Pelerinaj în Israel – Tara Sfântă

 [articol publicat în Nr. 10 – aprilie 2009, al revistei Body, Mind, Spiriti]

Fiind în preajma Sărbătorilor de Paște m-am gândit că este potrivit să public acum articolul scris acum 3 ani. Lectură plăcută.

Probabil deja v-am obişnuit cu întâmplările ciudate în urma cărora ajung cum, necum în diverse locuri speciale ale planetei noastre dragi. Mă întorsesem din Nepal de câteva zile. Din grupul de 7 persoane făcuse parte şi părintele Lucian. Vrând să-l revăd am mers la biserică fiind aproape sigur că-l voi găsi acolo. Din păcate nu era prezent, dar totuşi am rămas. A fost o slujbă foarte interesantă nu prin conţinutul ei, căci nu am putut urmări prea mult din ea, ci prin faptul că am căscat în continuu, până la lacrimi, având o stare de continuă ameţeală. Pentru mine acesta era un indiciu de transfer energetic. Dar ce anume primeam ca informaţie? Mi-am dat seama abia la final, când preotul ce ţinuse o slujbă probabil foarte reuşită, a spus că biserica urma să organizeze o excursie de 10 zile în Israel, în luna mai. Deci asta era. Vroiam să merg, dar era dificil pentru că rămăsesem cu buzunarele destul de goale în urma excursiei în Nepal. Apoi perioada nu era din cele mai fericite pentru că nu doream neapărat să-mi serbez ziua de naştere în străinătate. M-am hotărât însă să-l sun pe părintele Lucian şi să-i spun că vreau să vin. Am aflat atunci că se mai organiza o excursie în luna aprilie şi urma să participe şi Arhiepiscopul Tomisului, prea sfinţitul Teodosie împreună cu încă 4 fraţi de la Mănăstirea Dervent. Momentul era perfect, iar pe 19 aprilie eram în Ierusalim.

 

Ierusalim – cetatea sfântă

Pot zice că acum 2 ani am ajuns în oraşul sfânt cu inima puţin confuză. Eram sigur că Iisus a existat, simţisem energia Cristică pe pielea mea, dar nu eram foarte sigur dacă tot ceea ce era scris în Biblie sau alte cărţi se întâmplase exact aşa sau parte dintre ele erau metafore şi parabole. Simţeam nevoia să merg în locul unde s-a spus că a fost acea cruce, în locul unde „Iisus s-a răstignit şi a luat păcatele noastre asupra lui”, să simt locul unde Fecioara Maria a primit în pântecul ei pe sfântul prunc, să simt locul unde acesta s-a născut. Adevărul este că nici în prezent nu pot spune cu o siguranţă de 100% că lucrurile s-au întâmplat fix cum au fost scrise sau cum mi-au fost povestite şi cu toate că am stârnit multe dispute printre prietenii mei, în continuare rămân la aceeaşi părere: prefer să nu mă leg de toate aceste detalii, ci să primesc în inimă mesajul global şi universal care de multe ori nici nu poate fi exprima prin cuvinte ci doar simţit şi revelat. Piciorul meu a atins majoritatea locurilor sfinte din acea ţară. Datorită acestui grup special în 7 zile am vizitate mai mult decât aş fi putut-o face în alte condiţii. Am primit mult. Cu siguranţă m-am simţit că mă aflu într-o ţară sfântă şi asta nu este doar datorită lui Iisus, cât oamenilor şi bisericii care a păstrat tradiţia şi se roagă (şi aici nu vorbesc de dogmă, ci de sentimentul ce izvorăşte din inima unei persoane în urma unei rugăciuni pline de credinţă). „Omul sfinţeşte locul”, iar Iisus se manifestă acum prin oameni în acea ţară şi în oricare alta.

Am atins cu mâna piatra ungerii, mormântul sfânt, locul pe unde se spune că a păşit mântuitorul, locul naşterii şi înălţării, fiecare icoană şi fiecare simbol, le-am păstrat în mine; am făcut tot ritualul care mi s-a spus să-l fac, am făcut-o cu inima deschisă din respect pentru tradiţie, ci nu pentru a primi ceva, am participat la cea mai frumoasă slujbă din viaţa mea, la mormântul sfânt, noaptea de la miezul nopţii. Cred că e bine să le purtăm cu noi, nu doar să le vedem şi să le lăsăm acolo unde am luat contact cu ele.

 

 Iisus – marele maestru al iubirii

Recunosc că nu am ştiut despre ce să scriu în acest articol. Nu am ştiut cu ce să încep şi cu ce să termin. Ştiu doar că m-am rugat lui Iisus să vină şi să mă inspire, iar apoi mi s-a făcut un somn teribil şi timp de cam 4 ore abia am putut ţine ochii deschişi, am adormit în nenumărate rânduri, chiar în timp ce mă uitam la film. Apoi cu o minte extrem de clară şi la o oră târzie din noapte am scris toate aceste rânduri.

Pentru mine Iisus este în inimă nu ‘în cer’, îl simt ca pe un prieten foarte apropiat, ci nu ca un sfânt aflat departe de mine. Îl respect cu fiecare celulă a mea şi prin fiecare cuvânt care-l rostesc despre El. A fost un mare om şi ne-a lăsat un mare mesaj. Aş vrea să vă reamintesc acum o parte din învăţătura lui: adevăr, iertare şi iubire. Acum mi-a venit ideea să le denumesc cei 3 piloni ai vindecării.

Cu siguranţă fiecare dintre noi s-a confruntat în viaţa lui măcar o dată cu o rană emoţională, iar aceasta câteodată durea chiar fizic deoarece ţinea în ea atâta negativitate şi suferinţă. De multe ori probabil ne-am întrebat cum oare putem vindeca astfel de răni. Iisus ne-a oferit, acum 2000 de ani, răspunsul la această întrebare:

„Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi.”  ( Ioan 8, 32 )

Mai întâi de toate să fim sinceri cu noi şi să acceptăm lucrurile aşa cum sunt. Nu putem vindeca ceva ce nu acceptăm. Dacă ne privim rănile prin ochii adevărului ele în final se vor vindeca. De multe ori cărăm după noi răni din trecut uitând chiar contextul în care au fost create sau faptul că adevărul nostru de atunci nu mai este valabil şi în prezent. Pe Pământ adevărul este relativ şi putem vedea asta privind istoria omenirii, dar cu toate acestea continuăm să ne minţim încercând să ne protejăm. Deşi dureros, bisturiul adevărului este foarte eficient în a deschide rănile.

Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale! (Matei 9, 2)

Iar după ce le-am deschis, rănile vor fi curăţate de sentimentul de iertare. Pentru vindecarea emoţională completă este nevoie să ne iertăm pe noi înşine şi să putem ierta şi pe cel care ne-a produs rana. Chiar dacă noi considerăm că nu merită acest lucru, este necesar să o facem renunţând la orgoliu, nu de dragul lui, ci de dragul nostru. Iar apoi să ne cerem şi noi iertare. Iertarea este un act prin care demonstrăm că ne iubim pe noi. Vom şti că am iertat cu adevărat pe cel ce ne-a rănit în momentul în care ne vom întâlni cu acesta şi nu vom mai simţi nici un sentiment de aversiune, sau când în momentul în care îi vom auzi numele nu vom mai avea o reacţie emoţională. Bine-nţeles că cicatricea va rămâne sub forma amintirii, dar nu va mai fi durerea.

„Sa iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 22,39)

După ce am curăţat rănile, procesul de vindecare se poate accelera prin Iubire. Iubirea este ca un balsam pentru rana emoţională, dar nu acel ‘te iubesc dacă…’ sau ‘te iubesc pentru că…’, ci sentimentul de iubire lipsit de context şi motiv. Să începem prin a ne iubi necondiţionat pe noi înşine, iar apoi vom putea să-i iubim şi pe cei care ne-au provocat rănile.

 

Unitatea religiilor

Mi-a plăcut dintotdeauna să trăiesc lucrurile mai degrabă decât să-mi însuşesc concluziile altora. Poate că trecerea foarte rapidă prin 3 culturi religioase (Budismul din Nepal, Creştinismul şi Iudaismul din Israel) într-o perioadă atât de scurtă m-a făcut să înţeleg că în ciuda diferenţelor dintre culturile religioase esenţa lor este aceeaşi: armonie, iubire, pace, libertate, respect şi înţelegere între oameni. Pe acest lucru ar fi bine să ne concentrăm: pe esenţa comună, nu pe diferenţe; religia ar trebui să ne unească nu să ne dezbine. Toate religiile vorbesc de aceleaşi principii, doar că au alte denumiri. Am simţit că Dumnezeu este unul singur şi acelaşi pentru toţi, chiar dacă a primit denumiri diferite în fiecare dintre religii. Există doar un Dumnezeu al iubirii şi compasiunii, un Dumnezeu al iertării, al înţelegerii şi acceptării, un Dumnezeu al păcii şi armoniei universale.

Într-o săptămână voi pleca în India să văd cum este religia Hindusă şi sunt aproape sigur că voi găsi şi aici acelaşi mesaj de iubire şi unitate.

Aceasta este concluzia la care am ajuns în urma diverselor experienţe, este pur subiectivă şi cu siguranţă se va mai modifica de-a lungul vieţii. Încerc să nu o judec ca fiind bună, rea, corectă sau incorectă, este pur şi simplu crezul care momentan mă face să mă simt confortabil şi împăcat cu toate.

 

Vă urez tuturor un Paşte luminos şi plin de pace. Hristos a Înviat!

Pelerinaj în Brazilia – Joao de Deus, omul miracol

[articol publicat în Nr. 9 – martie 2009, al revistei Body, Mind, Spiriti]

Precizare legată de acest articol
Pentru că am primit foarte multe mailuri/ telefoane / mesaje pe site cu întrebări legate de organizarea unor pelerinaje la John of God cât și alte întrebări, m-am hotărât să spun câteva lucruri aici:

1. Nu organizez excursii la John of God si nu am organizat niciodată si pentru moment nu am un astfel de plan. Eu sunt psihoterapeut si dacă vă pot ajuta cu un astfel de suport o fac cu cea mai mare plăcere, dar într-un cadru formal, la mine la cabinet, nu pe mail sau telefon pentru că nu cred că transformarea se petrece în acest fel, ci prin efort constant și lucru cu propriile provocări.

2. Pentru că în ultima perioadă m-am aglomerat și mai tare cu activități, din păcate nu prea mai am timp să răspund pe site sau la mailurile trimise de dumneavoastră. De aceea m-am gândit să ofer pe site datele de contact ale unei prietene bune care vă poate ajuta cu mai multe informații și este mult mai în contact decât mine cu plecările în Brazilia. 
Numele ei este Sanda Ștefan și continuă lucrul pe regimurile lui Valeriu Popa având o reușită destul de bună în tratarea cancerului cât și alte boli mai grave. A contribuit și la editarea mai multor cărți constituite din ceea ce ne-a lăsat Valeriu Popa.

Astfel datele ei de contact sunt 0730.187.847 sau 0745.153.875. Vă rog să o contactați pe ea cu orice întrebări legate de Joao de Deus (puteți spune de unde aveți telefonul), iar pe mine să mă contactați doar dacă se încadrează în domeniul meu de competență pe care-l puteți vedea aici

Vă mulțumesc pentru înțelegere și sper să găsiți/ primiți acele lucruri de care aveți nevoie pentru vindecare sau căutările sufletești.

Coincidenţe înaintea plecării

Mi-am propus ca în fiecare an să fac cel puţin o călătorie spirituală într-un loc pe care nu l-am mai vizitat. Dar mă întrebam: de ce să mă deplasez mii de kilometri pentru a ajunge într-un loc, când pot sta acasă şi să mă conectez la acel loc prin intermediul unei poze, text sau carte? Apoi, cei din jur mă „încurajau”: „Ce să cauţi în Brazilia? Acolo se fură, acolo sunt oamenii foarte săraci. Dacă iei vreo boală? Plus că eu vroiam să vizitez Machu Pichu. Dar se pare că altele erau planurile pentru mine.

Ei bine, a fost nevoie de un vis ciudat de lucid în care îmi doream foarte tare să ajung în Brazilia şi mi s-a arătat pas cu pas cum o să-mi procur biletul. Apoi totul a decurs exact ca-n vis: am aşteptat până în ultimul moment oferta de Peru care nu mai venea; apoi am decis să iau biletul de avion care, pe zi ce trecea, devenea tot mai scump; site-ul de unde trebuia procurat se defectase. Am alergat foarte mult, iar în final, cu ajutorul unui prieten, am reuşit să transfer banii în Portugalia, de unde s-a luat biletul. A doua zi după ce totul se rezolvase a venit şi oferta de Peru. „La anul”, mi-am zis, „ai venit prea târziu.”

Destinația mult dorită     

Şi iată-mă miercuri, 22 octombrie, la coada de „premiera vez” aşteptând emoţionat să-l întâlnesc pe cel care se spune că este cel mai mare vindecător ce trăieşte la ora actuală pe Pământ. O să fiu cinstit cu voi: prima zi a fost dezamăgitoare. După ce am stat cam o oră în sala de aşteptare şi încă una la coadă, timp în care eram chinuit de diverse nevoie fiziologice, momentul efectiv, în care am stat în faţa marelui om, a durat 2 secunde, timp în care m-am blocat efectiv cu privirea în ochii lui extrem de albaştri şi nici nu am auzit ce mi-a zis.

Am primit o foaie pe care era mâzgălit ceva (reţeta pentru Passiflora, am aflat mai târziu). Traducătorul a spus: „You can stay in his current”. Eu nu înţelegeam nimic. Tot dădeam să ies afară şi să găsesc toaleta. Văzându-mă dezorientat, un om îmbrăcat în alb m-a condus la un scaun unde m-am aşezat liniştit. Stăteam cu un ventilator ce-mi trimitea o grămadă de aer nedorit direct spre cap. „Camera curent…”, m-am gândit eu. În 10 minute eram amorţit de-a binelea. După jumătate de oră un om a zis ceva în portugheză, apoi s-a rostit rugăciunea de final. Eram liberi să plecăm, dar mie nu prea-mi venea să mă ridic de pe scaun. Parcă dormisem o săptămână întreagă încontinuu.

M-am hotărât să mă documentez în legătură cu acest loc. Deşi aveam multe materiale decisesem să nu citesc foarte multe pentru a nu ajunge acolo cu idei preconcepute şi pentru a nu încărca totul cu semnificaţii mai mult decât era în realitate. Sunt mai raţional de felul meu: îmi place să cred în lucruri spirituale, dar îmi ia timp până să accept ceva ca fiind real. Am nevoie de dovezi puternice.

 Joao – omul

Joao de Deus
© Copyright Karen Leffler Photography

S-a născut pe 24 iunie 1942, dar face parte din categoria oamenilor fără vârstă. Familia sa avea o condiţie modestă şi de aceea a început munca din copilărie, mai întâi în atelierul de croitorie al tatălui său. A urmat şcoala primară pentru 2 ani, apoi sărăcia l-a obligat să renunţe la ea, până în ziua de azi neştiind să citească sau să scrie. Toate acestea pălesc însă în faţa darului său special. Prima experienţă de acest gen a avut-o la vârsta de 16 ani când, ghidat de o viziune a Sfintei Rita de Cascia, a fost condus la Centrul Spiritist al Mântuitorului Hristos, unde, ajutat de entitatea Regelui Solomon, a vindecat peste 50 de oameni.

Mediumul Joao este ajutat de entităţi benefice pentru a face aceste vindecări. Printre acestea sunt şi sfinţi (ca Iisus sau Sfântul Ignatius de Loyola), dar mai ales medici ce au trăit în secolele 19 şi 20 (cum ar fi Dr. Augusto de Almeida, Dr. Jose Valdivino sau renumitul bacteriolog brazilian Dr. Oswaldo Cruz).

Aceste spirite vin însoţite de grupuri de îngeri şi entităţi evoluate ce ajută la facilitarea vindecărilor şi ghidează pe cei din sală.

Camera-Curent de meditaţie, decorată pentru un moment special
© Copyright Karen Leffler Photography, http://www.johnofgodphotos.com/

Formele de tratament

„Casa” contribuie în mai multe feluri la vindecarea celor veniţi aici să găsească alinare. În primul rând sunt operaţiile în eteric şi cele pe fizic (pentru cei care au nevoie să vadă pentru a crede). Prin ele se produc realmente miracole: dispariţii de tumori, recăpătări de vedere, oameni în scaunul cu rotile care, pentru prima dată după mulţi ani, făceau în faţa mea primii paşi exact ca un copil mic ce învaţă să meargă. Dar vindecarea e un proces ce necesită muncă, credinţă şi multă răbdare.

Mai sunt acele meditaţii din „Camera curent” despre care am povestit. Există sesiuni la „Patul de Cristale”, pastile de Passiflora binecuvântate, apă sfinţită şi supa care se împarte tuturor după meditaţii. Şi nu în ultimul rând „Cascada Sacră”, o adevărată minune a naturii.

Cascada Sacră (Cachoeira)

Drumul spre cascadă

 În spatele Casei şerpuieşte prin junglă un drum de pământ maroniu-roşiatic, ce după 10 minute de mers te predă elementului apă. Când am ajuns la cascadă nu prea ştiam multe, doar că bărbaţii şi femeile intră separat, nu ai voie să faci poze sau să iei ceva din acel loc. Ritualul era simplu: făceai o rugăciune către cascadă, intrai în apa ce avea rolul de a-ţi purifica energiile negative şi a-ţi vindeca bolile, iar apoi la plecare mulţumeai locului. Totul trebuia făcut în linişte şi să nu dureze mai mult de 5-10 minute.

Am făcut întocmai, deşi mi se părea destul de ciudat să mă rog la o cascadă. În mod curios, înainte să intru sub apă, de niciunde, a apărut un fluture mare şi albastru care avea fiecare aripă cât o palmă de-a mea. A venit lângă noi, a dat un ocol şi s-a pierdut în pădure. „E semn bun”, mi-am zis. Auzisem eu că astfel de întâmplări simbolizează vindecare şi evoluţie spirituală. După cinci minute, când eram mai dezorientaţi dacă să plecăm sau nu, a mai apărut încă un fluture, de această dată mult mai mic şi de culoare portocalie. Am înţeles că sesiunea de purificări din ziua aceea se terminase. Am ajuns la hotel şi am avut una dintre cele mai odihnitoare reprize de somn din viaţa mea.

Au urmat însă patru nopţi de coşmar în care cred că am acumulat în total cam 7-8 ore de somn chinuit. Atunci am înţeles că astfel se purifica negativitatea din interiorul meu. Epuizat fizic şi psihic, în a patra zi am mers pentru a doua oară la cascadă. M-am rugat cu o credinţă de care nu mă credeam în stare. În final am spus: „Facă-se voia ta Doamne…” şi am plecat. A fost prima noapte când am putut să mă odihnesc din nou în pace.

Ceva din mine s-a topit atunci şi în locul rămas a crescut cel mai frumos lucru pe care îl puteam primi: o nouă inimă energetică.

Grădina

„Grădina e un loc minunat. N-am mai văzut niciodată un loc mai plin de viaţă ca acesta. Este atâta linişte şi pace aici. Te simţi protejat de copaci şi plante. Păsările şi insectele îţi vorbesc continuu, iar soarele te bate încet pe umăr. Vă invit şi pe voi să staţi pe băncuţă alături de mine şi să vă bucuraţi ochii cu peisajul parcă desprins din paradis.

O şopârlă mare şi verde iese de sub o piatră şi se îndreaptă spre mine cu mers sacadat, dând din cap în sus şi-n jos; o pasăre mică şi colorată o urmează. Aici animalele nu se tem de om. În zare doi papagali verzi-aurii îşi fac dansul dimineţii. Pe lângă ochii mei trece un fluture micuţ şi portocaliu, ce se duce în pace în vale. Ce mi-aş putea dori mai mult decât să fiu în acest loc chiar acum!

Eşti doar tu cu tine şi nimic nu-ţi tulbură liniştea. Aici mă simt ca acasă.

Câteodată nu se vede nimic, doar auzi un foşnet în iarba ce-şi mişcă vârfurile. Şi ştii cu siguranţă că acolo este viaţă, acolo bate o inimă probabil de 2-3 ori mai repede ca a ta. O să-mi fie dor de acest loc…” (Fragment din notiţele mele, ziua 5, duminică 26.10.2008)

© Copyright Karen Leffler Photography, http://www.johnofgodphotos.com/

Deşi am vizitat multe locuri spirituale, nu am mai simţit niciunde atâta iubire. Există în acest mic petic de pământ atâta iubire de ar putea să-ţi rupă pieptul în două şi tot nu ar fi de ajuns. Este tipul de iubire de mamă, protectivă, iubirea Maicii Maria, care este una din fiinţele cele mai venerate de acolo.

Cu siguranţă este unul dintre cele mai transformatoare locuri în care am ajuns. Când am revenit, prietenii mi-au spus că nu mai mă recunosc. De fapt, nici eu nu prea mă mai recunoşteam.

Legătura mea cu entităţile şi cu acel loc a rămas pentru totdeauna. Cu siguranţă mă voi întoarce cândva în Brazilia. Este tipul de loc care te cheamă înapoi.