Qualia

Pot spune, şi asta fără a avea pretenţii de clarvăzător, că am o şansă destul de mare să ghicesc întrebarea care va apărut în minte atunci când aţi citit titlul acestui articol. ‘Ce-i asta?’ Este aceeaşi întrebare pe care mi-am pus-o şi eu când am auzit pentru prima dată acest termen la cursul de „Filosofia minţii” şi pe care l-am şi scris greşit. Qualia este modul în care experimentez eu un lucru/lumea şi este un mod propriu şi unic, în sensul că nimeni nu va putea experimenta acelaşi lucru în mod identic cu mine, pentru că şi eu la rândul meu sunt unic. Aşadar, deşi în sala de curs erau peste 100 de studenţi modul în care am experimentat eu explicaţia profesorului legată de qualia a fost unic: asocierile făcute de mintea mea, imaginile/gândurile produse de acest cuvânt, faptul că am auzit şi scris termenul greşit, totul ţine de modul în care am experiment eu primul contact cu termenul qualia.

Trebuie menţionat faptul că totul a plecat de la dorinţa de a explica conştiinţa printr-o ştiinţă obiectivă a minţii (explicaţie la persoana a treia). La momentul actual concluzia este că nu toate fenomenele conştiinţei pot fi reduse la un mecanism, ce realizează şi aşadar explică o funcţie (infirmând concepţia funcţionalistă) şi deci nu pot fi explicate complet prin acesta (cum ar fi cazul funcţiilor cognitive perfect reductibile la metodele standard – modelarea neurofiziologică şi cea cognitivă). Există experienţe conştiente calitative (fenomenale), cum ar fi imaginile mentale ce au culori şi forme sau durerile resimţite în organism ca fiind ‘ascuţite’ sau ‘surde’, etc ce nu pot fi explicate printr-un astfel de mecanism, ele făcând obiectul unei cunoaşteri subiective (la persoana întâi). Acestea au primit denumirea de qualia.

Să vedem acum, şi alte moduri de definire:

Termenul qualia vine din limba latină (‘qualitas’) şi reprezintă un plural, cu sens de calităţi, proprietăţi, pronumele ‘qualis’ traducându-se prin: în ce fel?, cum?

În Enciclopedia de filozofie Stanford se precizează: „Sentimentele şi experienţele au o varietate largă. De exemplu: când îmi trec degetul pe o hârtie abrazivă, când simt mirosul unui sconcs, când simt o durere ascuţită în deget, mi se pare că văd violet deschis sau devin extrem de furios. În toate dintre aceste cazuri experimentez o stare mentală cu un caracter distinctiv subiectiv […] Filosofii folosesc deseori termenul de ‘qualia’ (‘quale’ la singular) pentru a se referi la aspectul fenomenal al vieţii noastre mentale, ce este accesibil prin introspecţie.”

Termenul de qualia a fost folosit pentru prima dată (în sensul modern acceptat in prezent) de către Clarence I. Lewis, in cartea sa „Mind and the World Order” (1929): „Există anumite caracteristici calitative ale unui dat pe care le putem recunoaşte, ce pot fi repetate în diferite experienţe şi pot fi, aşadar, considerate universale. Eu le numesc ‘qualia’. Dar deşi aceste qualia sunt universale, în sensul în care pot fi recunoscute de la un experiment la altul, ele nu trebuie confundate cu proprietăţile obiectelor. […] Quale este intuitivă în mod direct, dat, şi nu poate face subiectul posibilelor erori deoarece este pur subiectivă.”. Şi pe drept cuvânt când simţim ceva (de exemplu că ne este foame) vom susţine cu tărie că nu putem greşi în acea privinţă şi vom fi siguri că nu simţim altceva.

Astfel de definiţii generale au făcut foarte dificile discuţiile referitoare la natura precisă a qualia şi cum interacţionează ea cu mintea şi mediul înconjurător. De aceea s-au căutat argumente mult mai precise şi într-un sens mult mai strict. Acestea au venit mai ales sub forma experimentului mental (exerciţiu de imaginaţie, în cadrul căruia se construiesc scenarii ipotetice).

Argumente contra qualia

Daniel Dennett în lucrarea sa „Discreditând qualia” susţine că în fapt qualia, aşa cum sunt văzute de cei mai mulţi filosofi, nu există. Mai întâi notează despre qualia ca este „un termen nefamiliar a ceva ce ne este atât de familiar fiecăruia dintre noi şi anume: modul în care ni se par lucrurile„.

Pentru a-şi susţine părerea, iniţial Dennette face o listă cu cele 4 proprietăţi pe care analiza tradiţională le asociază qualia:

  1. sunt inefabile, adică nu există o persoană (oricât de bine ar şti să explice), care să descrie atât de bine modul în care a experimentat ceva (imagine, gust, miros, etc), astfel încât eu să am o senzaţie identică cu cea avută de el la acel moment. Nici el nu va avea două senzaţii perfect identice ale unui acelaşi stimul. Aşadar pot înţelege o anumită experienţă doar dacă o am eu însumi.
  2. sunt intrinseci, sunt proprietăţi non-relaţionare, ce nu se schimbă în funcţie de relaţia experienţei cu alte lucruri şi nu au părţi componente ce pot fi analizate.
  3. sunt personale (subiective), modurile de a fi ale experienţelor conştiente nu pot fi supuse unor comparaţii interpersonale şi deci unui test obiectiv.
  4. sunt directe sau imediat inteligibile în conştiinţa celui care le experimentează, adică o persoană are acces imediat la stările sale calitative.

Următorul pas este de a ataca în mod direct cea de a doua şi a patra proprietate şi pentru aceasta Dennett se foloseşte de următorul experiment mental: să presupune că există doi degustători de cafea ai firmei Maxwell House, pe nume Chase şi Sanborn. La un moment dat, Chase îi mărturiseşte lui Sanborn că gustul cafelei Maxwell House este acelaşi pentru el ca şi atunci când a venit la firmă, dar că atitudinea sa reactivă faţă de acest gust s-a schimbat, întrucât acum nu-i mai place. Sanborn îi răspunde că pentru el, gustul cafelei s-a schimbat, dar nu şi seturile sale de atitudini reactive, întrucât încă mai apreciază acel gust. Aşadar vedem că pentru Chase a intervenit o schimbare în privinţa standardelor de apreciere a cafelei, qualia fiind aceleaşi, în timp ce în cazul lui Sanborn lucrurile stau exact invers.

Cine are dreptate? se întreabă Dennett.

În prealabil fusese demonstrat că pe deoparte schimbările intrapersonale de qualia nu pot fi confirmate prin introspecţie, iar pe de altă parte, testele empirice nu pot arăta care dintre cele două tipuri de schimbari a avut loc, orice strategie empirică depinzând de judecăţile subiectului despre experienţele proprii. Judecăţile sau convingerile introspective ale subiectului sunt „produsul a doi factori prezenţi în proporţii variabile:
1) dispoziţii de a produce qualia şi
2) dispoziţii de a reacţiona la qualia odată ce sunt produse”.

Dar în acest caz judecăţile despre qualia nu sunt superioare din punct de vedere ştiinţific judecăţilor despre percepţiile obiectelor exterioare, iar experimentatorul se va plasa într-o poziţie de cunoaştere la ‘persoana a treia’, a propriilor sale qualia, egală ca tărie cu cea a unui observator exterior. Rezultă de aici că proprietate 4 nu este valabilă, iar conceptul de qualia nu poate include trăsătura inteligibilităţii imediate

Cu privire la proprietatea intrinsecă Dennett spune că aceste qualia sunt mai strâns legate de judecăţile reactive ale subiecţilor decât de experienţele lor. Şi dacă o schimbare în reactivitate va duce la o modificare a proprietăţii rezultă de aici că aceste proprietăţi nu pot fi intrinseci, devenind proprietăţi extrinseci ce ţin de relaţii.

Dennett concluzionează: „Prin urmare atunci când privim ultima oară caracterizarea noastră iniţială referitoare la qualia ca proprietăţi inefabile, intrinseci, private şi direct inteligibile ale experienţei, descoperim că n-a rămas nimic care să corespundă acestora. În locul lor întâlnim proprietăţi publice relativ sau practic inefabile, la care ne referim indirect prin intermediul detectorilor noştri de proprietăţi personale. […] Aşadar, contrar a ceea ce pare evident la prima vedere, pur şi simplu nu există deloc qualia”.

Argumente ce susţin existenţa qualia

1. Argumentul cunoaşterii a lui Frank Jackson. Experimentul mental folosit consideră existenţa unei persoane, pe nume Fred, care distinge culorile mai bine decât oricine, în sensul că acolo unde cineva vede o singură culoare el poate distinge mai multe nuanţe ale aceleiaşi culori. Cu toate acestea chiar dacă am avea toate informaţiile fizice despre creierul şi sistemul optic al lui Fred, nu vom putea şti mai multe despre experienţa sa vizuală.
Cu privire la acest argument aş putea adăuga că eu chiar am un prieten care realmente vede mai multe nuanţe ca mine într-o culoare care mie mi se pare pură şi mă mir de multe ori de modul în care el percepe şi încearcă să-mi descrie experienţa lui, explicaţiile lui nefăcându-mă pe mine să-mi dau seama exact cum ar fi să văd ca el.

Privitor la reacţiile contra funcţionaliste se prezintă următoarele doua argumente:
2. Argumentul absenţei qualia: prin acesta se arată că dacă percepţiile subiective nu sunt esenţiale pentru fiinţa umană, atunci s-ar putea crea foarte bine un robot, identic din punct de vedere fizic cu omul, care ar avea şi caracteristicile psihice umane. Dar cercetările din domeniul calculatoarelor arată faptul că o astfel de creatură ar fi lipsită tocmai de acel element al subiectivităţii specific omului, în ciuda organizării ei perfect funcţionale. O altă variantă a aceluiaş argument este postularea unor fiinţe zombie perfect asemănători cu noi, dar lipsiţi de caracterul calitativ al stărilor mentale. Ei nu vor putea experimenta niciodată qualia.

3. Argumentul spectrelor inversate: Ned Block propune spre analiză cazul imaginativ a 2 gemeni crescuţi în aceleaşi condiţii, cu deosebirea că unul dintre ei are încă de la naştere lentile de inversare a culorilor introduse în ochi (de exemplu culoare verde inversată cu roşu). Amândoi numesc culorile corect, deşi stările lor psihologice diferă, ceea ce pentru unu definea stare de roşu, pentru celălalt o defineşte pe cea de verde. Aşadar conţinutul calitativ al experienţei lor este diferit, cu toate că din punct de vedere funcţional viaţa lor mentală este la fel.

4. Argumentul liliacului: deşi nu este menţionat termenul de qualia în mod direct, lucrarea „Cum este oare să fii liliac?” a lui Thomas Nagel este citată de multe ori în discuţiile cu privire la qualia. Nagel susţine ideea conştiinţei subiective şi afirmă că: „Un organism are stări mentale conştiente, dacă şi numai dacă există ceva care reprezintă modalitatea de a fi a acelui organism – modalitatea de a fi pentru acel organism”. Cu alte cuvinte fiecare formă de conştiinţă este experimentată într-un anume fel, în mod independent de celelalte Şi chiar dacă noi considerăm că ştim totul despre mecanismul de percepţie a liliacului (sonar sau ecolocaţie), singura modalitate pentru a experimenta în mod originar cum e să fii liliac este chiar să fii acel liliac. Astfel se ajunge la o concluzie similară lui Searl şi anume că o ştiinţă structurală (cea actuală) nu va putea niciodată să explice într-un mod satisfăcător ce este conştiinţa şi pentru aceasta fiind necesară însăşi restructurarea ei.

În final aş vrea să fac câteva remarci personale cu privire la utilitatea qualia. Îmi dau seama că acest termen a fost introdus mai mult din necesitate, el având şi rolul de a rezolva o ‘criză’ la care se ajunsese din neputinţa explicării satisfăcătoare şi totale a conştiinţei de către ştiinţele exact. Personal cred că folosind doar resursele corp şi minte şi mai puţin spiritul, nu se va putea da decât o explicaţie care să satisfacă maximum corpul şi mintea şi de aceea nu vom simţi niciodată starea de completitudine.
Mă gândesc (dar de fapt mai mult simt şi intuiesc) că poate Qualia a apărut tocmai pentru a ne arăta că lucrurile trebuiesc privite dintr-o perspectivă 3D (corp-minte-spirit) şi nu doar 2D (corp-minte) şi poate că, prin simpla existenţă a ei qualia nu are scopul de a explica pe de-a-ntregul conştiinţa, ci mai mult de a ne-o lărgi.