingi un om de ceva, mai bine folosesti aceeasi energie sa prezinti mai multe informatii la 10 oameni care deja cred”. Am acceptat ca fiecare om este la o anumita etapa a vietii lui si unora le este folositoare aceasta informatie, iar altora nu. Aceasta nu inseamna ca unul este superior altuia, ci pur si simplu inca nu a venit timpul – eu am negat meditatia, spiritualitatea si ezoterismul pana la 19 ani, de fapt nu prea ma interesau, aveam alte lucruri de facut. Deci pot intelege cand cineva alege sa nege ceva ce acum mi se pare evident. La un anumit nivel, asa este mai bine pentru el.

O intrebare de la un grup de prieteni foarte pragmatici: Cum stim ca exista viata dupa moarte? Cum le raspunzi?
Am primit de mai multe ori aceasta intrebare si de obicei am cateva raspunsuri pe care le ofer. Unul dintre ele este ca daca avem suficienta rabdare, vom afla cu totii mai devreme sau mai tarziu.
O alta perspectiva ar fi cea stiintifica, oferita de Einstein prin celebra sa formula – energia este produsul dintre masa si viteza luminii la patrat. De aici vedem ca masa se poate transforma in energie si invers si mai vedem ca nimic nu se pierde, ci totul se transforma. Ceea ce se intampla cand murim este ca pur si simplu existenta noastra se transforma dintr-o realitate materiala tridimensionala intr-o realitate energetica si mult mai diafana.
Alt raspuns este dat de experientele din preajma mortii (Near Death Experience), de mortile clinice, cei care sunt in coma. Au fost multe relatari de experiente extracorporale, ceea ce inseamna ca exista viata si in absenta unui vehicul material care sa ne contina sufletul.
Apoi ne putem uita in jurul nostru. Universul este holografic, adica putem intelege ce se intampla cu o parte a universului daca studiem alta parte a lui. In natura lucrurile mor si se nasc. Un copac creste, rodeste, iar fructele au seminte din care iese o noua planta. Principul vital este foarte puternic si el continua sa sustina cresterea si transformarea si indiferent ce credinte avem noi, viata continua pentru ca este fundamentul pe care este construit universul.

Cum stim ca in cadrul unui proces de Past Life Therapy, accesam informatii din alta viata si nu pur si simplu niste rezultate ale imaginatiei noastre?
Si aceasta intrebare mi-a fost pusa de multe ori si, ca mai devreme, exista mai multe raspunsuri. Primul raspuns si cel mai simplu este ca nu stim. Nici macar nu stim daca a fost viata noastra sau ne-am identificat cu experienta unui alt suflet din inconstientul colectiv. Dar ceea ce este clar este ca atunci cand traim acele lucruri, ele par foarte reale. Emotiile ni se par reale, durerile corporale ni se par reale si toate evenimentele pe care le traim. Cea care se indoieste este mintea care nu poate accepta ceva in afara cutiei rationale. Mintea este cea care intreaba – ”dar daca mi-am imaginat”. Iar eu intreb atunci – dar de ce ti-am imaginat exact asta si nu altceva. De ce si-ar imagina o persoana ca a fost mancata de vie de un lup si sa-i simta coltii cum ii sfasie carnea? De ce nu si-ar imagina ca este pe o plaja insorita band un cocktail delicios?
Este destul de posibil sa intervina si imaginatia si de multe ori creierul sa traduca impulsurile informationale dintr-o viata trecuta sub forma a aceea ce este logic pentru el acum. Dar de cele mai multe ori sunt detalii nesemnificative, iar un terapeut cu experienta isi da seama de aceasta. Ceea ce nu se schimba insa este tipul traumei, acolo este foarte clar – ai fost abandonat sau ars pe rug, infometat, schingiuit – sunt date detalii foarte precise.
As ruga pe oricine sa se puna sa inventeze o poveste timp de 3 ore (cat dureaza de obicei o regresie), sa o zica cursiv si apoi cand il pui sa o repede sa incerce sa o repete ad litteram. Si toate acestea cand este in suferinta si in durere sufleteasca cand sincer vrei doar ca sa se termine cat mai repede si ai face orice pentru liniste, pace si armonie.
In final, reala sau inventată, povestea are sens pentru client, ea este acceptata la nivel simbolic si aduce catharsis, iar acesta este cel mai important lucru, faptul ca ai scapat de problema care te sacaia de atatia ani, nu daca si cat ti-ai imaginat din procesul terapeutic.

Ce rol are intr-un proces de auto-cunoastere si dezvoltare personala aceasta terapie? Sa presupunem ca persoana vrea sa aleaga intre terapie Gestalt si Terapie prin Regresie, cum stie care dintre ele este mai potrivita pentru nevoile sale?
Aproape intotdeauna am o sedinta initiala, unde fiecare client poate sa-ti spuna povestea. In functie de problemele expuse, ne dam seama impreuna ce abordare terapeutica este mai potrivita si urmam protocolul acelei metode. De exemplu, daca este o persoana care are o viata destul de haotica si presarata cu multe probleme relationale, nu are niciun sens sa cautam in alte vieti trecute, ci vom incepe cu echilibrarea vietii prezente, iar atunci abordarea cea mai potrivita ar fi Gestalt Terapia.
Dar daca persoana vine cu o problema specifica, cum ar fi faptul ca nu poate sa ramana insarcinata, atunci este mult mai simplu sa se faca o explorare prin metoda terapiei prin regresie si sa vedem ce s-a intamplat specific in trecut si unde este blocajul. Sunt cazuri in care aleg sa nu folosesc Terapia prin Regresie, cum ar fi cu pacienti care iau medicatie psihiatrica, sau care sunt chiar atunci in criza, sau au o anxietate atat de puternica incat nu au incredere in nimeni, sau sunt foarte mentali si controlatori si vor doar sa-ti demonstreze ca nu vei reusi sa faci terapie cu Si. si exemplele pot continua. Ce pot spune este ca majoritatea oamenilor ma contacteaza pentru a face o regresie din curiozitate sau poate ca vor o scurtatura si nu mai au rabdare; altora le este mai usor sa creada ca au facut ceva rau in trecut si acum sunt pedepsiti. Dar de fapt ei doar fug de responsabilitatea vietii prezente. Este o iluzie sa crezi ca te vei duce la terapie, vei vedea o viata trecuta si gata. Mai devreme sau mai târziu, va fi nevoie sa te confrunti cu lucrurile pe care le tot eviti. Daca nu o faci in viata aceasta, o vei face intr-o viata viitoare, nu pentru ca te obliga o instanta superioara, ci pentru ca aceasta este dorinta sufletului tau de a experimenta.

Poti sa imi dai un exemplu concret privind beneficiul avut asupra cuiva de o astfel de sedinta?
Imi vine in minte unul dintre primele cazuri. Dupa regresie, clienta deblocheaza mai multe aspecte in viata ei, cum ar fi faptul ca se apuca de pictura, de cursuri de actorie, isi regleaza relatia de cuplu si relatia cu parintii, traieste o libertate mai mare si are mai multa incredere in ea.
Un alt exemplu: cineva diagnosticat cu epilepsie caruia i se opresc crizele dupa o sedinta in care acceseaza o viata trecuta in care a murit intr-un accident, iar corpul a continuat sa tremure pana la final, lucru care s-a pastrat la nivelul sufletului.

Ce faci tu atunci cand iti doresti sa atingi un obiectiv si cat timp urmezi respectivul ritual pana cand vezi obiectivul devenit realitate?
Aceasta este mai degraba o abordare corporatista de tipul ”target”. Eu cred ca daca esti pe calea ta, lucrurile vin mult mai usor si in armonie, dar pana sa te pui pe cale dureaza. Vei sti oricum ca faci ceea ce isi doreste sufletul tau atunci cand vei avea sentimentul de sens.
Eu daca vreau sa ating un obiectiv il fac pur si simplu si daca nu pot sa-l fac imediat, il scriu pe o lista pe care o consult din timp in timp si daca observ ca inca vreau sa fac acel lucru inseamna ca el este cu adevarat important, dar multe dintre ele isi pierd urgenta pentru ca de fapt nici nu sunt vitale pentru tine, ci doar mici toane ale micului ego.
In orice caz, daca decid sa fac ceva, sunt atent intotdeauna la intuitia mea si la efectele pe care le produc in jur și, in functie de aceasta, imi ajustez obiectivul. Ceea ce vreau sa realizez in general si este cu adevarat important este ceva viu care ma ajuta sa cresc, nu ceva mecanic si inca un lucru de bifat pe „bucket list”.

Care sunt cele mai mari greseli pe care le putem face atunci cand ne propunem sa realizam ceva?
Cred ca cea mai mare greseala pe care o fac oamenii este ca uita de ce fac in primul rand acel lucru si se ingroapa in obiective. Sunt multi care devin atat de prinsi de competitie, de a realiza obiectivul, incat uita ca de fapt ei au inceput sa faca acel lucru din placere sau pentru ca le aducea fericire sau pur si simplu pentru ca vroiau sa ii asigure familiei lor liniste si siguranta. Iar in timp ce fac acel lucru, devin stresati, accepta sa se incarce cu si mai multe responsabilitati si se indeparteaza foarte multe de ideea initiala de a-si castiga linistea si un trai decent. Unii sunt atat de obosiți, incat nici nu mai au timp sa se bucure de banii castigati sau sa petreaca timp cu familia. Este nebunia societatii de „mai mult, mai repede, mai bine”. Greseala este ca oamenii uita de sufletul lor si se deconecteaza de la adevaratele valori ale vietii, uita ca persoana din fata lui e om ca si el, traiesc in iluzia ca suntem separati unul de celalalt si de fapt se deconecteaza de la viata, de la sursa care ne alimenteaza.

Ce planuri de viitor ai cu privire la Past Life Therapy?
La inceput mi-am dorit doar sa-mi fac treaba cat mai bine. Apoi am inceput sa popularizez metoda, am participat la cateva conferinte, am scris o carte despre „Fragmentarea Sufletului”, care trateaza problematica vindecarii traumei, utilizand metode de terapie prin regresie si am aparut intr-o emisiune de o ora la 6TV. Apoi am inceput sa fiu contactat din ce in ce mai mult si mi-am dat seama ca nu am cum sa onorez toate cererile. In prezent am inceput sa organizez workshop-uri de prezentare a metodei Past Life Therapy, in care oamenii se pot familiariza cu conceptele de baza si pot sa-si dea seama daca intr-adevar aceasta abordare este potrivita pentru ei sa nu. In viitorul apropiat voi incepe o formare in regresii pentru ca mi-am dat seama ca este nevoie de mai multi terapeuti de regresii in Romania. Pe plan international imi doresc sa continui sa particip la conventiile anule ale asociatiei si la congresul mondial de regresii care se va desfasura anul viitor in India, poate chiar cu un workshop sau o prezentare. Și, nu in ultimul rând, sa mai scriu doua carti care sunt deja incepute, dar puse pe pauza pentru moment ca sa ma pot ocupa de pornirea formarii.

(sursa www.chic-elite.ro/)

Workshop Introducere în Past Life Therapy (PLT), sâmbătă 6 februarie

(în urma ocupării locurilor workshop-ului din 30 ianuarie am decis să organizez un eveniment similar pe 6 februarie)

Bună ziua,

Am plăcerea să vă anunț organizarea celui de-al treilea Workshop de prezentare a metodei Past Life Therapy (PLT) în România.
Workshop-ul se adresează în special psihologilor, medicilor, practicanților terapiilor complementare, studenților în aceste domenii, dar și tuturor celor interesați de a afla mai multe informații despre această metodă și beneficiile ei.
 
Pe scurt despre…
Past Life Therapy este o metodă holistică de terapie prin regresie care ne ajută să accesăm și să vindecăm traumele din trecut, acestea fiind cauzele problemelor noastre din prezent. Acel eveniment poate fi în trecutul acestei vieți când eram copii, în momentul nașterii, în perioada de dezvoltare a fătului sau la momentul concepției.  De multe ori însă,  cauza este și mai profundă, într-o viață trecută sau chiar în viața dintre vieți (în „lumea sufletelor”).

Ce vom face:
În prima parte a workshop-ului vor fi prezentate noțiuni introductive despre metoda Past Life Therapy, cum se desfășoară o ședință standard, exemple de cazuri, ce probleme pot fi tratate, care sunt beneficiile terapiei prin regresie și pentru ce tip de persoană este potrivită (sau nu) această abordare.
Apoi vom face o călătorie ghidată pentru a accesa posibile teme de lucru. Va fi timp și pentru împărtășirea experienței, fiind încurajată implicarea activă a participanților.
În a doua partea a zilei va avea loc o sesiune demonstrativa cu unul dintre participanții care vor să lucreze un aspect personal cu această metodă.
La final, cei interesați pot obține informații suplimentare despre formarea în Past Life Therapy, care va începe în scurt timp și în Romania.

Când:
Întâlnirea va avea loc Sâmbătă, 6 februarie, între orele 10-18, dar în funcție de numărul participanților și de interesul arătat se poate prelungi până la 18:30-19. Vor fi una sau două pauze mici de 10 minute și o pauza de prânz de 1 oră și jumătate.

Vă rog să veniți cu cel puțin 15 minute înainte pentru a putea începe la timp și să aveți la voi și ceva pentru notat. De asemenea, o ținută mai lejeră va facilita procesul de terapie.
Locația este situată în București (zona centrală) – adresa exactă va fi anunțată celor care se înscriu la workshop.
 
Prețul este de 150 lei.
Facilitatorul este Victor Chirea, Psihoterapeut și Terapeut acreditat de asociația internațională EARTh (The Earth Association for Regression Therapy) cu gradul de practică Certified Regression Therapist. Dacă doriți să aflați mai multe despre el, accesați pagina http://www.victorchirea.ro/despre-mine/

Numărul de participanți este limitat la 15 persoane. Prioritate vor avea cei care își vor anunța participarea din timp.
Pentru înscriere:

Workshop Introducere în Past Life Therapy (PLT), sâmbătă 30 ianuarie

Bună ziua,

Am plăcerea să vă anunț organizarea celui de-al doilea Workshop de prezentare a metodei Past Life Therapy (PLT) în România.
Workshop-ul se adresează în special psihologilor, medicilor, practicanților terapiilor complementare, studenților în aceste domenii, dar și tuturor celor interesați de a afla mai multe informații despre această metodă și beneficiile ei.

Pe scurt despre…
Past Life Therapy este o metodă holistică de terapie prin regresie care ne ajută să accesăm și să vindecăm traumele din trecut, acestea fiind cauzele problemelor noastre din prezent. Acel eveniment poate fi în trecutul acestei vieți când eram copii, în momentul nașterii, în perioada de dezvoltare a fătului sau la momentul concepției.  De multe ori însă,  cauza este și mai profundă, într-o viață trecută sau chiar în viața dintre vieți (în „lumea sufletelor”).

Ce vom face:
În prima parte a workshop-ului vor fi prezentate noțiuni introductive despre metoda Past Life Therapy, cum se desfășoară o ședință standard, exemple de cazuri, ce probleme pot fi tratate, care sunt beneficiile terapiei prin regresie și pentru ce tip de persoană este potrivită (sau nu) această abordare.
Apoi vom face o călătorie ghidată pentru a accesa posibile teme de lucru. Va fi timp și pentru împărtășirea experienței, fiind încurajată implicarea activă a participanților.
În a doua partea a zilei va avea loc o sesiune demonstrativa cu unul dintre participanții care vor să lucreze un aspect personal cu această metodă.
La final, cei interesați pot obține informații suplimentare despre formarea în Past Life Therapy, care va începe în scurt timp și în Romania.

Când:
Întâlnirea va avea loc Sâmbătă, 30 ianuarie, între orele 10-18, dar în funcție de numărul participanților și de interesul arătat se poate prelungi până la 18:30-19. Vor fi una sau două pauze mici de 10 minute și o pauza de prânz de 1 oră și jumătate.

Vă rog să veniți cu cel puțin 15 minute înainte pentru a putea începe la timp și să aveți la voi și ceva pentru notat. De asemenea, o ținută mai lejeră va facilita procesul de terapie.
Locația este situată în București (zona centrală) – adresa exactă va fi anunțată celor care se înscriu la workshop.
 
Prețul este de 150 lei.
Facilitatorul este Victor Chirea, Psihoterapeut și Terapeut acreditat de asociația internațională EARTh (The Earth Association for Regression Therapy) cu gradul de practică Certified Regression Therapist. Dacă doriți să aflați mai multe despre el, accesați pagina http://www.victorchirea.ro/despre-mine/

Numărul de participanți este limitat la 15 persoane. Prioritate vor avea cei care își vor anunța participarea din timp.
Pentru înscriere:

Anunț – Workshop Introducere în Past Life Therapy (PLT)

Bună ziua,

Am plăcerea să vă anunț organizarea primului Workshop de prezentare a metodei Past Life Therapy (PLT) în România.
Workshop-ul se adresează în special psihologilor, medicilor, practicanților terapiilor complementare, studenților în aceste domenii, dar și tuturor celor interesați de a afla mai multe informații despre această metodă și beneficiile ei.

Pe scurt despre…
Past Life Therapy este o metodă holistică de terapie prin regresie care ne ajută să accesăm și să vindecăm traumele din trecut, acestea fiind cauzele problemelor noastre din prezent. Acel eveniment poate fi în trecutul acestei vieți când eram copii, în momentul nașterii, în perioada de dezvoltare a fătului sau la momentul concepției.  De multe ori însă,  cauza este și mai profundă, într-o viață trecută sau chiar în viața dintre vieți (în „lumea sufletelor”).

Ce vom face:
În prima parte a workshop-ului vor fi prezentate noțiuni introductive despre metoda Past Life Therapy, cum se desfășoară o ședință standard, exemple de cazuri, ce probleme pot fi tratate, care sunt beneficiile terapiei prin regresie și pentru ce tip de persoană este potrivită (sau nu) această abordare.
Apoi vom face o călătorie ghidată pentru a accesa posibile teme de lucru. Va fi timp și pentru împărtășirea experienței, fiind încurajată implicarea activă a participanților.
În a doua partea a zilei va avea loc o sesiune demonstrativa cu unul dintre participanții care vor să lucreze un aspect personal cu această metodă.
La final, cei interesați pot obține informații suplimentare despre formarea în Past Life Therapy, care va începe în scurt timp și în Romania.

Când:
Întâlnirea va fi Sâmbătă, 10 octombrie, între orele 10-18, dar în funcție de numărul participanților și de interesul arătat se poate prelungi până la 18:30-19. Vor fi una sau două pauze mici de 10 minute și o pauza de prânz de 1 oră și jumătate.
Vă rog să veniți cu cel puțin 15 minute înainte pentru a putea începe la timp și să aveți la voi și ceva pentru notat. De asemenea, o ținută mai lejeră va facilita procesul de terapie.

Locația este la Centrul Holistic Consens (Str. Bârgăului, nr. 24, Sector 1, București – harta), un loc plin de optimism și voie bună.

Prețul este de 150 lei (se plătește direct la centru)

Facilitatorul este Victor Chirea, Psihoterapeut și Terapeut acreditat de asociația internațională EARTh (The Earth Association for Regression Therapy) cu gradul de practică Certified Regression Therapist.

Numărul de participanți este limitat la 25 persoane. Prioritate vor avea cei care își vor anunța participarea din timp.
Pentru înscriere: Centrul Consens – 0723859901,  office@centrul-consens.ro

sau mă puteți contacta direct pe mine

 

 

Alte linkuri:
Centrul Consens: http://www.centrul-consens.ro/event/introducere-in-past-life-therapy-plt/
Facebook: https://www.facebook.com/events/886522338097303/

Timeline Healing (Vindecarea Liniilor Temporale) – fragment

De curând am fost certificat într-o nouă metodă de explorare și vindecare a trecutului, fie el al acestei vieți sau al unei existențe anterioare. Metoda a luat naștere acum 5 ani și a fost dezvoltată de Sal Rachele, trainingul din Romania fiind primul din lume organizat cu mai mulți participanți.
În acest articol voi defini metoda principală și câteva extensii ale ei: ”Reverse Timeline Healing” și ”Future Timeline Linking” create acum 4 și respectiv 2 ani.

Timeline Healing este o tehnică în care te întorci în trecut pentru a oferi vindecare unor traume din copilăria timpurie sau din existențele anterioare.

Metoda clasică este o combinație între Regresie, Recadrare (Reframing), Recuperarea Sufleului (Soul Retrieval) și Vindecare Energetică. La acestea se adaugă cele 2 extensii pe care le-am menționat deja.

Dar pentru a înțelege întru totul cum s-a creat această metodă să facem o incursiune în…

Natura timpului
Conceptele care stau la baza elaborării metodei TLH aparțin fizicii cuantice, iar din această perspectivă există 2 tipuri de temporalități Timpul Liniar și cel Neliniar.

Timpul liniar sau orizontal este timpul ireversibil măsurat în mod absolut de un ceas și împărțit în ore, minute și secunde, cel în care considerăm că există trecut, prezent și viitor și ele se succed în această ordine. La ora actuală folosim 2 repere universale: prima este mișcarea de revoluție a Pământului în jurul Soarelui și aceasta se întâmplă (conformă calendarului Gregorian) într-un an calendaristic (mai exact 365 de zile și 6 ore), iar a doua este mișcarea de rotație a Pământului (de la vest la est) în jurul axei proprii ce determină succesiunea zilelor și a nopților. O rotație completă durează 23 de ore și 56 de minute și astfel am ales convenția ca ziua să aibă 24 de ore. Aceasta este componenta fizică a timpului.
Aspectul psihologic (denumit de Krishnamurti timp psihologic) se referă la modul în care percepem și simțim noi timpul. Acesta depinde în principal de funcțiile cognitive Gândire și Memorie. Astfel dacă mă întreabă cineva ce am făcut acum 10 minute, am un concept destul de clar despre asta și pot să-i spun și fără să mă uit la ceas și să măsor exact timpul trecut. Aici putem vorbi și de percepția subiectivă: probabil fiecare dintre noi a avut impresia că timpul zboară când se ocupă cu ceva care-i face plăcere, dar trece mai încet atunci când face ceva plictisitor sau anticipează ceva neplăcut.

Timpul neliniar (vertical) susține că tot ceea ce există aparține momentului de acum și se întâmplă simultan în dimensiuni și realități paralele. Astfel noțiunile de trecut și viitor își pierd sensul și se topesc în prezent. Chiar și dacă alegem să ne gândim la trecut sau la viitor tot în momentul de acum facem acest lucru. Deși este greu de înțeles cu mintea, poate fi explicat folosind noțiunile de fizică cuantică și anume Principiul de Nedeterminare a lui Heisenberg și Principiul Nonlocalizării, pe care le voi detalia în curând.
Conform acestui timp toate viețile noastre trecute, dar și cele viitoare se petrec acum, așadar putem să ne conectăm la ele atunci când este în avantajul nostru să facem acest lucru. Și mai departe putem spune că în același moment etern de acum noi suntem o ființă multidimensională ce există simultan în toate cele 12 niveluri de evoluție, de la Egoul uman până la versiunea noastră perfectă, iluminată și realizată.

Linia Temporală se definește ca acea linie imaginară care leagă trecutul de viitor, locul în care ne stocăm memoriile sub formă de senzații, emoții, imagini (sau acronimul VAKOG venit de la Visual, Auditiv, Kinestezic, Olfactiv, Gustativ), dar și anticipările și dorințele noastre pentru viitor.

Vindecarea prin metoda Timeline Healing
După ce am explorat momentul traumatizant de interes din viața actuală (sau din viața trecută) urmează partea de vindecare, iar aceasta are loc la nivelul celor 6 corpuri mai dense și anume: corpul fizic, emoțional, mental, astral, eteric și cauzal. Voi spune doar câteva cuvinte despre fiecare în parte, o detaliere a lor este deja prezentă într-un articol extins scris de mine despre ”Fragmentarea Sufletului” și prezentat în cadrul Conferinței Naționale de Psihologie Transpersonală, ce va fi publicat în curând.

1. Corpul fizic este partea materializată a sufletului în planul tridimensional, percepută cu cele 5 simțuri și analizatori. Include acțiunea, vitalul, instinctul de supraviețuire, senzorialitatea și conștiința spațiului. Corpul fizic poate fi rănit foarte ușor în diverse accidente, abuzuri, războaie sau poate prezenta dureri sau alte disconforturi care ne împiedică să ne desfășurăm viața în armonie. Dacă este vorba de o viață trecută cu o moarte fulgerătoare, de fiecare dată există o vătămare a acestui aspect. Așadar este nevoie să eliberăm din memoria lui traumele trecute.

2. Corpul emoțional cuprinde emoțiile, sentimentele și dorințele, dar și partea de exprimare a voinței, a puterii și a sexualității. Traumele emoționale sunt cele mai întâlnire de multe ori rămânând cu noi emoții negative ca teamă, supărare, furie, ură, tristețe, vinovăție, rușine etc. Alte dezechilibre se amplifică datorită reprimării sau negării emoționale și cu timpul ele se pot chiar somatiza. Este foarte important să echilibrăm aceste trăiri, 90% dintre bolile fizice avându-și originea la acest nivel.

3. Corpul mental include creațiile intelectului și ale rațiunii, adică gânduri, idei, concepte și noțiuni mai mult sau mai puțin abstracte, dar și Egoul uman. Dacă în corpul emoțional erau cuprinse majoritatea funcțiilor reglatorii ale psihicului, aici vom regăsi procesele cognitive și mai exact: Reprezentările, Gândirea, Memoria și Imaginația. De asemenea Mintea individuală are mai multe planuri de organizare pe care doar le voi numi aici: inconștientul personal, subconștientul, preconștientul, conștientul.
La acest nivel vom oferi vindecare în special credințelor negative de bază (core negative believes). Câteva exemple ar fi: „Nu sunt suficient de bun”, „Este ceva în neregulă cu mine”, „Viața este o luptă continuă”, „Viața este o dezamăgire”, „Nu este suficient”, „Nu merit (să fiu fericit)”, „Nu sunt în siguranță”, „Nu am încrede în mine sau alții ca să mă protejeze”, „Nu pot avea în viață ceea ce-mi doresc cu adevărat”, etc.

4. Corpul astral este similar cu o rețea de fibre optice ce se extind în toate direcțiile pornind de la corpul fizic și ne conectează cu toate formele de viață din univers. Dacă noi am fi un calculator atunci corpul astral ar fi ca undele radio care ne ajută să ne conectăm la alte websiteuri prin intermediul internetului. Tot aici este sediul minții superioare, al creativității și al imaginației.
Cu ajutorul acestui corp putem vizita Planurile Astrale în meditație sau în vis și putem accesa ceea ce Jung numea Inconștientul Colectiv sau baza de date informațională ce ține strict de Planeta Pământ (o parte importantă a Inconștientului Colectiv ține însă de planul cauzal).
Problemele apărute aici sunt legate de ceea ce numim atașament energetic, atașament al unei entități sau fragmente de suflet sau pur și simplu incorporarea unei forme gând în aura noastră. Nu voi defini aceste concepte aici, întrucât spațiul este limitat, dar ele sunt descrise pe larg în ”Fragmentara Sufletului”.
Așadar prin metoda TLH se face o îndepărtare a acestor musafiri nepoftiți astfel încât să fim liberi de constrângerile și atașamentele exterioare.

5. Corpul eteric este câmpul electromagnetic sau aura care înconjoară corpul fizic. Fiecare organ fizic are un dublu eteric, adică o copie a lui în planul eteric. Similar cum în corpul fizic avem sistemul circulator și cel limfatic, în corpul eteric vom avea meridiane energetice și linii de ki ce le alimentează pe acestea cu energie și mai departe fiecare amprentă energetică vitalizează proiecția ei fizică. Tot la acest nivel avem și Chakrele care sunt vortexuri (zone concentrate) de energie ce fac legătura și preiau energia pranică din univers. Aici se manifestă emoțiile și atitudinile elevate cum ar fi iubire, compasiunea și acțiunea de a te pune în serviciul celorlalți.
Putem veni în această viață cu imprinturi eterice din vieți trecute (sanskaras sau cicatrici emoționale), cauzate de experiențe traumatizante neechilibrate, care perturbă fluxul natural de energie de-a lungul meridianelor corpului și produc în timp boli sau îmbătrânire accelerată.
Odată ce ne refacem dublul eteric vom permite și vindecării fizice să se finalizeze

6. Corpul cauzal (sau keteric) conține memoriile vieților trecute, karma, înțelegerile și lecțiile la nivelul sufletului, cât și variate imprinturi sau patternuri energetice. Cum sugerează și numele, acest nivel se află în relație cauzală cu celelalte corpuri inferioare, un dezechilibru în acest plan având ecou până în fizic. Toate acestea sunt engramate în cadrul Înregistrărilor Akashice, principalul depozit al planului cauzal, iar o mică ajustare aici poate avea o însemnătate majoră.
Prin Timeline Healing putem accesa aceste memorii traumatice din trecut și să le oferim vindecare. Putem lucra pentru ca patternurile negative karmice să fie echilibrate, înțelegerile și contractele la nivel de suflet să se finalizeze într-un mod armonios și iubitor, iar lecțiile sufleului să fie complet învățate și integrate, astfel încât să nu mai fie necesară repetarea lor sub nicio formă și în nicio existență viitoare.

Să vedem acum și alte modalități de a oferi vindecarea:

Reframing
Este o tehnică destul de folosită în Psihoterapie, dar și în Programare Neurolingvistică (unde vorbim de Reîncadrare Contextuală, de Conținut și a Convingerilor) și în Engleză poate apărea și sub denumirea de Rescripting sau Reforming, în română traducându-se ca recadrare, reinterpretare sau resemnificare.
Pe scurt ceea ce se întâmplă este că acum când reexperimentezi realitatea din trecut, vei da o nouă interpretare (pozitivă, dar realistă) evenimentelor, astfel încât să se producă vindecarea. Vom schimba cadrul de referință având drept scop evidențierea de noi semnificații, ținând în același timp cont și de context. Când modifici modul în care percepi un eveniment se modifică sensul pe care i-l atribui, aceasta ducând la modificarea reacțiilor și a comportamentelor.
De exemplu să spunem că un sportiv ce face performanță (alergător de curse) se accidentează foarte sever la picior, fapt ce-i compromite complet cariera. El este într-o suferință foarte mare și simte că și-a ratat viața. În încercarea de a se recupera urmează niște cursuri de masaj și începe să-și aplice auto-tratament și se recuperează parțial, dar niciodată nu mai reușește să revină la forma dinainte de accident. El poartă în suflet o furie foarte mare și este frustrat și mânios pe viață și destin pentru ceea ce i s-a întâmplat. Prin tehnica de Reframing sportivul se întoarce în trecut și de această dată își oferă multă iubire în momentul accidentului, iar prin conectarea cu sufletul lui își dă seama că datorită acelui incident acum devenise un masor foarte priceput. Se iartă pe el și eliberează resentimentul, reușind să se conecteze la o viziune superioară a ceea ce s-a întâmplat; acum gândea: acest accident a fost o binecuvântare pentru mine pentru că m-a orientat pe calea pe care sunt acum. Mai târziu se formează ca și Chiropractician ajungând să ajute foarte mulți sportivi tineri aflați în situația lui. Doar după ce a vindecat trecutul a putut să elibereze energia blocată acolo și să o folosească într-un scop mai înalt, pentru a se pune în serviciul celorlalți.

String of Pearls Technique
Aceasta este o metodă ce poate oferi multă vindecare într-un timp foarte scurt și se folosește cu precădere în două cazuri: când avem de a face cu evenimente traumatizante similare ce au avut loc în trecutul acestei vieți sau cu mai multe existențe anterioare cu traume și patternuri similare.
De exemplu  dacă lucrăm cu un client care a avut parte de mai multe abuzuri fizice, verbale și psihice în viața sa sub formă de bătăi sau alte acte de violență din partea tatălui său; Facem o listă cu cele pe care și le aduce aminte și vedem că sunt în jur de 20. Începem cu vindecare celui mai intens moment și apoi îl luăm pe următorul. Totuși nu putem să oferim același tip de proces în fiecare caz, pentru că ar dura prea mult și oricum după fiecare vindecare energia traumatică scade. Ceea ce putem însă face este să dăm sugestia clientului să-ți imagineze toate aceste 20 de evenimente ca niște sfere de lumină care sunt înșirate ca perlele pe un colier. Și astfel fără a intra în detalii pentru fiecare moment vom oferi vindecare până când se va obține sentimentul de completitudine.
La fel se poate face și în cazul procesărilor vieților trecute. Dacă să zicem am explorat și vindecat deja 2-3 vieți în care a survenit moartea în timpul unei lupte sau război putem să continuăm vindecarea folosind vizualizarea Șiragului de Perle.
Nu este o tehnică la fel de eficientă ca varianta în care luăm pe rând fiecare moment pentru integrare, dar având în vedere că nu toți clienții au aceeași disponibilitate de timp, raportul efort depus/ rezultate primite este destul de bun.

Reverse Timeline Healing
Numele este în directă corelație cu procesul: dacă la varianta TLH clasică se mergea în trecut la o amintire traumatizantă pentru a o vindeca, acum se va face aceeași călătorie, dar spre un moment resursă pentru a te întâlni cu sinele (aspectul) tău de atunci care este fericit, puternic și încununat de succes. Conectându-te cu starea respectivă, aduci acea energie pozitivă în prezent și creezi cu ea ceea ce ți-ai stabilit ca intenție la începutul sesiunii.

Această tehnică se bazează pe principiul non-localității din fizica cuantică, care exprimă faptul că la nivel cuantic anumite particule pot comunica instantaneu oricât de mare ar fi distanțele dintre ele.

Einstein vorbește despre continuumul spațiu-timp, adică faptul că spațiul și timpul nu sunt entități separate, ci sunt legate ca parte a aceluiași întreg. Aceasta înseamnă că non-localitatea atrage o proprietate similară și pentru timp.

Revenind la tema noastră de interes, din cele explicate mai sus rezultă că trecutul nostru poate fi accesat din prezent pentru că el în fapt se petrece simultan sau mai departe putem considera o infinitate de aspecte (sine) ale noastre, câte unul pentru fiecare milisecundă trecută, pe care le putem contacta și vindeca. Conștiința noastră, cea care interconectează totul, poate călători fără probleme prin spațiu și timp, iar în momentul când se decide să-și concentreze atenția asupra unui moment acesta este adus și trăit de parcă s-ar întâmpla acum. Astfel putem accesa traume, dar și momente resursă, putem să rememorăm clipe plăcute și să folosim acea energie pentru a crea în prezent ceea ce ne dorim, extinzând principiile de la nivel cuantic și la cazul macro al materialității, ce pare atât de reală și solidă, deși în fapt mai mult de 90% din obiectele de care suntem înconjurați au fost denumite de știința clasică ca fiind vid, dar acolo în fapt se află conștiința, cea care leagă totul și are potențialul de a crea orice, dacă avem o intenție clară și stabilă.

Future Timeline Linking
De această dată nu vei mai călători în trecut, ci în viitor, iar scopul este din nou de a accesa o zonă resursă, adică sinele tău din viitor care este fericit, puternic, plin de succes și a realizat deja ceea ce îți dorești tu să creezi în viața ta. Astfel el îți poate deveni ghid și să-ți răspundă la întrebări legat de pașii pe care i-a făcut, lucrurile pe care le-a avut de rezolvat, alegerile pe care le-a făcut atunci când s-a aflat la o răscruce, etc.
Această tehnică are la bază Principiul incertitudinii a lui Heisenberg și aplicat la tema de interes ne spune faptul că există mai multe linii temporale posibile, cea pe care ne concentrăm atenția se materializează și creează linia de timp dominantă. Citându-l pe dr. Amit Goswami, legat de fenomenul cauzalității descendente, conștiința este cea care selectează din multitudinea de posibilități, alegând automat varianta pe care o contemplăm mai mult timp, iar din punct de vedere cuantic ceea ce se întâmplă se numește colaps cuantic, adică trecerea de la posibilitate la actualitate.
Un exemplu foarte simplu este desenul numit ”Soția mea și Soacra mea”, creat de W. E. Hill, care conține 2 imagini într-una, iar când ni se arată pentru prima dată noi vom vedea doar una din ele, în funcție de modul în care creierul nostru structurează gestaltul. Dar dacă vom stărui mai mult, vom observa și cealaltă versiune a ei, care a fost prezentă din totdeauna acolo, doar că a eludat conștiința.

Linii temporale probabile sau posibile
Așadar până nu mă voi decide asupra unui curs al acțiunii vor exista un număr infinit de viitoruri posibile. De exemplu acum când scriu acest articol eu pot să decid să continui să scriu, sau pot să decid să închid complet documentul și să reiau lucrul peste o oră sau a doua zi sau pur și simplu poate decid să lucrez la altceva, să ascult muzică sau să beau apă. Practic sunt o multitudine de posibilități, iar în momentul în care aleg una din ele, de exemplu să continui să scriu, atunci eu dau mai multă atenție acestei posibilități, iar celelalte își pierd din putere, exact cum și creierul selectează automat sunetul de interes, iar celelalte trec în zgomotul de fond, atunci când chiar vreau să mă concentrez pe ceea ce spune partenerul meu de conversație. Totuși cei care citiți acest articol nici nu știți exact ce am ales să fac și succesiunea lor și ce anume a rămas doar ca potențial. Ceea ce este evident este că într-un fel sau altul am ales să termin de scris acest articol, din moment ce-l citiți cu toții acum.

În momentul în care ne proiectăm conștiința în viitor prin metoda Future Timeline Linking, ceea ce facem este să selectăm una din liniile temporale posibile și să o materializăm ca linie temporală dominantă prin alegere conștientă și prin conectarea sinelui prezent cu cel din viitor care deja a realizat ceea ce noi ne dorim. Putem astfel să beneficiem de resurse nemărginite. Totuși este nevoie să reîmprospătăm această intenție periodic și ne dăm seama când poate alegem ceva ce s-ar opune acestei intenții, la fel cum putem să ne dăm seama că poate acum ne dorim ceva diferit și să adăugăm diverse alte noi elemente proiectului inițial.

Bibliografie:
● Chirea, V. (2013), Fragmentarea Sufletului. Consecințele acesteia și cum putem reintegra părțile rătăcite, prezentată în cadrul Conferinței Naționale de Psihologie Transpersonală – ”Transcendere și Cosmizare”, Universitatea Spiru Haret.
● Goswami, A. (2007), Doctorul cuantic. Ghidul unui fizician pentru sănătate și vindecare, Editura Orfeu 2000, București.
● Dulcan, D. C. (2009), Inteligența Materiei (Ediția a III-a, revizuită și adăugită), Editura Eikon, Cluj-Napoca.
● Mânzat, I. (2010), Psihologia Sinergetică. În căutarea umanului pierdut (Ediția a doua, revăzută și adăugită), Editura Univers Enciclopedic Gold, București.
● O’Connor, J. (2010), Manual de programare neuro-lingvistică. Ghid Practic pentru obținerea rezultatelor pe care le dorești, Editura Curtea Veche, București.
● Rachele, S. (2011), Viața la frontiera cunoașterii, Editura Proxima Mundi, Buzău.
● Rachele, S. (2011), Transformări planetare 2012-2030. Mesaje de la Fondatori, Editura Proxima Mundi, Buzău.
● Rachele, S. (2012), Pământul se trezește. Profeții 2012-2030, Editura Proxima Mundi, Buzău.
● Rachele, S. (2013) , Soul Integration, Living Awareness Productions, e-book.
● Talbot, M. (2004), Universul Holografic, Editura Cartea Daath, București.
● TenDam, H. (1996), Deep Healing. A practical outline of Past-Life Therapy, Tasso Publishing, Amsterdam.

Internet
http://www.salrachele.com/

Qualia

Pot spune, şi asta fără a avea pretenţii de clarvăzător, că am o şansă destul de mare să ghicesc întrebarea care va apărut în minte atunci când aţi citit titlul acestui articol. ‘Ce-i asta?’ Este aceeaşi întrebare pe care mi-am pus-o şi eu când am auzit pentru prima dată acest termen la cursul de „Filosofia minţii” şi pe care l-am şi scris greşit. Qualia este modul în care experimentez eu un lucru/lumea şi este un mod propriu şi unic, în sensul că nimeni nu va putea experimenta acelaşi lucru în mod identic cu mine, pentru că şi eu la rândul meu sunt unic. Aşadar, deşi în sala de curs erau peste 100 de studenţi modul în care am experimentat eu explicaţia profesorului legată de qualia a fost unic: asocierile făcute de mintea mea, imaginile/gândurile produse de acest cuvânt, faptul că am auzit şi scris termenul greşit, totul ţine de modul în care am experiment eu primul contact cu termenul qualia.

Trebuie menţionat faptul că totul a plecat de la dorinţa de a explica conştiinţa printr-o ştiinţă obiectivă a minţii (explicaţie la persoana a treia). La momentul actual concluzia este că nu toate fenomenele conştiinţei pot fi reduse la un mecanism, ce realizează şi aşadar explică o funcţie (infirmând concepţia funcţionalistă) şi deci nu pot fi explicate complet prin acesta (cum ar fi cazul funcţiilor cognitive perfect reductibile la metodele standard – modelarea neurofiziologică şi cea cognitivă). Există experienţe conştiente calitative (fenomenale), cum ar fi imaginile mentale ce au culori şi forme sau durerile resimţite în organism ca fiind ‘ascuţite’ sau ‘surde’, etc ce nu pot fi explicate printr-un astfel de mecanism, ele făcând obiectul unei cunoaşteri subiective (la persoana întâi). Acestea au primit denumirea de qualia.

Să vedem acum, şi alte moduri de definire:

Termenul qualia vine din limba latină (‘qualitas’) şi reprezintă un plural, cu sens de calităţi, proprietăţi, pronumele ‘qualis’ traducându-se prin: în ce fel?, cum?

În Enciclopedia de filozofie Stanford se precizează: „Sentimentele şi experienţele au o varietate largă. De exemplu: când îmi trec degetul pe o hârtie abrazivă, când simt mirosul unui sconcs, când simt o durere ascuţită în deget, mi se pare că văd violet deschis sau devin extrem de furios. În toate dintre aceste cazuri experimentez o stare mentală cu un caracter distinctiv subiectiv […] Filosofii folosesc deseori termenul de ‘qualia’ (‘quale’ la singular) pentru a se referi la aspectul fenomenal al vieţii noastre mentale, ce este accesibil prin introspecţie.”

Termenul de qualia a fost folosit pentru prima dată (în sensul modern acceptat in prezent) de către Clarence I. Lewis, in cartea sa „Mind and the World Order” (1929): „Există anumite caracteristici calitative ale unui dat pe care le putem recunoaşte, ce pot fi repetate în diferite experienţe şi pot fi, aşadar, considerate universale. Eu le numesc ‘qualia’. Dar deşi aceste qualia sunt universale, în sensul în care pot fi recunoscute de la un experiment la altul, ele nu trebuie confundate cu proprietăţile obiectelor. […] Quale este intuitivă în mod direct, dat, şi nu poate face subiectul posibilelor erori deoarece este pur subiectivă.”. Şi pe drept cuvânt când simţim ceva (de exemplu că ne este foame) vom susţine cu tărie că nu putem greşi în acea privinţă şi vom fi siguri că nu simţim altceva.

Astfel de definiţii generale au făcut foarte dificile discuţiile referitoare la natura precisă a qualia şi cum interacţionează ea cu mintea şi mediul înconjurător. De aceea s-au căutat argumente mult mai precise şi într-un sens mult mai strict. Acestea au venit mai ales sub forma experimentului mental (exerciţiu de imaginaţie, în cadrul căruia se construiesc scenarii ipotetice).

Argumente contra qualia

Daniel Dennett în lucrarea sa „Discreditând qualia” susţine că în fapt qualia, aşa cum sunt văzute de cei mai mulţi filosofi, nu există. Mai întâi notează despre qualia ca este „un termen nefamiliar a ceva ce ne este atât de familiar fiecăruia dintre noi şi anume: modul în care ni se par lucrurile„.

Pentru a-şi susţine părerea, iniţial Dennette face o listă cu cele 4 proprietăţi pe care analiza tradiţională le asociază qualia:

  1. sunt inefabile, adică nu există o persoană (oricât de bine ar şti să explice), care să descrie atât de bine modul în care a experimentat ceva (imagine, gust, miros, etc), astfel încât eu să am o senzaţie identică cu cea avută de el la acel moment. Nici el nu va avea două senzaţii perfect identice ale unui acelaşi stimul. Aşadar pot înţelege o anumită experienţă doar dacă o am eu însumi.
  2. sunt intrinseci, sunt proprietăţi non-relaţionare, ce nu se schimbă în funcţie de relaţia experienţei cu alte lucruri şi nu au părţi componente ce pot fi analizate.
  3. sunt personale (subiective), modurile de a fi ale experienţelor conştiente nu pot fi supuse unor comparaţii interpersonale şi deci unui test obiectiv.
  4. sunt directe sau imediat inteligibile în conştiinţa celui care le experimentează, adică o persoană are acces imediat la stările sale calitative.

Următorul pas este de a ataca în mod direct cea de a doua şi a patra proprietate şi pentru aceasta Dennett se foloseşte de următorul experiment mental: să presupune că există doi degustători de cafea ai firmei Maxwell House, pe nume Chase şi Sanborn. La un moment dat, Chase îi mărturiseşte lui Sanborn că gustul cafelei Maxwell House este acelaşi pentru el ca şi atunci când a venit la firmă, dar că atitudinea sa reactivă faţă de acest gust s-a schimbat, întrucât acum nu-i mai place. Sanborn îi răspunde că pentru el, gustul cafelei s-a schimbat, dar nu şi seturile sale de atitudini reactive, întrucât încă mai apreciază acel gust. Aşadar vedem că pentru Chase a intervenit o schimbare în privinţa standardelor de apreciere a cafelei, qualia fiind aceleaşi, în timp ce în cazul lui Sanborn lucrurile stau exact invers.

Cine are dreptate? se întreabă Dennett.

În prealabil fusese demonstrat că pe deoparte schimbările intrapersonale de qualia nu pot fi confirmate prin introspecţie, iar pe de altă parte, testele empirice nu pot arăta care dintre cele două tipuri de schimbari a avut loc, orice strategie empirică depinzând de judecăţile subiectului despre experienţele proprii. Judecăţile sau convingerile introspective ale subiectului sunt „produsul a doi factori prezenţi în proporţii variabile:
1) dispoziţii de a produce qualia şi
2) dispoziţii de a reacţiona la qualia odată ce sunt produse”.

Dar în acest caz judecăţile despre qualia nu sunt superioare din punct de vedere ştiinţific judecăţilor despre percepţiile obiectelor exterioare, iar experimentatorul se va plasa într-o poziţie de cunoaştere la ‘persoana a treia’, a propriilor sale qualia, egală ca tărie cu cea a unui observator exterior. Rezultă de aici că proprietate 4 nu este valabilă, iar conceptul de qualia nu poate include trăsătura inteligibilităţii imediate

Cu privire la proprietatea intrinsecă Dennett spune că aceste qualia sunt mai strâns legate de judecăţile reactive ale subiecţilor decât de experienţele lor. Şi dacă o schimbare în reactivitate va duce la o modificare a proprietăţii rezultă de aici că aceste proprietăţi nu pot fi intrinseci, devenind proprietăţi extrinseci ce ţin de relaţii.

Dennett concluzionează: „Prin urmare atunci când privim ultima oară caracterizarea noastră iniţială referitoare la qualia ca proprietăţi inefabile, intrinseci, private şi direct inteligibile ale experienţei, descoperim că n-a rămas nimic care să corespundă acestora. În locul lor întâlnim proprietăţi publice relativ sau practic inefabile, la care ne referim indirect prin intermediul detectorilor noştri de proprietăţi personale. […] Aşadar, contrar a ceea ce pare evident la prima vedere, pur şi simplu nu există deloc qualia”.

Argumente ce susţin existenţa qualia

1. Argumentul cunoaşterii a lui Frank Jackson. Experimentul mental folosit consideră existenţa unei persoane, pe nume Fred, care distinge culorile mai bine decât oricine, în sensul că acolo unde cineva vede o singură culoare el poate distinge mai multe nuanţe ale aceleiaşi culori. Cu toate acestea chiar dacă am avea toate informaţiile fizice despre creierul şi sistemul optic al lui Fred, nu vom putea şti mai multe despre experienţa sa vizuală.
Cu privire la acest argument aş putea adăuga că eu chiar am un prieten care realmente vede mai multe nuanţe ca mine într-o culoare care mie mi se pare pură şi mă mir de multe ori de modul în care el percepe şi încearcă să-mi descrie experienţa lui, explicaţiile lui nefăcându-mă pe mine să-mi dau seama exact cum ar fi să văd ca el.

Privitor la reacţiile contra funcţionaliste se prezintă următoarele doua argumente:
2. Argumentul absenţei qualia: prin acesta se arată că dacă percepţiile subiective nu sunt esenţiale pentru fiinţa umană, atunci s-ar putea crea foarte bine un robot, identic din punct de vedere fizic cu omul, care ar avea şi caracteristicile psihice umane. Dar cercetările din domeniul calculatoarelor arată faptul că o astfel de creatură ar fi lipsită tocmai de acel element al subiectivităţii specific omului, în ciuda organizării ei perfect funcţionale. O altă variantă a aceluiaş argument este postularea unor fiinţe zombie perfect asemănători cu noi, dar lipsiţi de caracterul calitativ al stărilor mentale. Ei nu vor putea experimenta niciodată qualia.

3. Argumentul spectrelor inversate: Ned Block propune spre analiză cazul imaginativ a 2 gemeni crescuţi în aceleaşi condiţii, cu deosebirea că unul dintre ei are încă de la naştere lentile de inversare a culorilor introduse în ochi (de exemplu culoare verde inversată cu roşu). Amândoi numesc culorile corect, deşi stările lor psihologice diferă, ceea ce pentru unu definea stare de roşu, pentru celălalt o defineşte pe cea de verde. Aşadar conţinutul calitativ al experienţei lor este diferit, cu toate că din punct de vedere funcţional viaţa lor mentală este la fel.

4. Argumentul liliacului: deşi nu este menţionat termenul de qualia în mod direct, lucrarea „Cum este oare să fii liliac?” a lui Thomas Nagel este citată de multe ori în discuţiile cu privire la qualia. Nagel susţine ideea conştiinţei subiective şi afirmă că: „Un organism are stări mentale conştiente, dacă şi numai dacă există ceva care reprezintă modalitatea de a fi a acelui organism – modalitatea de a fi pentru acel organism”. Cu alte cuvinte fiecare formă de conştiinţă este experimentată într-un anume fel, în mod independent de celelalte Şi chiar dacă noi considerăm că ştim totul despre mecanismul de percepţie a liliacului (sonar sau ecolocaţie), singura modalitate pentru a experimenta în mod originar cum e să fii liliac este chiar să fii acel liliac. Astfel se ajunge la o concluzie similară lui Searl şi anume că o ştiinţă structurală (cea actuală) nu va putea niciodată să explice într-un mod satisfăcător ce este conştiinţa şi pentru aceasta fiind necesară însăşi restructurarea ei.

În final aş vrea să fac câteva remarci personale cu privire la utilitatea qualia. Îmi dau seama că acest termen a fost introdus mai mult din necesitate, el având şi rolul de a rezolva o ‘criză’ la care se ajunsese din neputinţa explicării satisfăcătoare şi totale a conştiinţei de către ştiinţele exact. Personal cred că folosind doar resursele corp şi minte şi mai puţin spiritul, nu se va putea da decât o explicaţie care să satisfacă maximum corpul şi mintea şi de aceea nu vom simţi niciodată starea de completitudine.
Mă gândesc (dar de fapt mai mult simt şi intuiesc) că poate Qualia a apărut tocmai pentru a ne arăta că lucrurile trebuiesc privite dintr-o perspectivă 3D (corp-minte-spirit) şi nu doar 2D (corp-minte) şi poate că, prin simpla existenţă a ei qualia nu are scopul de a explica pe de-a-ntregul conştiinţa, ci mai mult de a ne-o lărgi.