Lansare de carte, autor domnul profesor Ion Mânzat, 17 dec., facultatea Hyperion

Voi prezenta în continuare un eveniment la care voi lua parte și la care am contribuit prin participarea la editarea a 2 din cele 3 cărți ce vor fi lansate. Este vorba de 2 romane biografice ale domnului profesor Ion Mânzat.

Iată mai jos anunțul și câteva cuvinte despre cele 2 cărți:

 …și aș adăuga eu, toți iubitorii de carte.

Și câteva cuvinte despre:
Prin tunelul spiritual” este un roman transpersonal ce abordează tema vieților trecute, al vieții dintre vieți, și al modului în care ele se împletesc cu viața prezentă. Este o carte ce se citește cu inima și se înțelege cu sufletul. Începutul vorbește despre o poveste de dragoste ce se continuă prin spațiu și timp ducându-ne din Bucureștiul perioadei postbelice în vremea dacilor conduși de Zalmoxis, ca mai apoi să poposim pe tărâmul șamanilor incași și locul sacru Machu Picchu. Legătura dintre aceste lumi este făcută de 2 ochi verzi…dar mă voi opri aici cu descrierea și o să vă las pe voi să descoperiți restul citind cartea.Voi mai puncta doar 1 citat:

” Mi-am amintit căderea și lăsarea întunericului. Apoi, mai întâi vag și cețos și apoi tot mai clar, mi-am amintit că am intrat într-un tunel. Tunelul spiritual! În poziție orizontală, ca la înot, cu mâinile întinse înainte, un vânt mă sugea prin tunelul negru cu pereți igrasioși și mucegăioși. Înaintam repede, din ce în ce mai repede spre capătul tunelului unde se vedea un disc de lumină roz-violacee, culoarea liliacului. Se auzea o muzică plină de farmec, parcă era un cor al îngerilor. Tunelul era calea de trecere dincolo? O trecere din întuneric spre lumină.
Zburam și parcă nu mai aveam greutate. Trupul meu nu mai era făcut din carne, parcă era un mănunchi de raze. Mi-am amintit atunci toate chipurile în care am murit undeva cândva! În inimă cânta duios o trâmbiță care îmi învia morții. Îi vedeam surâzând pe bunicii mei, pe părinții mei. Se bucurau de sosirea mea! Inima mea bătea voioasă. În tunel era o singură inimă pentru toți. Mișcarea mea prin tub era constantă și fără grabă. Eram cuprins de extaz și bucurie. Tubul pare să se lărgească. Un altul i se alătură din lateral. O altă undă se contopește cu mine și devenim una. Mai multe unde și valuri de lumină zburăm spre Lumină!
Tunelul era umed și șerpuit. Voiam să scap grabnic de el și să intru în Lumină și muzică. Chiar la ieșirea din tunel cine credeți că mă aștepta? Plutind ca un înger înaripat și alb, rezemându-se de un nor roz, mă aștepta Luna cu ochii ei mari, verzi. Avea în mână un mare buchet de flori de câmp. Zâmbea serafic! Doamne, ce dulce îmi zâmbea! Parcă iar m-a trăznit o stranie luciditate, o hiperluciditate!
Mă întrebam fără să sper la vreun răspuns:
–        Oare am murit? Așa de frumos e dincolo? Nu mă mai doare nimic. Nu mai am trup și totuși văd, aud, miros… Trupul meu e doar o amintire. E ca o continuare a vieții, dar cu totul altfel de viață. Ce fericire să mă întâlnesc cu Luna! Când era cât p-aici să ies din tunel și s-o îmbrățișez pe Luna m-am trezit! Ghinion.
M-am trezit într-o baltă pălmuit de două babe care ieșiseră de la poștă. Ce bine și ce frumos era acolo! Încă o clipă și treceam în fericire!?”

În al doilea roman ”Badea Nucu și Soarta”, autorul ne vorbește despre viața Tatălui său descris la începutul cărții în acest fel:

” Povestea începe prin 1924 în Transilvania centrală, pe meleaguri someșene, pe când țăranii mai lucrau la câmp în izmene albe. A fost odată ca niciodată un fecior fain și dintr-o bucată, un ardelean oțelit de viață și de muncă. Feciorul împlinise douăzeci de ani, era drept, înalt și brunet. Avea ochii negri ca doi codri noaptea, buze cărnoase și părul ca păcura. Zâmbea șmecherește pe sub o mustăcioară mică, cât o măslinică. Mergea hotărât și vorbea limpede și liniștit. Era foarte isteț, cu un foarte ascuțit simț al umorului. Iubea gluma și veselia, dar nu uita munca și datoria. Era harnic, cinstit și respectuos. Îi plăceau și horinca și lelițele (ca să nu credeți că era un sfânt). Cel mai mult îi respecta pe oamenii învățați: pe învățători, pe doctori, avocați, ingineri, ofițeri etc; mai puțin pe popi (deși îi saluta „sărut mâna, părinte”).
Îl chema Ion (vine de la grecescul Eon care înseamnă veac). În copilărie, părinții lui i-au spus Ionucu și după o vreme Nucu. I-a rămas numele Nucu! În Mănășturel, satul lui de lângă Dej, toți îl strigau Badea Nucu.”

Mai târziu își face apariția și Soarta un bătrân înțelept ce ne duce cu gândul la universul lui Tolkien

”Un moș alb și înalt de doi metri, cu ochi albaștri ca marea, cu o barbă lungă de peste 1 metru albă ca neaua, cu mustăți lungi și cu sprâncene albe cât periile. Înveșmântat într-o mantie largă neagră, cu mâneci foarte largi. Pe mantie pe piept erau cusute steluțe cu patru colțuri, în număr de 33, făcute din oțel. Încă 33 de astfel de cruciulițe erau pe mâneca mâinii stângi. Plete albe. Pe cap avea o mare pălărie albă, cu o mare cruce argintie deasupra frunții. Moșul nu vorbea, nu râdea și nu plângea. El doar zâmbea foarte discret. Zâmbetul lui era ca o umbră și avea ceva trist. Un zâmbet tainic de pe un alt Tărâm! Era un bărbat vechi ca destinul și alb ca cinstea. În mâna dreaptă avea o zgardă de oțel lucitor ca argintul de care trăgea un câine roșu uriaș, un Saint Bernard bătrân de 200 de kg. Câinele avea o mare stea galbenă pe frunte. El nu lătra niciodată, doar gâfâia foarte ritmic și foarte muzical. Cei doi bătrâni erau nedespărțiți. Ei nu mergeau, mai mult pluteau pe un nor albastru cât un giulgiu. Uneori, erau bine conturați, alteori erau doar penumbre în mișcare și lipsiți de culoare. Să fi fost oare soarta lui? Că înger sau arhanghel nu părea a fi! (parcă semăna cu bătrânul vrăjitor din filmul „Stăpânul inelelor”; vi-l mai amintiți?)
Moșul cel alb cu câinele său roșu i-a zâmbit lui Nucu și i-a făcut un semn: a fluturat mâna dreaptă de parcă se urcase într-un tren și astfel își lua la revedere. S-a înălțat la cer pe norul alb și a dispărut printre stele. Badea Nucu s-a trezit pentru că a croncănit o cioară la fereastră. Un vis plin de semne, de simboluri și de învățăminte. Badea Nucu nu va mai uita acest vis! Un vis tăcut de neuitat.”

————————

Cine dorește să achiziționeze cele 2 cărți poate să mă contacteze la datele de contact scrise aici

-”Prin tunelul spiritual” – preț 25 lei
– ”Badea Nucu și Soarta” – preț 30 lei