Înregistrare video – Terapia prin Regresie în vieți anterioare, prezentare în cadrul emisiunii „Dialoguri între minte și inimă”

Dragi prieteni,
Mai jos este înregistrarea emisiunii „Dialoguri între minte și inimă”, moderată de Ștefan Pușcă și a cărui invitat am fost. A fost difuzată în seara de 6 septembrie la postul de televiziune 6TV și are ca temă principală prezentarea metodei de Terapie prin Regresie în vieți anterioare.

Câteva dintre aspectele abordate în emisiune:
– Ce este și ce nu este Terapie prin Regresie în vieți anterioare;
– Cum se desfășoară o sesiune de regresie – care sunt etapele și cum se induce starea de lucru;
– Ce probleme pot fi rezolvate și de ce ar apela cineva la această terapie;
– Pentru cine este potrivită terapia prin regresie;
– Care sunt beneficiile și avantajele aceste terapii.

Sunt prezentate studii de caz și exemple din practica personală, cât și alte lucruri pe care vă las singuri să le descoperiți.

Vizionare plăcută!

Mai multe despre Past Life Therapy puteți citi și aici

Conferinţa Europeană Anuală de Psihologie Transpersonală, 13-14 septembrie 2014, Iași

Dragi prieteni,
În perioada 13-14 septembrie mă voi afla la Iași la Conferinţa Europeană Anuală de Psihologie Transpersonală cu titlul: Pledoarie pentru marea alianţă dintre știință şi spiritualitate.
În cadrul acestei conferințe voi susține o comunicare și un workshop pe tema terapiilor prin regresie.
Iată mai jos câteva aspecte pe care mi le propun să le abordez:

Comunicare – Introducere în tehnica de regresie Past Life Therapy
1. Ce este tehnica de regresie Past Life Therapy și care este specificul ei
2. Cum se desfășoară o sesiune de regresie
3. Prezentarea unui Studiu de caz
4. Ce teme se pot aborda în PLT
5. Pentru cine este potrivită terapia prin regresie
6. Care sunt beneficiile și avantajele aceste terapii

Workshop – Integrarea traumei în Terapia prin Regresie (PLT)
1. Ce este trauma și cum este ea conectată cu viețile trecute
2. Fragmentarea sufletului – ce însemnă și care sunt cauzele ei
3. Metode de reintegrare a fragmentelor de suflet – Past Life Therapy
4. Călătoria ghidată (exercițiu practic) – metodă specifică de explorare și vindecare în PLT
5. Sharing
6. Întrebări și răspunsruri

Mai multe despre acest eveniment puteți găsi pe siteul asociației sau pe pagina de facebook

Carte: Fragmentarea Sufletului. Consecințele acesteia și reintegrarea părților pierdute

Îmi face plăcerea să vă scriu despre prima mea carte publicată. Mai jos aveți descrierea ei.

Comenzi

1. Direct la mine pentru cei care pot veni să-și ridice cartea personal – Preț: 20 lei

 

 

2. De la Editura Gestalt Books – Preț: 25 lei (la care se pot aplica reduceri de până la 35% în funcție de promoție) + transport.

Pentru comenzi în afara Bucureștiului vă rog să contactați direct Editura.

Versiunea în Engleză a cărții este diponibilă pe EARTh’s e-shop (varianta electronică), iar varianta tipărită o puteți achiziona doar de la mine.

 

Detalii tehnice
Autor: Victor Chirea
Corectură: Adina Rădulescu
Copertă: Andrei Chirea
Tehnoredactare: Cristian Fulaș
Editura: Gestalt Books
Anul apariției: 2014
Categorie: Psihoterapie, Psihologie, Spiritualitate
ISBN 978-606-93316-8-2
Număr de pagini: 114

Descrierea cărții
Cartea tratează problematica traumei dintr-o perspectivă spirituală, oferind și câteva modalități de vindecare. În urma unui eveniment traumatizant (decesul unei persoane dragi, accidente, situații de abuz sau violență, etc.) sufletul se poate „sparge” în mai multe bucăți rezultând mai multe părți care trăiesc cu iluzia separării față de sufletul primar. Aceasta este fragmentarea sufletului. Procesul invers se numește reintegrarea sufletului și se referă la diversele modalități terapeutice de „chemare” a fragmentelor de suflet și aducerea lor împreună în moduri în care să fie de folos creșterii spirituale.

Cartea este presărată cu numeroase exemple din practica mea terapeutică fiind prezentat și un studiu de caz mai detaliat de regresie în vieți anterioare, folosind metoda Past Life Therapy. Ofer și o comparație față de Timeline Healing, o altă abordare pe care o folosesc în practica personală, adăugând aici și elemente de fizică cuantică.
Există un capitol întreg dedicat psihopatologiei produsă de fragmentarea sufletului, redat într-o manieră interdisciplinară, împletind concepția clinică oferită de Manualul de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale (DSM IV) cu viziunea spirituală asupra tulburărilor, redată de psihologia transpersonală.
În final împărtășesc cititorilor câteva din călătoriile mele spirituale în locuri cum ar fi Nepalul (o retragere într-o mănăstire tibetană), în Brazilia la Joao de Deus, în Israel la sfântul mormânt sau în India la maestrul Sai Baba, ca modalități naturale de reconectare și reintegrare a părților de suflet rătăcite.

Fragment din carte:
„Unul dintre cele mai întâlnite moduri prin care sufletul se poate fragmenta este prin negare. În confruntarea cu o experiență foarte intensă, care depăşeşte capacităţile normale de integrare ale Eului, sufletul alege de cele mai multe ori să facă față acestei situații scindând partea traumatizată din sine și evitând-o în mod intenționat. În timp, acel aspect din Eu este uitat și trimis în inconștient, iar la momentul morții acel suflet nu va fi conștient de părțile reprimate, cărora le-a fost împiedicată exprimarea. Astfel, aspectul sănătos va merge imediat spre lumină, lăsând în urmă, în planurile astrale inferioare, fragmentele suprimate care nu au suficientă energie pentru a reveni în tărâmurile de vibrație mai ridicate.”

Cuprins

1. Delimitări conceptuale
Fragmentarea sufletului
Divizarea sufletului
Aspectele Sinelui: Sufletul, Spiritul și Egoul
Cele 6 „corpuri” ale Sinelui: fizic, emoțional, mental, astral, eteric, cauzal
Despre karma

2. Tipurile și cauzele fragmentării sufletului
Tipuri de fragmentare a sufletului
Cauzele ce ne produc fragmentarea sufletului
– Trauma
– Morțile neașteptate ce survin fulgerător
– Negarea emoțională
– Relațiile dezechilibrate cu atașamente emoționale puternice

3. Psihopatologia asociată fragmentării sufletului
Nevroza, psihoza și tulburările de personalitate
Tulburarea de personalitate multiplă
– Mai multe suflete ce folosesc același corp
– Atașamentul, Obsessor și Pseudo-obsessor
Tulburarea de personalitate bipolară
Exemplu integrativ de terapie prin regresie

4. Reintegrarea sufletului
Procesul de iertare și eliberare
Psihoterapia
Past Life Therapy
Timeline Healing Technique
Locurile speciale ce contribuie la reintegrarea sufletului

———

Comenzi

1. Direct la mine pentru cei care pot veni să-și ridice cartea personal – Preț: 20 lei
click aici pentru datele de contact

2. De la Editura Gestalt Books – Preț: 25 lei (la care se pot aplica reduceri de până la 35% în funcție de promoție) + transport.

Pentru comenzi în afara Bucureștiului vă rog să contactați direct Editura.

Versiunea în Engleză a cărții este diponibilă pe EARTh’s e-shop (varianta electronică), iar varianta tipărită o puteți achiziona doar de la mine.

Qualia

Pot spune, şi asta fără a avea pretenţii de clarvăzător, că am o şansă destul de mare să ghicesc întrebarea care va apărut în minte atunci când aţi citit titlul acestui articol. ‘Ce-i asta?’ Este aceeaşi întrebare pe care mi-am pus-o şi eu când am auzit pentru prima dată acest termen la cursul de „Filosofia minţii” şi pe care l-am şi scris greşit. Qualia este modul în care experimentez eu un lucru/lumea şi este un mod propriu şi unic, în sensul că nimeni nu va putea experimenta acelaşi lucru în mod identic cu mine, pentru că şi eu la rândul meu sunt unic. Aşadar, deşi în sala de curs erau peste 100 de studenţi modul în care am experimentat eu explicaţia profesorului legată de qualia a fost unic: asocierile făcute de mintea mea, imaginile/gândurile produse de acest cuvânt, faptul că am auzit şi scris termenul greşit, totul ţine de modul în care am experiment eu primul contact cu termenul qualia.

Trebuie menţionat faptul că totul a plecat de la dorinţa de a explica conştiinţa printr-o ştiinţă obiectivă a minţii (explicaţie la persoana a treia). La momentul actual concluzia este că nu toate fenomenele conştiinţei pot fi reduse la un mecanism, ce realizează şi aşadar explică o funcţie (infirmând concepţia funcţionalistă) şi deci nu pot fi explicate complet prin acesta (cum ar fi cazul funcţiilor cognitive perfect reductibile la metodele standard – modelarea neurofiziologică şi cea cognitivă). Există experienţe conştiente calitative (fenomenale), cum ar fi imaginile mentale ce au culori şi forme sau durerile resimţite în organism ca fiind ‘ascuţite’ sau ‘surde’, etc ce nu pot fi explicate printr-un astfel de mecanism, ele făcând obiectul unei cunoaşteri subiective (la persoana întâi). Acestea au primit denumirea de qualia.

Să vedem acum, şi alte moduri de definire:

Termenul qualia vine din limba latină (‘qualitas’) şi reprezintă un plural, cu sens de calităţi, proprietăţi, pronumele ‘qualis’ traducându-se prin: în ce fel?, cum?

În Enciclopedia de filozofie Stanford se precizează: „Sentimentele şi experienţele au o varietate largă. De exemplu: când îmi trec degetul pe o hârtie abrazivă, când simt mirosul unui sconcs, când simt o durere ascuţită în deget, mi se pare că văd violet deschis sau devin extrem de furios. În toate dintre aceste cazuri experimentez o stare mentală cu un caracter distinctiv subiectiv […] Filosofii folosesc deseori termenul de ‘qualia’ (‘quale’ la singular) pentru a se referi la aspectul fenomenal al vieţii noastre mentale, ce este accesibil prin introspecţie.”

Termenul de qualia a fost folosit pentru prima dată (în sensul modern acceptat in prezent) de către Clarence I. Lewis, in cartea sa „Mind and the World Order” (1929): „Există anumite caracteristici calitative ale unui dat pe care le putem recunoaşte, ce pot fi repetate în diferite experienţe şi pot fi, aşadar, considerate universale. Eu le numesc ‘qualia’. Dar deşi aceste qualia sunt universale, în sensul în care pot fi recunoscute de la un experiment la altul, ele nu trebuie confundate cu proprietăţile obiectelor. […] Quale este intuitivă în mod direct, dat, şi nu poate face subiectul posibilelor erori deoarece este pur subiectivă.”. Şi pe drept cuvânt când simţim ceva (de exemplu că ne este foame) vom susţine cu tărie că nu putem greşi în acea privinţă şi vom fi siguri că nu simţim altceva.

Astfel de definiţii generale au făcut foarte dificile discuţiile referitoare la natura precisă a qualia şi cum interacţionează ea cu mintea şi mediul înconjurător. De aceea s-au căutat argumente mult mai precise şi într-un sens mult mai strict. Acestea au venit mai ales sub forma experimentului mental (exerciţiu de imaginaţie, în cadrul căruia se construiesc scenarii ipotetice).

Argumente contra qualia

Daniel Dennett în lucrarea sa „Discreditând qualia” susţine că în fapt qualia, aşa cum sunt văzute de cei mai mulţi filosofi, nu există. Mai întâi notează despre qualia ca este „un termen nefamiliar a ceva ce ne este atât de familiar fiecăruia dintre noi şi anume: modul în care ni se par lucrurile„.

Pentru a-şi susţine părerea, iniţial Dennette face o listă cu cele 4 proprietăţi pe care analiza tradiţională le asociază qualia:

  1. sunt inefabile, adică nu există o persoană (oricât de bine ar şti să explice), care să descrie atât de bine modul în care a experimentat ceva (imagine, gust, miros, etc), astfel încât eu să am o senzaţie identică cu cea avută de el la acel moment. Nici el nu va avea două senzaţii perfect identice ale unui acelaşi stimul. Aşadar pot înţelege o anumită experienţă doar dacă o am eu însumi.
  2. sunt intrinseci, sunt proprietăţi non-relaţionare, ce nu se schimbă în funcţie de relaţia experienţei cu alte lucruri şi nu au părţi componente ce pot fi analizate.
  3. sunt personale (subiective), modurile de a fi ale experienţelor conştiente nu pot fi supuse unor comparaţii interpersonale şi deci unui test obiectiv.
  4. sunt directe sau imediat inteligibile în conştiinţa celui care le experimentează, adică o persoană are acces imediat la stările sale calitative.

Următorul pas este de a ataca în mod direct cea de a doua şi a patra proprietate şi pentru aceasta Dennett se foloseşte de următorul experiment mental: să presupune că există doi degustători de cafea ai firmei Maxwell House, pe nume Chase şi Sanborn. La un moment dat, Chase îi mărturiseşte lui Sanborn că gustul cafelei Maxwell House este acelaşi pentru el ca şi atunci când a venit la firmă, dar că atitudinea sa reactivă faţă de acest gust s-a schimbat, întrucât acum nu-i mai place. Sanborn îi răspunde că pentru el, gustul cafelei s-a schimbat, dar nu şi seturile sale de atitudini reactive, întrucât încă mai apreciază acel gust. Aşadar vedem că pentru Chase a intervenit o schimbare în privinţa standardelor de apreciere a cafelei, qualia fiind aceleaşi, în timp ce în cazul lui Sanborn lucrurile stau exact invers.

Cine are dreptate? se întreabă Dennett.

În prealabil fusese demonstrat că pe deoparte schimbările intrapersonale de qualia nu pot fi confirmate prin introspecţie, iar pe de altă parte, testele empirice nu pot arăta care dintre cele două tipuri de schimbari a avut loc, orice strategie empirică depinzând de judecăţile subiectului despre experienţele proprii. Judecăţile sau convingerile introspective ale subiectului sunt „produsul a doi factori prezenţi în proporţii variabile:
1) dispoziţii de a produce qualia şi
2) dispoziţii de a reacţiona la qualia odată ce sunt produse”.

Dar în acest caz judecăţile despre qualia nu sunt superioare din punct de vedere ştiinţific judecăţilor despre percepţiile obiectelor exterioare, iar experimentatorul se va plasa într-o poziţie de cunoaştere la ‘persoana a treia’, a propriilor sale qualia, egală ca tărie cu cea a unui observator exterior. Rezultă de aici că proprietate 4 nu este valabilă, iar conceptul de qualia nu poate include trăsătura inteligibilităţii imediate

Cu privire la proprietatea intrinsecă Dennett spune că aceste qualia sunt mai strâns legate de judecăţile reactive ale subiecţilor decât de experienţele lor. Şi dacă o schimbare în reactivitate va duce la o modificare a proprietăţii rezultă de aici că aceste proprietăţi nu pot fi intrinseci, devenind proprietăţi extrinseci ce ţin de relaţii.

Dennett concluzionează: „Prin urmare atunci când privim ultima oară caracterizarea noastră iniţială referitoare la qualia ca proprietăţi inefabile, intrinseci, private şi direct inteligibile ale experienţei, descoperim că n-a rămas nimic care să corespundă acestora. În locul lor întâlnim proprietăţi publice relativ sau practic inefabile, la care ne referim indirect prin intermediul detectorilor noştri de proprietăţi personale. […] Aşadar, contrar a ceea ce pare evident la prima vedere, pur şi simplu nu există deloc qualia”.

Argumente ce susţin existenţa qualia

1. Argumentul cunoaşterii a lui Frank Jackson. Experimentul mental folosit consideră existenţa unei persoane, pe nume Fred, care distinge culorile mai bine decât oricine, în sensul că acolo unde cineva vede o singură culoare el poate distinge mai multe nuanţe ale aceleiaşi culori. Cu toate acestea chiar dacă am avea toate informaţiile fizice despre creierul şi sistemul optic al lui Fred, nu vom putea şti mai multe despre experienţa sa vizuală.
Cu privire la acest argument aş putea adăuga că eu chiar am un prieten care realmente vede mai multe nuanţe ca mine într-o culoare care mie mi se pare pură şi mă mir de multe ori de modul în care el percepe şi încearcă să-mi descrie experienţa lui, explicaţiile lui nefăcându-mă pe mine să-mi dau seama exact cum ar fi să văd ca el.

Privitor la reacţiile contra funcţionaliste se prezintă următoarele doua argumente:
2. Argumentul absenţei qualia: prin acesta se arată că dacă percepţiile subiective nu sunt esenţiale pentru fiinţa umană, atunci s-ar putea crea foarte bine un robot, identic din punct de vedere fizic cu omul, care ar avea şi caracteristicile psihice umane. Dar cercetările din domeniul calculatoarelor arată faptul că o astfel de creatură ar fi lipsită tocmai de acel element al subiectivităţii specific omului, în ciuda organizării ei perfect funcţionale. O altă variantă a aceluiaş argument este postularea unor fiinţe zombie perfect asemănători cu noi, dar lipsiţi de caracterul calitativ al stărilor mentale. Ei nu vor putea experimenta niciodată qualia.

3. Argumentul spectrelor inversate: Ned Block propune spre analiză cazul imaginativ a 2 gemeni crescuţi în aceleaşi condiţii, cu deosebirea că unul dintre ei are încă de la naştere lentile de inversare a culorilor introduse în ochi (de exemplu culoare verde inversată cu roşu). Amândoi numesc culorile corect, deşi stările lor psihologice diferă, ceea ce pentru unu definea stare de roşu, pentru celălalt o defineşte pe cea de verde. Aşadar conţinutul calitativ al experienţei lor este diferit, cu toate că din punct de vedere funcţional viaţa lor mentală este la fel.

4. Argumentul liliacului: deşi nu este menţionat termenul de qualia în mod direct, lucrarea „Cum este oare să fii liliac?” a lui Thomas Nagel este citată de multe ori în discuţiile cu privire la qualia. Nagel susţine ideea conştiinţei subiective şi afirmă că: „Un organism are stări mentale conştiente, dacă şi numai dacă există ceva care reprezintă modalitatea de a fi a acelui organism – modalitatea de a fi pentru acel organism”. Cu alte cuvinte fiecare formă de conştiinţă este experimentată într-un anume fel, în mod independent de celelalte Şi chiar dacă noi considerăm că ştim totul despre mecanismul de percepţie a liliacului (sonar sau ecolocaţie), singura modalitate pentru a experimenta în mod originar cum e să fii liliac este chiar să fii acel liliac. Astfel se ajunge la o concluzie similară lui Searl şi anume că o ştiinţă structurală (cea actuală) nu va putea niciodată să explice într-un mod satisfăcător ce este conştiinţa şi pentru aceasta fiind necesară însăşi restructurarea ei.

În final aş vrea să fac câteva remarci personale cu privire la utilitatea qualia. Îmi dau seama că acest termen a fost introdus mai mult din necesitate, el având şi rolul de a rezolva o ‘criză’ la care se ajunsese din neputinţa explicării satisfăcătoare şi totale a conştiinţei de către ştiinţele exact. Personal cred că folosind doar resursele corp şi minte şi mai puţin spiritul, nu se va putea da decât o explicaţie care să satisfacă maximum corpul şi mintea şi de aceea nu vom simţi niciodată starea de completitudine.
Mă gândesc (dar de fapt mai mult simt şi intuiesc) că poate Qualia a apărut tocmai pentru a ne arăta că lucrurile trebuiesc privite dintr-o perspectivă 3D (corp-minte-spirit) şi nu doar 2D (corp-minte) şi poate că, prin simpla existenţă a ei qualia nu are scopul de a explica pe de-a-ntregul conştiinţa, ci mai mult de a ne-o lărgi.

Formare în Gestalt Terapie / Grup Nou 2013

Grup de Dezvoltare Personală & Formare în Gestalt Terapie
Weekend, 15 – 17 Noiembrie
Trainer : Carmen Beyer
( toate acreditările, la nivel european si național )
Detalii : gestaltro@yahoo.com / 0722 272 048

Acreditare
Formare deplin acreditată la nivel european și național : Societatea de Gestalt Terapie din România (SGTR) / Colegiul Psihologilor din România / Federația Română de Psihoterapie / Asociația Europeană de Gestalt Terapie (EAGT).

Frecvența și durata
Un weekend pe lună, mai puțin vacanțele, în total nouă weekend-uri pe an, două de trei zile + șapte de două zile, timp de doi ani, cât durează formarea de bază. La cererea grupului, zilele de formare pot fi grupate și altfel.

Formatori
Carmen BEYER
Psihoterapeut, Formator și Supervizor în Gestalt Terapie / Psihoterapeut, Formator și Supervizor în Analiză Jungiană / Master în Psihoterapie & Psihodiagnostic / Master în Analiză Jungiană / Certificat European de Psihoterapeut / Certificat European de Gestalt Terapeut / Reprezentant al României în Consiliul General al Asociației Europene de Gestalt Terapie

Colaboratori :
Formatori români din cadrul Societății de Gestalt Terapie din România, formatori străini, îndeosebi din cadrul Ecole Parisienne de Gestalt, partener constant din 2001.

Societatea de Gestalt Terapie din România
Este membră a Asociației Europene de Gestalt Terapie (EAGT), în cadrul căreia are statut de NOGT, organizație națională de acreditare in domeniul Gestalt terapiei.
Desfășoară programe formative în domeniul Psihoterapiei și Consilierii Gestalt, acreditate de Colegiul Psihologilor din România și Federația Română de Psihoterapie.

Certificatul European
Parcurgerea cu succes a întregului program permite obținerea Certificatului European de Gestalt Terapeut, eliberat de Asociația Europeană de Gestalt Terapie ( EAGT ), și a Certificatului European de Psihoterapeut, eliberat de Asociația Europeană de Psihoterapie ( EAP ).

Cine se poate înscrie
Pentru formare / dezvoltare personală : absolvenți ai facultăților de Psihologie, Asistență Socială, Medicină, Psihopedagogie, Pedagogie, Filosofie, Teologie.
Pentru dezvoltare personală : studenți ai acelorași facultăți, studenți sau absolvenți ai altor profiluri (cu o bună motivație, maturitate personală etc.)

Procedura de înscriere
A. Standard
Pasul 1 Trimiteți un e-mail la adresele : gestaltro@yahoo.com / gestaltcontact@yahoo.com ; anexați dosarul de înscriere în format electronic; menționați la Subject : Dosar de Înscriere / Numele Dv.

Pentru formare, dosarul de înscriere include :
(1) Fișa PFGT completată,
(2) CV,
(3) Copie după Diploma de Licență / eventual și de Master,
(4) Copie după Cartea de Identitate,
(5) Opțional: alte diplome, certificate etc.

Pentru dezvoltare personală: Doar fișa PFGT completată, iar dacă nu e clar, atunci și CV + interviu.

Fișa PFGT se descarcă de la www.gestalt.ro > Program Formativ > Formulare de Înscriere > Fișa PFGT

Pasul 2 Așteptați să vă contactăm. Dacă dosarul este neconcludent, veți fi contactat pentru un interviu. Dacă dosarul este acceptat, pentru a confirma înscrierea, vă rugăm să achitați taxa de înscriere, în valoare de 50 RON sau costul integral al stagiului. NU faceți nici o plată înainte de a fi contactat și de a primi ACCEPTUL. Vă mulțumim.

Pasul 3 Confirmați efectuarea plății prin e-mail sau SMS.

B. Inscriere rapidă
Trimiteți un e-mail la gestaltro@yahoo.com / gestaltcontact@yahoo.com la care anexați Fisa PFGT completată și, eventual, un CV. Sunați la 0722 272 048 pentru detalii. Dacă primiți acceptul, achitați taxa de înscriere de 50 Lei sau costul integral al stagiului. Confirmați plata prin e-mail sau SMS.
Depuneți dosarul complet până cel târziu la 25 Decembrie 2013.

Cost și modalități de plată
Workshop de două zile : 350 Lei / Workshop de trei zile : 500 Lei
Taxa de înscriere de 50 Lei este inclusă (și este nerambursabilă).
20% reducere, dacă grupul are 20 de persoane, pentru toți participanții cu venituri moderate și 10% reducere indiferent de venit.
10% – 20% reducere, pentru participanții care vin de la distanțe mari (ex: Timișoara, Baia Mare) și sunt studenți sau tineri absolvenți cu venituri mici sau moderate.

Plata se poate face fie cash, direct la locul stagiului, fie prin transfer bancar în contul de mai jos ( taxele de transfer vă revin dumneavoastră / la transfer online bifați OUR ) :

SOCIETATEA DE GESTALT TERAPIE DIN ROMÂNIA
IBAN : RO28 RNCB 0285 0084 3774 0001
Banca : BCR Filiala Unic
Detalii de plată : Atelier Formativ NOI-2013

Alte localități
Sunt necesare cca. 12 – 15 persoane pentru ca un grup de Gestalt să demareze în altă localitate decât București.

Standarde minime / pentru programul formativ integral, conform normelor europene și naționale
A. Cunoaștere de sine, terapie și dezvoltare personală : 250 ore ( dintre care 150h înainte de obținerea certificatului de liberă practică sub supervizare + 100 h în timpul celor doi ani de practică sub supervizare)
B. Formare didactică și aplicație clinică : 500 ore ( + 150 ore suplimentar, dacă doriți să aplicați pentru Certificatele Europene )
C. Supervizare : 150 ore
Terapia și dezvoltarea personală se pot face înainte de începerea programului sau în paralel cu acesta, existând forme foarte variate, atât sub aspectul structurii, cât și al bugetului. Se aleg cele mai potrivite forme, în funcție de situația fiecăruia, în cadrul unui proces de grup inclus la sfârșitul primelor ateliere.

Contact
E-mail : gestaltro@yahoo.com / gestaltcontact@yahoo.com
Mobil : 0722 272 048 / 0722 368 627

Vă mulțumim pentru distribuirea acestui material către persoanele interesate.

Despre Transformare și Gestalt Terapie – Teoria Paradoxală a Schimbării

Yontef (1993) prezintă foarte clar viziunea Gestaltistă asupra transformării
”Beisser a elaborat teoria conform căreia schimbarea nu are loc printr-o “încercare coercitivă a individului sau a altei persoane de a-l schimba”, ci se întâmplă atunci când  individul îşi dedică timpul şi eforturile pentru a fi “ceea ce este”, “pentru a fii pe deplin în poziţia sa actuală” (1970, p. 70). (…) Prin conştientizarea acceptării de sine şi a dreptului de a exista aşa cum eşti, devine posibilă creşterea. Intervenţia forţată întârzie acest proces.”

”Change occurs when one becomes what he is, not when he tries to become what he is not”. (Beisser, 1970)

În Gestalt Terapie atenția nu este pe a găsi soluții rapide de schimbare, ci mai degrabă a lucra pe clarificare și awareness. Dacă există un conflict între ceea ce ”trebuie” să fiu (logică rigidă introiectată (‘înghițită nemestecat’) de cele mai multe ori în copilărie) și ceea ce ”vreau” să fiu, Gestalt terapeutul îi va cere Clientului să se identifice cu fiecare stare, apoi îl va întreba ce a experimentat. După ce clientul a devenit conștient de ambele roluri dându-le spațiu să existe și să se exprime, abia apoi se vor folosi tehnici de integrare pentru a rezolva această scindare.

Același Beisser (1970, citat de Yontef) vorbește despre ”Teoria paradoxală a schimbării” și anume că, ”cu cât cineva încearcă să fie ceea ce nu este, cu atât are mai puține șanse să se schimbe”. Pentru a schimba ceva este nevoie mai întâi să accepți că acel ceva face parte din tine, să-l cunoști și abia apoi poți să-l modelezi. Conștientizarea și contactul cu ”ceea ce este” (”What is”) va aduce schimbarea într-un mod spontan, astfel ”un lucru conduce către altul” („One thing leads to another– concept din Gestalt Terapie).

În Gestalt Terapie se consideră că oamenii au tendința înnăscută spre însănătoșire la fel cum câmpul (natura, mediul) are tendința de a se organiza sub cea mai bună formă permisă de condițiile globale (Legea Pregnanței). Pe parcursul vieții în calea acestei stări naturale de echilibru intervin tot felul de blocaje. În momentul în care aceste discontinuități sunt înlăturare prin conștientizare, urmată de acțiune sănătoasă, atunci starea de echilibru se va restabili de la sine (concept numit ”autoreglare organismică”).

Transformările se petrec cu pași mici și durabili. După cum spunea și Van Gogh: „Lucrurile mărețe nu sunt făcute din impuls, ci dintr-o serie de lucruri mici aduse împreuna.”

”Procesul de curgere în Gestalt Terapie poate provoca schimbări oriunde în câmp. Cu cât investigaţia este mai cuprinzătoare, cu atât este mai intensă reorganizarea. Unele schimbări pot fi observate/apreciate abia peste câţiva ani.” (Yontef, 1993)

Câteodată în urma exercițiului constant de schimbare într-o zonă a vieții, se transformă și alte zone. De exemplu poți lucra pe relația de cuplu și să intervină ameliorări și în domeniul profesional (vezi Teoria Câmpului, Kurt Lewin, și modul cum elementele sunt interconectate într-un sistem, iar modificarea unuia conduce la modificare sistemului). De multe ori nici nu se fac asocieri cu terapia sau altă practică, omenii spunând adesea: ‘s-a rezolvat de la sine’.

Reflectând asupra procesului meu de dezvoltare personală îmi dau seama că a durat și s-a mișcat la viteza cu care ființa mea s-a putut transforma. În general schimbarea durează, și deși câteodată ne place să visăm, în realitate nu există formule magice sau licori misterioase, ca în basme, care să ne ia toate problemele și să ne aducă instantaneu succesul. Este nevoie să facem un efort constant pentru creștere și câteodată chiar mai mult, similar unei omizi care ”moare” pentru a se transformă în crisalidă și apoi a renaște mai târziu sub formă de fluture.

Cu toate acestea, și pentru a încheia tot într-o notă paradoxală, aș spune că procesul de transformare cel mai potrivit este acela în care lucrurile vin natural, astfel încât de cele mai multe ori nici nu îți dai seama cât de mult ai evoluat: la un moment dat pur și simplu observi că un obicei vechi pe care-l aveai înainte acum nu mai este.

Bibliografie:
● Beisser, A. (1970), The Paradoxical Theory of Change 
● Ginger, S. (2002), Gestalt Terapia. Arta Contactului, Editura Herald, Bucureşti
● Hycner, R. (1991), Between person and person, NY:  The Gestalt Development
● Lewin, K. (1951). Field theory in social science. Chicago: University of Chicago Press
● Yontef, G. (1993), Awareness, Dialogue, and Process, Highland, NY: Gestalt Journal Press

Ce este Gestalt Terapia

Există multe definiții ale Gestalt Terapiei în literatura de specialitate.

Putem porni de la explicarea cuvântul german Gestalt care înseamnă formă sau structură cu sens sau putem să ne uităm la ceea ce spunea fondatorul acestui curent când era rugat să definească într-un cuvânt Gestalt Terapia. Perls răspundea de obicei prin cuvântul Awareness care poate fi tradus prin numeroase cuvinte: conștientizare, prezenţă, atenţie extinsă, conştiinţă extinsă, dar niciunul din ele nu redă exact sensul complet.

Astăzi în gestaltismul francez se pune mai mult accentul pe Relație și Contact. André Moreau (2005) definea Gestaltul ca: ”o relație dată între un subiect și un obiect, o altă persoană, un lucru, un sentiment, etc. Este interacțiunea constantă la ”frontiera contact” dintre mine și mediul înconjurător”

Continuând seria definiților voi prezenta acum viziunea lui Gary Yontef (1993):

”Gestalt terapia este o terapie fenomenologic-existenţială fondată de Frederik (Fritz) şi Laura Perls prin anii ’40. Ea îi învaţă pe terapeuţi şi pacienţi metoda fenomenologică a stării de awareness, în care a percepe, a simţi şi a acţiona sunt distincte de a interpreta şi a te eschiva în atitudini preexistente. Explicaţiile şi interpretările sunt considerate mai puţin valide decât ceea ce este perceput şi simţit direct. În Gestalt terapie, pacientul şi terapeutul dialoghează, adică îşi comunică fiecare perspectiva lui fenomenologică. Diferenţele dintre perspective devin ţinta experimentării şi a dialogului continuu. Scopul pentru clienţi este de a deveni conştienţi de ceea ce fac, de cum fac un anumit lucru, de cum se pot schimba şi totodată de a învăţa să se accepte şi să se valorizeze pe ei înşişi.

Gestalt Terapia se axează mai mult pe proces (ce se întâmplă) decât pe conţinut (ce s-a discutat). Accentul se pune mai degrabă pe ce s-a făcut, gândit şi simţit într-un anumit moment decât pe ceea ce a fost, ar fi putut să fie sau ar fi trebuit să fie.”

Așadar Gestalt Terapia este interesată mai degrabă de modul în care ne apar lucrurile ca fenomene decât de definiții și înțelegeri preexistente. Accentul se pune pe relația dintre Terapeut și Client, pe contactul autentic dintre cei doi și pe modul în care ei reușesc să creeze un spațiu sigur necesar vindecării. Este mai important ca să fim conștienți mai întâi de noi și de modul în care funcționăm și nu să ne grăbim imediat să găsim soluții și rețete de a schimba ce considerăm noi că nu este bun în legătură cu noi. Transformarea este un proces care se întâmplă natural în momentul în care există condițiile potrivite pentru creștere, similar cum o plantă va crește de la sine dacă i se oferă un sol fertil, cantitatea de apă și de soare de care are nevoie și un mediu primitor.

Avantajul unei definiții este că reușește să sintetizeze în câteva cuvinte esența unui lucru și în funcție de capacitatea celui care a elaborat definiția ea poate reda mai mult sau mai puțin din obiectul real. Neajunsul ei este că odată cu abstractizarea necesară ea stinge o parte din viața ce caracterizează entitatea descrisă. În acest caz ea poate fi folosită corect cel mult pentru o înțelegere intelectuală și de obicei are însemnătate pentru cei care deja au alipit noțiunii și experiența lor practică, oferindu-le diverse ancore de accesare sau o hartă mentală a ceea ce este de fapt acel termen. Credința mea este că oricât de bine am descrie un concept și oricât de bogat ar fi vocabularul unei limbi, pentru a-l cunoaște cu adevărat este nevoie să-l trăiești, să-l experimentezi, să intri în contact direct cu el, folosindu-ți pe lângă funcțiile cognitive și cele 5 simțuri, dublate desigur de funcția emoțională și de valențele sufletești.

Prima dată când am luat contact cu Gestalt Terapia am fost foarte entuziasmat să descopăr o disciplină în care mă simțeam acceptat și în care erau prezente valori importante mie, care-mi serveau ca repere în viață, cum ar fi: liberate, respect, autenticitate, corectitudine. Nu exista cuvântul trebuie, fiecare avansa în propriul ritm. Părea un vis frumos. Apoi am descoperit că pentru a evolua era nevoie nu doar de ‚hrănire’, dar și de granițe și limite, este necesar să-mi asum și responsabilitatea pentru acțiunile mele și câteodată procesul putea fi și frustrant. Visul se transforma în ceva real. Aveam nevoie ca lucrurile să aibă un sens și mi-am dat seama că pentru a aprecia claritatea este nevoie înainte să trec prin confuzie. Dar încet, încet piesele de puzzle s-au completat și înțelesurile au venit pe diferite căi.

Dacă stau să mă gândesc lucrul cel mai important pe care l-am primit până acum, din procesul meu terapeutic de dezvoltare este Reconectarea cu mine și cu cei din jur…

Bibliografie
● Ginger, S. (2002), Gestalt Terapia. Arta Contactului, Editura Herald, Bucureşti
● Joyce, P. & Sills, C. (2010), Psihoterapie & Consiliere Gestalt, Editura Herald, București
● Moreau, A. (2005), Viața mea aici și acum. Gestalt-terapia, drumul vieții, Editura Trei, București
● Perls, F., Hefferline, R., & Goodman, P. (1951), Gestalt Therapy: Excitement and growth in the human personality. New York, NY: Julian
● Perls, F. (1969). Gestalt Therapy Verbatim. Mohab: Real People Press
● Yontef, G. (1993), Awareness, Dialogue, and Process, Highland, NY: Gestalt Journal Press

Past Life Therapy – Memoria vieților trecute

Acest articol abordează un subiect controversat legat de posibilele noastre existenţe anterioare acestei vieţi şi în caz particular a memorie sau mai bine spus a amintirilor vieţilor trecute. Scopul lui nu este de a pleda pentru una dintre părţi: pro sau contra, ci a prezenta lucrurile şi faptele într-un mod cât mai obiectiv posibil.

Cu toate acestea noţiunea de memorie a vieţilor trecute îşi pierde semnificaţia pentru cei care nu admit o continuitate a existenţei după moarte sau validitatea conceptului de reincarnare. Din nou scopul aici nu este de a demonstra sau nu acest lucru, există cărţi destul de cunoscute ce pot fi parcurse în vederea creării unei credinţe.

Dar să vedem mai întâi cum este definită memoria în sens clasic şi unde anume există tangenţe/divergenţe între aceasta şi cea a unei existenţe anterioare.

Memoria este mecanismul psihic cognitiv de reflectare a experienţei trecute, fixare şi păstrare a informaţiilor în vederea recunoaşterii şi reproducerii acestora într-o manieră cât mai fidelă. Sau pe scurt mecanismul cognitiv de encodare, stocare şi reactualizare a informaţiilor.

1. Encodarea (sau engramarea) este primul proces al memoriei şi presupune introducerea şi fixarea informaţiilor în memorie; în limbajul comun această primă etapă este denumită memorare. Astfel este nevoie ca input-ul fizic (unde sonore, vizuale, mirosuri, gusturi, atingeri, etc) să fie transformate într-un tip de cod sau reprezentare acceptată de memorie. „După prezenţa sau absenţa atenţiei, intenţiei, efortului voluntar, poate fi automată (spontană) sau voluntară, iar după prezenţa sau absenţa înţelegerii, mecanică şi logică.” (Zlate, M., 2000, p.129)

2. „Stocarea este procesul de păstrare în memorie a informaţiilor până când vom avea nevoie din nou de ele şi le vom reactualiza.” (Zlate, M., 2000, p.130). Sunt prezente 2 probleme principale: una de ordin cantitativ (durata păstrării), iar cealaltă de ordin calitativ (fidelitatea, completitudinea). Nu voi intra în detaliu cu acestea.

3. Reactualizarea constă în redarea informaţiilor memorate şi stocate pentru a fi utilizate. „Se realizează prin recunoaşteri şi reproduceri. Diferenţa între ele constând în faptul că recunoaşterea se realizează în prezenţa în prezenţa obiectului, iar reproducerea în absenţa lui.” (Zlate, M., 2000, p.132) Prima  presupune mai ales procese de percepţie, cea de-a doua implicând în principal gândirea. Aici pot interveni 2 probleme: pierderea totală a informaţiei din memorie şi pierderea accesului la informaţie. Cei mai mulţi consideră că eşecurile sunt cauzate mai des de a doua problemă.

În mare parte memoria vieţilor trecute ar trebui să fie formată tot prin aceste procese doar că ele se referă cu precădere la memoria ce ţine de creier şi intelect, teoriile prezentate arătând o gamă mult mai diversă. Acest lucru se evidenţiază prin metodele de accesare a memoriei vieţilor trecute unde o importanţă covârşitoare o are memoria fizică, dar mai ales cea emoţională.

 

 Există memoria vieţilor trecute? Dacă da, unde şi cum este stocată ea?

 Există câteva teorii interesante ce îşi propun să dea un răspuns la această întrebare, ele grupându-se în două tipuri: teorii ce ţin de lobul temporal stâng (cele ce pot fi explicate logic) şi cele ce ţin de emisfera dreaptă şi nu pot fi explicate într-un mod riguros.

1. Teoria criptomneziei – este o teorie specifică emisferei cerebrale stângi şi are o abordare sceptică. Adepţii acestei teorii explică presupusele amintiri din vieţi trecute ca fiind detalii din cărţi sau filme care au fost uitate.

            [Criptomnezia – tulburare de memorie caracterizată prin incapacitatea de a diferenţia evenimentele trăite de propria persoană de cele din vis, citite sau auzite.](Dex)

Ca exemplu se poate da un caz raportat de un psihiatru şi anume cum unul din pacienţii lui sub hipnoza, a început să scrie un text în latină, limba pe care nu o cunoştea. O cercetare amănunţită a scos la iveala faptul că pacientul văzuse acel text, cu coada ochiului, intr-o carte pe care o citea cineva aşezat lângă el intr-o biblioteca publică. Este ca si cum creierul ar fi fotografiat acel moment, imaginea fiind stocată în subconştient.

2. Teoria memoriei universale

Există o teorie generală conform căreia memoria este preluată dintr-un loc comun şi practic ea nu este înregistrată în fiecare dintre noi, ci doar accesată. Mai mulţi au perceput acest lucru şi au încercat să elaboreze diverse teorii prin care să explice fenomenul, fiecare văzând fragmente şi descriindu-le după capacitatea lui de acceptare şi înţelegere. S-ar putea să fie vorba despre acelaşi loc denumit în moduri diferite (de exemplu Akasha în filosofia indiană) sau părţi (cum este inconştientul colectiv al lui Jung) ale unei aceeaşi conştiinţe-întreg.

            2a) Inconştientul colectiv

Este un concept prezent aproape în toate cărţile marelui psihiatru şi psiholog Carl Gustav Jung.

Structura psihicului este împărţită în trei nivele: la suprafaţa se afla conştiinţa, apoi inconştientul personal (gânduri şi sentimente reprimate ale vieţii individuale şi automatisme) şi inconştientul colectiv (conţine stratificări impersonale, conexiuni mitologice).

Inconştientul colectiv este o bază de date ce conţine acumularea experienţei milenare a umanităţii. Aici sunt cuprinse instinctele, angoasele copilăriei, sinele şi „imaginile primordiale” pe care Jung le numeşte arhetipuri. Acestea cuprind imagini şi simboluri independente de timp şi spaţiu, foarte încărcate afectiv, abstractizări ale comportamentelor umane, fiind prezente acolo unde nu există explicaţii raţionale.

Dintre arhetipuri, Jung acorda o mare importanţa celor numite anima (principiul feminin care se regăseşte la orice bărbat), animus (principiul masculin ce se regăseşte la orice femeie) şi umbra, imagine onirica întunecata care exprima inconştientul individual.

Jung insistă asupra faptului că arhetipurile nu sunt imagini sau motive mitologice definite. Ele sunt doar  tendinţa de a reprezenta aceste motive, iar reprezentările pot fi diferite de la un individ la altul. Ele se exprimă ca posibilităţi de manifestare, de reprezentare moştenite, care preexistă în străfundurile inconştientului si sunt activate numai dacă o problemă din interiorul unui individ, sau din exterior, le declanşează.

2b) Akasha

Este o teorie ce ţine mai mult de o explicaţie ezoterică. Ca argumentări ştiinţifice putem aminti relatările despre ‘Experienţele în preajma morţii’ (NDE – Near Death Experience) ale diverşilor oameni şi cuprinse de doctorul Deepak Chopra în cartea sa „Viaţa după moarte” (p. 82-92).

„Rishi vedici spun că spaţiul mintal este diferit. Este plin de posibilităţi. Orice se poate naşte aici. Ei au numit acest spaţiu creator, Akasha. Cel mai apropiat echivalent în limba Engleză ar fi „dream space” (spaţiul visului)” (p.82). Mai departe se spune că un vis este ca un ecran gol pe care se poate proiecta orice. La fel şi în cazul Akasha, reprezintă un potenţial total (neutru iniţial) care se transformă conform aşteptărilor noastre. Această teorie spune practic că toate combinaţiile există deja în univers ca potenţial şi noi doar extragem ceea ce avem nevoie, creându-le o individualitate în acel moment. Dacă eu vreau să desenez, voi avea ca potenţiale de manifestare neutre o foaie albă şi un creion, dar ceea ce voi crea cu ele ţine doar de mine.

De aceea în preajma NDE oamenii vor vedea o lume conform cu aşteptărilor lor sau credinţele majorităţii (este mai uşor să accesăm potenţiale deja conturate în conştiinţa colectivă, decât să inventăm noi altele noi). Astfel ei îşi vor reîntâlni persoanele dragi, pot vedea o lumină albă (personificare a lui Dumnezeu), poate vor ajunge şi în Rai. În fapt toate acestea nu există intrinsec exact în acest mod, dar îşi schimbă conform conştiinţei noastre pentru ca noi să înţelegem despre ce este vorba; exact cum îngerii nu au nevoie de aripi cu pene ca să zboare, dar sunt mulţi oameni care relatează că au avut experienţe extatice în care aceştia chiar aşa au apărut. „Conştiinţa este convinsă de propriile creaţi. Prin urmare, nimic din ceea ce putem vedea, auzi sau atinge – fie în stare de trezie, de vis, ori dincolo de amândouă – nu este real, ci reprezintă doar perspective care se schimbă” (p.85)

În acelaşi timp odată ce unui potenţial i s-a dat o formă (ca aerului dintr-un balon), rămânând întipărită experienţa în conştiinţa noastră, acesta va continua să existe ca idee tocmai datorită nouă şi va putea fi accesată de conştiinţă când este nevoie de ea. Aşa este păstrată şi accesată memoria vieţilor trecute.

Teoria prezentată nu este una uşor de acceptat întrucât ne face responsabili de tot ceea ce avem în viaţă, fiind respinsă de oamenii care preferă fatalitatea şi destinul decât asumarea responsabilităţii propriei vieţi.

            2c) Teoria Holografică

Este o teorie relativ recentă ce pleacă din studiul fizicii cuantice, încercând să dea o explicaţie ştiinţifică pe deoparte, dar şi cu exemple legate de fiziologia organismului, a modului în care noi accesăm conştiinţa universală. O carte de referinţă în acest sens este „Universul Holografic” scrisă de Michael Talbot în care sunt descrise, cu precădere, studiile a doi savanţi de renume mondial: fizicianul David Bohm, un protejat a lui Einstein şi neurofiziologul austriac Karl H. Pribram.

Teoria pleacă de la conceptul de Hologramă care este o imagine tridimensională, obţinută ca urmare a unui fenomen de interferenţă a 2 raze laser, ce provin dintr-un fascicul unic iniţial şi se recompun pe o placă holografică. Primul fascicul este direcţionat şi apoi ricoşat pe placă de către obiectul de fotografiat, cel de-al doilea urmând o dublă reflexie (oglinzi) până la recompunere. Holograma are o proprietate remarcabilă de a putea fi reconstituită din părţile ei. Dacă de exemplu vom împărţi imaginea 3D formată, în 4 părţi, sfertul acesteia este suficient pentru o reconstituire exactă. Aşadar „fiecare fragment mic dintr-un film holografic conţine toate informaţiile înregistrate în întreg.” (p.27)

Ei susţin că universul însuşi este o hologramă, iar fiecare moleculă ce aparţine universului are informaţia ce este conţinută în tot. Aşadar amintirile vieţilor trecute sunt prezente atât în univers când şi în moleculele noastre ca fiinţe, putându-le astfel accesa.

Karl Pribram a pornit în elaborarea acestui model, la începutul anilor ’40, de la întrebarea: ‘Cum şi unde sunt stocate amintirile în creier?’. Pe atunci credinţa era că orice amintire este stocată într-o locaţie specifică undeva în celulele creierului – teoria engramelor. Aceasta era susţinută de experienţele lui Penfield care în urma unor operaţii pe creier a stimulat electric anumite zone ale lobilor temporali, pacienţii retrăind amintirea unor evenimente trecute. Pe K. Pribram nu l-a mulţumit această explicaţie, iar în 1946 intră în contact cu cercetările marelui neurofiziolog Karl Lashley. Acesta a făcut cercetări pe cobai, ce în prealabil erau antrenaţi să alerge printr-un labirint. Înlăturându-le acestora diferite părţi din creier, în căutarea părţii care conţinea amintirea respectivă a labirintului, a constatat că indiferent ce porţiune din creier scotea nu le putea eradica amintirile. Aşadar teoria engramelor nu se verifica iar amintirile nu erau localizate în creier, ci erau cumva împrăştiate sau distribuite în creier. (Talbot, Michael,2004, p.21-23)

Spre sfârşitul cărţii (p.209-217) M. Talbot dă exemplul polonezului Stefan Ossoviecki care în urma contactului cu un picior omenesc fosilizat are pentru prima dată o viziune a unei vieţi trecute. Poniatowski îl testează pe acesta şi cu alte obiecte arheologice foarte vechi (deja cercetate şi datate istoric), rezultatele fiind uimitor de exacte. Se pare că polonezul putea accesa prin intermediul obiectului date cu privire la natura şi vârsta lui, cât şi cultura de care aparţinea şi locaţia unde fuseseră găsite. Modul în care primea informaţia era sub formă de imagini 3D, similare unui film. Iar acesta nu era un caz unic.

Talbot concluziona: „Asemenea capacităţi sugerează că trecutul nu este pierdut, ci există încă într-o anume formă accesibilă percepţiei umane,”[…]”el rămâne înregistrat într-o hologramă cosmică şi întotdeauna poate fi accesat încă o dată”.

3. Teoria reîncarnării sufletului

Presupunând răspunsul la prima întrebare (Există memoria vieţilor trecute?) ca adevărat, un om ar putea găsi o rezolvare pentru a doua întrebare (unde şi cum este stocată ea?) apelând la logică: Dacă memoria vieţilor trecute există şi ea poate fi accesată din această viaţă atunci înseamnă că este necesar ca toate acestea să aibă un element comun, ceva care să fi fost prezent în toate vieţile, care să fi rezistat procesului morţii corpului şi care să se fi întors pentru a contribui cu datele acumulate la o nouă existenţă. Este tot la fel de logic că singurul lucru capabil de aşa ceva este sufletul. Deci o teorie posibilă ar fi că memoria vieţilor trecute este prezentă la nivel de suflet.

Reîncarnarea reprezintă trecerea unui suflet dintr-un corp într-altul într-o serie de existenţe succesive în care experienţa nu se pierde şi este cărată de la o viaţă la alta, denumită karma de filosofia orientală. Fenomenul este destul de cunoscut şi prin urmare nu voi da mai multe detalii, mă voi opri însă în a relata o întâmplare ce implică o mărturie a unei fetiţe pe nume Abby, care are o activare spontană a memoriei ultimei vieţi trecute. (Tucker, Jim, 2007, p.37-55)

 

 Memoria vieţilor trecute la copii

Mama lui Abby Swanson, relatează dialogul avut cu fetiţa ei de 4 ani în timp ce-i făcea baie:

„Mamă şi eu îţi făceam baie, când erai mică.”

„Da, chiar aşa?” i-a răspuns mama.

„Uaaa! Plângeai!” a continuat Abby

„Chiar aşa făceam?”

„Da”, a continuat Abby. „Eu am fost bunica ta.”

„Şi cum te chema?” a întrebat-o mama.

„Lucy?…Ruthie?…Ruthie”, a zis ea în final.

Pentru că acesta era numele străbunicii, mama ei a încercat să-i mai pună nişte întrebări, dar Abby nu a mai zis nimic.

Câteva precizări:

– străbunica lui Abby murise cu 9 ani înainte ca fetiţa să se nască

– mama lui Abby a întrebat-o pe mama ei dacă bunica îi făcea baie şi aceasta a confirmat, adăugând că atunci când se întâmpla, plângea foarte tare

– mai târziu, când a reîntrebat-o pe Abby numele străbunicii, aceasta nu a mai ştiut să răspundă

Acesta este doar unul din cazuri alese de autor; Nu cel mai spectaculos, dar destul de succint pentru a face analiza pe el.

Sunt oferite mai multe explicaţii, acestea împărţindu-se în explicaţii normale şi paranormale:        

            ● Explicaţiile normale:

Frauda: mama lui Abby minte în mod intenţionat. Teoretic se poate deoarece alţi martori sunt inexistenţi, iar Abby nu-şi mai amintea acea seara cu 2 ani mai târziu când a fost intervievată de J. Tucker. Dar în fapt ea nu ar avea nici un motiv să inventeze aşa ceva.

Fantezie: Abby a inventat când spunea că îi făcea baie mamei ei. Dar analizând datele concrete Tucker ajunge la concluzia că acest lucru este destul de puţin probabil: fetiţa nu avea de unde să aibă asemenea informaţii şi în plus ea s-a implicat emoţional în ceea ce povestea. Deşi se poate invoca coincidenţa şi Abby a ghicit numele (probabilitate din nou foarte mică).

Informaţii aflate pe căi normale. Abby a aflat numele străbunicii pe căi normale, dar a uitat (v. teoria criptomneziei)

Memoria genetică: reprezintă puntea între explicaţiile normale şi cele paranormale, făcând referire la faptul că unele cunoştinţele acumulate de oameni pot fi transmise descendenţilor, prin intermediul genelor. Dar există şi alte cazuri în care subiectul în cauză nu are legătură de rudenie cu personalitatea anterioară.

Explicaţii paranormale:

Percepţia extrasenzorială (ESP) – cum ar fi telepatia (Abby a citit în mintea mamei numele străbunicii), clarvederea (a primit informaţii în alt mod – de la obiecte de exemplu, dar fără a le lua din mintea mamei ei) sau fenomenele super-psi (o persoană poate cunoaşte tot ceea ce este posibil să cunoască şi Abby putea accesa numele atât timp când exista măcar o persoană care să-l cunoască sau era undeva scris). Acest fenomen explică modul în care este accesat numele, dar nu şi faptul că Abby crede că este străbunica ei

Posedarea – adică spiritul străbunicii a intrat în corpul şi mintea lui Abby, diferenţa faţă de reîncarnare fiind că intrarea spiritului se face după ce corpul s-a născut, alungând practic proprietarul iniţial. În acest caz este puţin probabil, deoarece manifestările lui Abby nu corespund cu situaţia unei posedări (transformări majore de personalitate, are amintiri din vieţi trecute şi a uitat trecutul vieţii actuale)

Reîncarnarea – după moartea străbunicii, conştiinţa ei nu a încetat să existe şi în final s-a renăscut ca o parte din Abby, care mai târziu şi-a amintit câte ceva din viaţa anterioară. Această concepţie nu explică unde a fost între timp sau cum Ruthie a ajuns să fie Abby sau de ce doar o parte din oameni au experienţe de accesare a vieţilor anterioare, dar comparativ cu Posedarea şi ESP se potriveşte cel mai bine cu exemplul de faţă.

Tucker concluzionează că indiferent de studiile făcute până în prezent, asupra teoriei vieţilor trecute planează un sentiment de nesiguranţă ştiinţa nereuşind să argumenteze 100% în favoarea lor, dar nici nu pot găsi o explicaţie pentru toate fenomenele întâlnite.

 

Memoria vieţilor trecute în cadrul terapiilor

 Din punct de vedere terapeutic răspunsul la întrebarea cum/ în ce mod este prezentă experienţa vieţilor trecute în viaţa actuală, răspunsul este că aceasta se face sub forma de traume emoţionale, fizice sau mentale care reprezintă în fapt şi modul de accesare al existenţelor trecute. Mai multe detalii legate de acest lucru pot fi găsite cartea „Deep Healing” scrisă de autorul olandez HanTenDam. Tot aici se face şi o clasificare a traumelor, denumite ‘repercusiuni karmice’ sau ‘engrame’. Există mai multe tipuri de traume care se pot întâlni, în carte fiind făcută o ierarhizare. Nu voi intra prea mult în detalii pentru că nu acesta este scopul articolului. Voi aminti doar de prima forma – trauma propriu-zisă.

            Trauma (TenDam, Hans, 1996, p. 35-42) – este o rană (fizică, emoţională sau mentală), prin care egoul colapsează, produsă la un moment dat în timp, în viaţa prezentă, într-o viaţă trecută, sau în pântecul mamei.

Exemple de astfel de situaţii: abandonarea, diverse accidente, asfixiere, înec, execuţie, umilire, persecutare, viol, flămânzire, sinucidere, etc

            De ce se păstrează trauma în vieţile viitoare?

–          de obicei reprimăm trauma, apoi murim

–          ceea ce se păstrează sunt traumele fizice, cele emoţionale sau mentale pot fi asimilate în perioada dintre vieţi. Se pare că avem nevoie de un corp pentru a le putea elibera pe cele fizice.

–          unele traume emoţionale complexe nu pot fi asimilate aşa de uşor şi au la bază o încărcătură somatică

            Aceasta nu înseamnă că ceea ce purtăm cu noi dintr-o viaţă în alta sunt doar problemele (memoria conţine şi lucruri plăcute), dar acestea sunt evidente pentru că ne deranjează şi caută rezoluţie, scopul unei terapii a vieţilor trecute nefiind vizualizarea vieţii respective, ci rezolvarea problemei.
 

Cum se face accesarea memoriei vieţilor trecute? Există 2 moduri prin care se poate accesa memoria vieţilor trecute:

 – în mod spontan, cum ar fi prin visele din timpul somnului, sau prin recrearea unui context: datorită prezenţei anumitor mirosuri (cel mai rapid) sau pur şi simplu prin întâlnirea unei situaţii sau persoane (ce ne pare foarte familiară şi o simţim foarte aproape de noi deşi nu am mai văzut-o niciodată). Toate acestea pot retrezi în noi o serie de amintiri pe care nu vom reuşi să le identificăm cu nimic din ce ştim sau am trăit în viaţa actuală. Din punct de vedere al rigurozităţii aceste situaţii sunt considerate nesigure de multe ori putând interveni caracterul subiectiv al simţurilor noastre. De acea pentru explorare vieţilor trecute avem nevoie de nişte metode mult mai fundamentate şi aici intervine şi al doilea caz de accesare:

– în mod voit. Aici intervin tehnicile de regresie cum ar fi Past Life Therapy – puteți citi mai multe lucruri despre metodă în articolul de aici. Cine este interesat de cum se întâmplă inducțiile și explorările în mod direct va găsi în carte aceste tehnici.

Ce înseamnă cunoaşterea memoriei vieţilor trecute?

 Un prim răspuns al unui sceptic ar fi că nu este ceva vital întrucât nu ne asigură supravieţuirea şi putem trăi la fel de bine şi fără să avem cunoştinţă de aceasta. Un argument în plus fiind că majoritatea oamenilor nici nu iau în calcul acest aspect.

Este clar că de multe ori le accesăm în mod inconştient şi nici nu putem să ne dăm seama sau să verificăm dacă modul în care ne-am comportat într-un anumit moment este 100% pur şi ţine doar de această viaţă. Şi poate că aşa şi este mai bine, pentru că de multe ori viaţa unui om aplecat spre studiu şi dezvoltare individuală este destul de mult complicată de foarte multe aspecte, iar informaţiile suplimentare venite din alte existenţe ar complica şi mai mult lucrurile. Gândiţi-vă de exemplu cum ar fi ca la un moment dată, să descoperi, în urma unei sesiuni de regresie, că iubitul, cel alături de care îţi doreai să-ţi trăieşti viaţa, este în fapt cel care te-a terorizat şi maltratat cu sadism într-o viaţă trecută şi să le simţi pe toate acestea atât de intens încât să nu mai ai nevoie de nici o dovadă ştiinţifică pentru confirmare. Ai mai putea simţi în acelaşi fel pentru partenerul tău? Totuşi am observat că viaţa are o raţiune a ei de a fi şi anumite lucruri ne sunt revelate la momentul potrivit, cu scopul precis de vindecare şi echilibrare.

Pe lângă vindecarea anumitor traume, câştigul cel mai mare, pe care l-am dobândit din studiul vieţilor trecute, cât şi din pregătirea mea ca viitor terapeut PLT, a fost o înţelege de ansamblu a procesului vieţii. Am înţeles continuitatea, am înţeles că fiecare lucru are un scop şi totul este interconectate într-o logică aparte. Toate sunt înmagazinate într-o memorie comună a tuturor vieţilor. Dacă ar fi să privim memoria ca un film compus din secvenţe, atunci fiecare viaţă ar fi un diapozitiv, anumite părţi fiind mai întunecate şi mai greu accesibile privirii, iar altele având o claritate foarte mare. De asemenea mi-am dat seama de greşeli pe care le-am repetat vieţi de-a rândul, de ‘patern-uri’ pe care le urmam fără să ştiu de ce, iar odată demascate şi înţelese ele au putut fi integrate ca experienţă şi o nouă alegere s-a născut. Am înţeles că viaţa mea de acum raportată la totalitatea vieţilor mele trecute este la fel de lungă ca o inspiraţie şi o expiraţie. Apoi am înţeles şi chiar am simţit cum este să mori şi văzând că nu este atât de înfricoşător pe cât se credea, aceasta mi-a adus mai multă înţelegere, pace şi încredere în procesul vieţii.

Nu ştiu de ce a fost necesar să-mi analizez câteva vieţi trecute pentru a ajunge la o astfel de înţelegere şi de ce nu am putut să le văd pe toate acestea studiind doar această viaţă, căci în fapt există corespondenţe ale lor, la fel cum din mic se poate reda marele şi din parte, totalul (teoria holografiei) sau cum modelul marelui (sistemul solar) se regăseşte în micimea atomului (v. modelul planetar elaborat de Ernest Rutherford). Normal că şi eu ca majoritatea oamenilor am avut la început credinţa că memoria vieţilor trecute nu există, dar acum nu aş mai putea să mă întorc la ea. Idealizând, o comparaţie ar fi ca şi cum la un moment dat ţi-ar fi permis un câmp vizual complet de 360˚, iar după aceea să ţi se ia această capacitate şi să poţi vedea doar ceea ce este în faţa ta. De aceea cred că în cazul meu studiu memoriei vieţilor trecute a fost şi este un lucru aproape necesar în înţelegerea şi dezvoltarea mea completă. De fapt cred că acesta este doar începutul.

 

Bibliografie:

● Chopra, Deepak – Viaţa după moarte. Puterea dovezilor, Editura ForYou, Bucureşti, 2007

● Jung, Carl Gustav – Arhetipurile şi inconştientul colectiv, Editura Trei, Bucureşti 2004

● Morse, Melvin & Perry, Paul – Where God Lives: The Science of the Paranormal and How Our Brains are Linked to the Universe, New York: Cliff Street Books, 2000

● Talbot, Michael – Universul Holografic, Editura Cartea Daath, Bucureşti,2004

● TenDam, Hans – Deep Healing. A practical outline of Past-Life Therapy, Tasso Publishing, Amsterdam, 1996

● Tucker, Jim – Viaţa înainte de viaţă. O cercetare ştiinţifică a amintirilor despre vieţi anterioare la copii, Editura ForYou, Bucureşti,2007

● Zlate, M. – Fundamentele Psihologiei, Editura Pro Humanitate, Bucureşti, 2000