Past Life Therapy – Memoria vieților trecute

Acest articol abordează un subiect controversat legat de posibilele noastre existenţe anterioare acestei vieţi şi în caz particular a memorie sau mai bine spus a amintirilor vieţilor trecute. Scopul lui nu este de a pleda pentru una dintre părţi: pro sau contra, ci a prezenta lucrurile şi faptele într-un mod cât mai obiectiv posibil.

Cu toate acestea noţiunea de memorie a vieţilor trecute îşi pierde semnificaţia pentru cei care nu admit o continuitate a existenţei după moarte sau validitatea conceptului de reincarnare. Din nou scopul aici nu este de a demonstra sau nu acest lucru, există cărţi destul de cunoscute ce pot fi parcurse în vederea creării unei credinţe.

Dar să vedem mai întâi cum este definită memoria în sens clasic şi unde anume există tangenţe/divergenţe între aceasta şi cea a unei existenţe anterioare.

Memoria este mecanismul psihic cognitiv de reflectare a experienţei trecute, fixare şi păstrare a informaţiilor în vederea recunoaşterii şi reproducerii acestora într-o manieră cât mai fidelă. Sau pe scurt mecanismul cognitiv de encodare, stocare şi reactualizare a informaţiilor.

1. Encodarea (sau engramarea) este primul proces al memoriei şi presupune introducerea şi fixarea informaţiilor în memorie; în limbajul comun această primă etapă este denumită memorare. Astfel este nevoie ca input-ul fizic (unde sonore, vizuale, mirosuri, gusturi, atingeri, etc) să fie transformate într-un tip de cod sau reprezentare acceptată de memorie. „După prezenţa sau absenţa atenţiei, intenţiei, efortului voluntar, poate fi automată (spontană) sau voluntară, iar după prezenţa sau absenţa înţelegerii, mecanică şi logică.” (Zlate, M., 2000, p.129)

2. „Stocarea este procesul de păstrare în memorie a informaţiilor până când vom avea nevoie din nou de ele şi le vom reactualiza.” (Zlate, M., 2000, p.130). Sunt prezente 2 probleme principale: una de ordin cantitativ (durata păstrării), iar cealaltă de ordin calitativ (fidelitatea, completitudinea). Nu voi intra în detaliu cu acestea.

3. Reactualizarea constă în redarea informaţiilor memorate şi stocate pentru a fi utilizate. „Se realizează prin recunoaşteri şi reproduceri. Diferenţa între ele constând în faptul că recunoaşterea se realizează în prezenţa în prezenţa obiectului, iar reproducerea în absenţa lui.” (Zlate, M., 2000, p.132) Prima  presupune mai ales procese de percepţie, cea de-a doua implicând în principal gândirea. Aici pot interveni 2 probleme: pierderea totală a informaţiei din memorie şi pierderea accesului la informaţie. Cei mai mulţi consideră că eşecurile sunt cauzate mai des de a doua problemă.

În mare parte memoria vieţilor trecute ar trebui să fie formată tot prin aceste procese doar că ele se referă cu precădere la memoria ce ţine de creier şi intelect, teoriile prezentate arătând o gamă mult mai diversă. Acest lucru se evidenţiază prin metodele de accesare a memoriei vieţilor trecute unde o importanţă covârşitoare o are memoria fizică, dar mai ales cea emoţională.

 

 Există memoria vieţilor trecute? Dacă da, unde şi cum este stocată ea?

 Există câteva teorii interesante ce îşi propun să dea un răspuns la această întrebare, ele grupându-se în două tipuri: teorii ce ţin de lobul temporal stâng (cele ce pot fi explicate logic) şi cele ce ţin de emisfera dreaptă şi nu pot fi explicate într-un mod riguros.

1. Teoria criptomneziei – este o teorie specifică emisferei cerebrale stângi şi are o abordare sceptică. Adepţii acestei teorii explică presupusele amintiri din vieţi trecute ca fiind detalii din cărţi sau filme care au fost uitate.

            [Criptomnezia – tulburare de memorie caracterizată prin incapacitatea de a diferenţia evenimentele trăite de propria persoană de cele din vis, citite sau auzite.](Dex)

Ca exemplu se poate da un caz raportat de un psihiatru şi anume cum unul din pacienţii lui sub hipnoza, a început să scrie un text în latină, limba pe care nu o cunoştea. O cercetare amănunţită a scos la iveala faptul că pacientul văzuse acel text, cu coada ochiului, intr-o carte pe care o citea cineva aşezat lângă el intr-o biblioteca publică. Este ca si cum creierul ar fi fotografiat acel moment, imaginea fiind stocată în subconştient.

2. Teoria memoriei universale

Există o teorie generală conform căreia memoria este preluată dintr-un loc comun şi practic ea nu este înregistrată în fiecare dintre noi, ci doar accesată. Mai mulţi au perceput acest lucru şi au încercat să elaboreze diverse teorii prin care să explice fenomenul, fiecare văzând fragmente şi descriindu-le după capacitatea lui de acceptare şi înţelegere. S-ar putea să fie vorba despre acelaşi loc denumit în moduri diferite (de exemplu Akasha în filosofia indiană) sau părţi (cum este inconştientul colectiv al lui Jung) ale unei aceeaşi conştiinţe-întreg.

            2a) Inconştientul colectiv

Este un concept prezent aproape în toate cărţile marelui psihiatru şi psiholog Carl Gustav Jung.

Structura psihicului este împărţită în trei nivele: la suprafaţa se afla conştiinţa, apoi inconştientul personal (gânduri şi sentimente reprimate ale vieţii individuale şi automatisme) şi inconştientul colectiv (conţine stratificări impersonale, conexiuni mitologice).

Inconştientul colectiv este o bază de date ce conţine acumularea experienţei milenare a umanităţii. Aici sunt cuprinse instinctele, angoasele copilăriei, sinele şi „imaginile primordiale” pe care Jung le numeşte arhetipuri. Acestea cuprind imagini şi simboluri independente de timp şi spaţiu, foarte încărcate afectiv, abstractizări ale comportamentelor umane, fiind prezente acolo unde nu există explicaţii raţionale.

Dintre arhetipuri, Jung acorda o mare importanţa celor numite anima (principiul feminin care se regăseşte la orice bărbat), animus (principiul masculin ce se regăseşte la orice femeie) şi umbra, imagine onirica întunecata care exprima inconştientul individual.

Jung insistă asupra faptului că arhetipurile nu sunt imagini sau motive mitologice definite. Ele sunt doar  tendinţa de a reprezenta aceste motive, iar reprezentările pot fi diferite de la un individ la altul. Ele se exprimă ca posibilităţi de manifestare, de reprezentare moştenite, care preexistă în străfundurile inconştientului si sunt activate numai dacă o problemă din interiorul unui individ, sau din exterior, le declanşează.

2b) Akasha

Este o teorie ce ţine mai mult de o explicaţie ezoterică. Ca argumentări ştiinţifice putem aminti relatările despre ‘Experienţele în preajma morţii’ (NDE – Near Death Experience) ale diverşilor oameni şi cuprinse de doctorul Deepak Chopra în cartea sa „Viaţa după moarte” (p. 82-92).

„Rishi vedici spun că spaţiul mintal este diferit. Este plin de posibilităţi. Orice se poate naşte aici. Ei au numit acest spaţiu creator, Akasha. Cel mai apropiat echivalent în limba Engleză ar fi „dream space” (spaţiul visului)” (p.82). Mai departe se spune că un vis este ca un ecran gol pe care se poate proiecta orice. La fel şi în cazul Akasha, reprezintă un potenţial total (neutru iniţial) care se transformă conform aşteptărilor noastre. Această teorie spune practic că toate combinaţiile există deja în univers ca potenţial şi noi doar extragem ceea ce avem nevoie, creându-le o individualitate în acel moment. Dacă eu vreau să desenez, voi avea ca potenţiale de manifestare neutre o foaie albă şi un creion, dar ceea ce voi crea cu ele ţine doar de mine.

De aceea în preajma NDE oamenii vor vedea o lume conform cu aşteptărilor lor sau credinţele majorităţii (este mai uşor să accesăm potenţiale deja conturate în conştiinţa colectivă, decât să inventăm noi altele noi). Astfel ei îşi vor reîntâlni persoanele dragi, pot vedea o lumină albă (personificare a lui Dumnezeu), poate vor ajunge şi în Rai. În fapt toate acestea nu există intrinsec exact în acest mod, dar îşi schimbă conform conştiinţei noastre pentru ca noi să înţelegem despre ce este vorba; exact cum îngerii nu au nevoie de aripi cu pene ca să zboare, dar sunt mulţi oameni care relatează că au avut experienţe extatice în care aceştia chiar aşa au apărut. „Conştiinţa este convinsă de propriile creaţi. Prin urmare, nimic din ceea ce putem vedea, auzi sau atinge – fie în stare de trezie, de vis, ori dincolo de amândouă – nu este real, ci reprezintă doar perspective care se schimbă” (p.85)

În acelaşi timp odată ce unui potenţial i s-a dat o formă (ca aerului dintr-un balon), rămânând întipărită experienţa în conştiinţa noastră, acesta va continua să existe ca idee tocmai datorită nouă şi va putea fi accesată de conştiinţă când este nevoie de ea. Aşa este păstrată şi accesată memoria vieţilor trecute.

Teoria prezentată nu este una uşor de acceptat întrucât ne face responsabili de tot ceea ce avem în viaţă, fiind respinsă de oamenii care preferă fatalitatea şi destinul decât asumarea responsabilităţii propriei vieţi.

            2c) Teoria Holografică

Este o teorie relativ recentă ce pleacă din studiul fizicii cuantice, încercând să dea o explicaţie ştiinţifică pe deoparte, dar şi cu exemple legate de fiziologia organismului, a modului în care noi accesăm conştiinţa universală. O carte de referinţă în acest sens este „Universul Holografic” scrisă de Michael Talbot în care sunt descrise, cu precădere, studiile a doi savanţi de renume mondial: fizicianul David Bohm, un protejat a lui Einstein şi neurofiziologul austriac Karl H. Pribram.

Teoria pleacă de la conceptul de Hologramă care este o imagine tridimensională, obţinută ca urmare a unui fenomen de interferenţă a 2 raze laser, ce provin dintr-un fascicul unic iniţial şi se recompun pe o placă holografică. Primul fascicul este direcţionat şi apoi ricoşat pe placă de către obiectul de fotografiat, cel de-al doilea urmând o dublă reflexie (oglinzi) până la recompunere. Holograma are o proprietate remarcabilă de a putea fi reconstituită din părţile ei. Dacă de exemplu vom împărţi imaginea 3D formată, în 4 părţi, sfertul acesteia este suficient pentru o reconstituire exactă. Aşadar „fiecare fragment mic dintr-un film holografic conţine toate informaţiile înregistrate în întreg.” (p.27)

Ei susţin că universul însuşi este o hologramă, iar fiecare moleculă ce aparţine universului are informaţia ce este conţinută în tot. Aşadar amintirile vieţilor trecute sunt prezente atât în univers când şi în moleculele noastre ca fiinţe, putându-le astfel accesa.

Karl Pribram a pornit în elaborarea acestui model, la începutul anilor ’40, de la întrebarea: ‘Cum şi unde sunt stocate amintirile în creier?’. Pe atunci credinţa era că orice amintire este stocată într-o locaţie specifică undeva în celulele creierului – teoria engramelor. Aceasta era susţinută de experienţele lui Penfield care în urma unor operaţii pe creier a stimulat electric anumite zone ale lobilor temporali, pacienţii retrăind amintirea unor evenimente trecute. Pe K. Pribram nu l-a mulţumit această explicaţie, iar în 1946 intră în contact cu cercetările marelui neurofiziolog Karl Lashley. Acesta a făcut cercetări pe cobai, ce în prealabil erau antrenaţi să alerge printr-un labirint. Înlăturându-le acestora diferite părţi din creier, în căutarea părţii care conţinea amintirea respectivă a labirintului, a constatat că indiferent ce porţiune din creier scotea nu le putea eradica amintirile. Aşadar teoria engramelor nu se verifica iar amintirile nu erau localizate în creier, ci erau cumva împrăştiate sau distribuite în creier. (Talbot, Michael,2004, p.21-23)

Spre sfârşitul cărţii (p.209-217) M. Talbot dă exemplul polonezului Stefan Ossoviecki care în urma contactului cu un picior omenesc fosilizat are pentru prima dată o viziune a unei vieţi trecute. Poniatowski îl testează pe acesta şi cu alte obiecte arheologice foarte vechi (deja cercetate şi datate istoric), rezultatele fiind uimitor de exacte. Se pare că polonezul putea accesa prin intermediul obiectului date cu privire la natura şi vârsta lui, cât şi cultura de care aparţinea şi locaţia unde fuseseră găsite. Modul în care primea informaţia era sub formă de imagini 3D, similare unui film. Iar acesta nu era un caz unic.

Talbot concluziona: „Asemenea capacităţi sugerează că trecutul nu este pierdut, ci există încă într-o anume formă accesibilă percepţiei umane,”[…]”el rămâne înregistrat într-o hologramă cosmică şi întotdeauna poate fi accesat încă o dată”.

3. Teoria reîncarnării sufletului

Presupunând răspunsul la prima întrebare (Există memoria vieţilor trecute?) ca adevărat, un om ar putea găsi o rezolvare pentru a doua întrebare (unde şi cum este stocată ea?) apelând la logică: Dacă memoria vieţilor trecute există şi ea poate fi accesată din această viaţă atunci înseamnă că este necesar ca toate acestea să aibă un element comun, ceva care să fi fost prezent în toate vieţile, care să fi rezistat procesului morţii corpului şi care să se fi întors pentru a contribui cu datele acumulate la o nouă existenţă. Este tot la fel de logic că singurul lucru capabil de aşa ceva este sufletul. Deci o teorie posibilă ar fi că memoria vieţilor trecute este prezentă la nivel de suflet.

Reîncarnarea reprezintă trecerea unui suflet dintr-un corp într-altul într-o serie de existenţe succesive în care experienţa nu se pierde şi este cărată de la o viaţă la alta, denumită karma de filosofia orientală. Fenomenul este destul de cunoscut şi prin urmare nu voi da mai multe detalii, mă voi opri însă în a relata o întâmplare ce implică o mărturie a unei fetiţe pe nume Abby, care are o activare spontană a memoriei ultimei vieţi trecute. (Tucker, Jim, 2007, p.37-55)

 

 Memoria vieţilor trecute la copii

Mama lui Abby Swanson, relatează dialogul avut cu fetiţa ei de 4 ani în timp ce-i făcea baie:

„Mamă şi eu îţi făceam baie, când erai mică.”

„Da, chiar aşa?” i-a răspuns mama.

„Uaaa! Plângeai!” a continuat Abby

„Chiar aşa făceam?”

„Da”, a continuat Abby. „Eu am fost bunica ta.”

„Şi cum te chema?” a întrebat-o mama.

„Lucy?…Ruthie?…Ruthie”, a zis ea în final.

Pentru că acesta era numele străbunicii, mama ei a încercat să-i mai pună nişte întrebări, dar Abby nu a mai zis nimic.

Câteva precizări:

– străbunica lui Abby murise cu 9 ani înainte ca fetiţa să se nască

– mama lui Abby a întrebat-o pe mama ei dacă bunica îi făcea baie şi aceasta a confirmat, adăugând că atunci când se întâmpla, plângea foarte tare

– mai târziu, când a reîntrebat-o pe Abby numele străbunicii, aceasta nu a mai ştiut să răspundă

Acesta este doar unul din cazuri alese de autor; Nu cel mai spectaculos, dar destul de succint pentru a face analiza pe el.

Sunt oferite mai multe explicaţii, acestea împărţindu-se în explicaţii normale şi paranormale:        

            ● Explicaţiile normale:

Frauda: mama lui Abby minte în mod intenţionat. Teoretic se poate deoarece alţi martori sunt inexistenţi, iar Abby nu-şi mai amintea acea seara cu 2 ani mai târziu când a fost intervievată de J. Tucker. Dar în fapt ea nu ar avea nici un motiv să inventeze aşa ceva.

Fantezie: Abby a inventat când spunea că îi făcea baie mamei ei. Dar analizând datele concrete Tucker ajunge la concluzia că acest lucru este destul de puţin probabil: fetiţa nu avea de unde să aibă asemenea informaţii şi în plus ea s-a implicat emoţional în ceea ce povestea. Deşi se poate invoca coincidenţa şi Abby a ghicit numele (probabilitate din nou foarte mică).

Informaţii aflate pe căi normale. Abby a aflat numele străbunicii pe căi normale, dar a uitat (v. teoria criptomneziei)

Memoria genetică: reprezintă puntea între explicaţiile normale şi cele paranormale, făcând referire la faptul că unele cunoştinţele acumulate de oameni pot fi transmise descendenţilor, prin intermediul genelor. Dar există şi alte cazuri în care subiectul în cauză nu are legătură de rudenie cu personalitatea anterioară.

Explicaţii paranormale:

Percepţia extrasenzorială (ESP) – cum ar fi telepatia (Abby a citit în mintea mamei numele străbunicii), clarvederea (a primit informaţii în alt mod – de la obiecte de exemplu, dar fără a le lua din mintea mamei ei) sau fenomenele super-psi (o persoană poate cunoaşte tot ceea ce este posibil să cunoască şi Abby putea accesa numele atât timp când exista măcar o persoană care să-l cunoască sau era undeva scris). Acest fenomen explică modul în care este accesat numele, dar nu şi faptul că Abby crede că este străbunica ei

Posedarea – adică spiritul străbunicii a intrat în corpul şi mintea lui Abby, diferenţa faţă de reîncarnare fiind că intrarea spiritului se face după ce corpul s-a născut, alungând practic proprietarul iniţial. În acest caz este puţin probabil, deoarece manifestările lui Abby nu corespund cu situaţia unei posedări (transformări majore de personalitate, are amintiri din vieţi trecute şi a uitat trecutul vieţii actuale)

Reîncarnarea – după moartea străbunicii, conştiinţa ei nu a încetat să existe şi în final s-a renăscut ca o parte din Abby, care mai târziu şi-a amintit câte ceva din viaţa anterioară. Această concepţie nu explică unde a fost între timp sau cum Ruthie a ajuns să fie Abby sau de ce doar o parte din oameni au experienţe de accesare a vieţilor anterioare, dar comparativ cu Posedarea şi ESP se potriveşte cel mai bine cu exemplul de faţă.

Tucker concluzionează că indiferent de studiile făcute până în prezent, asupra teoriei vieţilor trecute planează un sentiment de nesiguranţă ştiinţa nereuşind să argumenteze 100% în favoarea lor, dar nici nu pot găsi o explicaţie pentru toate fenomenele întâlnite.

 

Memoria vieţilor trecute în cadrul terapiilor

 Din punct de vedere terapeutic răspunsul la întrebarea cum/ în ce mod este prezentă experienţa vieţilor trecute în viaţa actuală, răspunsul este că aceasta se face sub forma de traume emoţionale, fizice sau mentale care reprezintă în fapt şi modul de accesare al existenţelor trecute. Mai multe detalii legate de acest lucru pot fi găsite cartea „Deep Healing” scrisă de autorul olandez HanTenDam. Tot aici se face şi o clasificare a traumelor, denumite ‘repercusiuni karmice’ sau ‘engrame’. Există mai multe tipuri de traume care se pot întâlni, în carte fiind făcută o ierarhizare. Nu voi intra prea mult în detalii pentru că nu acesta este scopul articolului. Voi aminti doar de prima forma – trauma propriu-zisă.

            Trauma (TenDam, Hans, 1996, p. 35-42) – este o rană (fizică, emoţională sau mentală), prin care egoul colapsează, produsă la un moment dat în timp, în viaţa prezentă, într-o viaţă trecută, sau în pântecul mamei.

Exemple de astfel de situaţii: abandonarea, diverse accidente, asfixiere, înec, execuţie, umilire, persecutare, viol, flămânzire, sinucidere, etc

            De ce se păstrează trauma în vieţile viitoare?

–          de obicei reprimăm trauma, apoi murim

–          ceea ce se păstrează sunt traumele fizice, cele emoţionale sau mentale pot fi asimilate în perioada dintre vieţi. Se pare că avem nevoie de un corp pentru a le putea elibera pe cele fizice.

–          unele traume emoţionale complexe nu pot fi asimilate aşa de uşor şi au la bază o încărcătură somatică

            Aceasta nu înseamnă că ceea ce purtăm cu noi dintr-o viaţă în alta sunt doar problemele (memoria conţine şi lucruri plăcute), dar acestea sunt evidente pentru că ne deranjează şi caută rezoluţie, scopul unei terapii a vieţilor trecute nefiind vizualizarea vieţii respective, ci rezolvarea problemei.
 

Cum se face accesarea memoriei vieţilor trecute? Există 2 moduri prin care se poate accesa memoria vieţilor trecute:

 – în mod spontan, cum ar fi prin visele din timpul somnului, sau prin recrearea unui context: datorită prezenţei anumitor mirosuri (cel mai rapid) sau pur şi simplu prin întâlnirea unei situaţii sau persoane (ce ne pare foarte familiară şi o simţim foarte aproape de noi deşi nu am mai văzut-o niciodată). Toate acestea pot retrezi în noi o serie de amintiri pe care nu vom reuşi să le identificăm cu nimic din ce ştim sau am trăit în viaţa actuală. Din punct de vedere al rigurozităţii aceste situaţii sunt considerate nesigure de multe ori putând interveni caracterul subiectiv al simţurilor noastre. De acea pentru explorare vieţilor trecute avem nevoie de nişte metode mult mai fundamentate şi aici intervine şi al doilea caz de accesare:

– în mod voit. Aici intervin tehnicile de regresie cum ar fi Past Life Therapy – puteți citi mai multe lucruri despre metodă în articolul de aici. Cine este interesat de cum se întâmplă inducțiile și explorările în mod direct va găsi în carte aceste tehnici.

Ce înseamnă cunoaşterea memoriei vieţilor trecute?

 Un prim răspuns al unui sceptic ar fi că nu este ceva vital întrucât nu ne asigură supravieţuirea şi putem trăi la fel de bine şi fără să avem cunoştinţă de aceasta. Un argument în plus fiind că majoritatea oamenilor nici nu iau în calcul acest aspect.

Este clar că de multe ori le accesăm în mod inconştient şi nici nu putem să ne dăm seama sau să verificăm dacă modul în care ne-am comportat într-un anumit moment este 100% pur şi ţine doar de această viaţă. Şi poate că aşa şi este mai bine, pentru că de multe ori viaţa unui om aplecat spre studiu şi dezvoltare individuală este destul de mult complicată de foarte multe aspecte, iar informaţiile suplimentare venite din alte existenţe ar complica şi mai mult lucrurile. Gândiţi-vă de exemplu cum ar fi ca la un moment dată, să descoperi, în urma unei sesiuni de regresie, că iubitul, cel alături de care îţi doreai să-ţi trăieşti viaţa, este în fapt cel care te-a terorizat şi maltratat cu sadism într-o viaţă trecută şi să le simţi pe toate acestea atât de intens încât să nu mai ai nevoie de nici o dovadă ştiinţifică pentru confirmare. Ai mai putea simţi în acelaşi fel pentru partenerul tău? Totuşi am observat că viaţa are o raţiune a ei de a fi şi anumite lucruri ne sunt revelate la momentul potrivit, cu scopul precis de vindecare şi echilibrare.

Pe lângă vindecarea anumitor traume, câştigul cel mai mare, pe care l-am dobândit din studiul vieţilor trecute, cât şi din pregătirea mea ca viitor terapeut PLT, a fost o înţelege de ansamblu a procesului vieţii. Am înţeles continuitatea, am înţeles că fiecare lucru are un scop şi totul este interconectate într-o logică aparte. Toate sunt înmagazinate într-o memorie comună a tuturor vieţilor. Dacă ar fi să privim memoria ca un film compus din secvenţe, atunci fiecare viaţă ar fi un diapozitiv, anumite părţi fiind mai întunecate şi mai greu accesibile privirii, iar altele având o claritate foarte mare. De asemenea mi-am dat seama de greşeli pe care le-am repetat vieţi de-a rândul, de ‘patern-uri’ pe care le urmam fără să ştiu de ce, iar odată demascate şi înţelese ele au putut fi integrate ca experienţă şi o nouă alegere s-a născut. Am înţeles că viaţa mea de acum raportată la totalitatea vieţilor mele trecute este la fel de lungă ca o inspiraţie şi o expiraţie. Apoi am înţeles şi chiar am simţit cum este să mori şi văzând că nu este atât de înfricoşător pe cât se credea, aceasta mi-a adus mai multă înţelegere, pace şi încredere în procesul vieţii.

Nu ştiu de ce a fost necesar să-mi analizez câteva vieţi trecute pentru a ajunge la o astfel de înţelegere şi de ce nu am putut să le văd pe toate acestea studiind doar această viaţă, căci în fapt există corespondenţe ale lor, la fel cum din mic se poate reda marele şi din parte, totalul (teoria holografiei) sau cum modelul marelui (sistemul solar) se regăseşte în micimea atomului (v. modelul planetar elaborat de Ernest Rutherford). Normal că şi eu ca majoritatea oamenilor am avut la început credinţa că memoria vieţilor trecute nu există, dar acum nu aş mai putea să mă întorc la ea. Idealizând, o comparaţie ar fi ca şi cum la un moment dat ţi-ar fi permis un câmp vizual complet de 360˚, iar după aceea să ţi se ia această capacitate şi să poţi vedea doar ceea ce este în faţa ta. De aceea cred că în cazul meu studiu memoriei vieţilor trecute a fost şi este un lucru aproape necesar în înţelegerea şi dezvoltarea mea completă. De fapt cred că acesta este doar începutul.

 

Bibliografie:

● Chopra, Deepak – Viaţa după moarte. Puterea dovezilor, Editura ForYou, Bucureşti, 2007

● Jung, Carl Gustav – Arhetipurile şi inconştientul colectiv, Editura Trei, Bucureşti 2004

● Morse, Melvin & Perry, Paul – Where God Lives: The Science of the Paranormal and How Our Brains are Linked to the Universe, New York: Cliff Street Books, 2000

● Talbot, Michael – Universul Holografic, Editura Cartea Daath, Bucureşti,2004

● TenDam, Hans – Deep Healing. A practical outline of Past-Life Therapy, Tasso Publishing, Amsterdam, 1996

● Tucker, Jim – Viaţa înainte de viaţă. O cercetare ştiinţifică a amintirilor despre vieţi anterioare la copii, Editura ForYou, Bucureşti,2007

● Zlate, M. – Fundamentele Psihologiei, Editura Pro Humanitate, Bucureşti, 2000