Atelier de relaxare, cu Victor Chirea, sâmbătă, 21 ianuarie, la Casa Raw.z

O zi bună va doresc,
Voi continua seria întâlnirilor de Relaxare. Mai jos puteți găsi câteva detalii despre ce vom face.

Probabil că nu de puține ori v-ați simțit corpul tensionat poate în zona gâtului sau a spatelui de la statul prea mult pe scaun în fața calculatorului sau de la condus sau poate de la gândurile nenumărate și alte griji care nu vă dau pace poate nici măcar noaptea. Mediul în care trăim ne învață cu ușurință cum să ne stresăm și din păcate mulți dintre noi petrecem din ce în ce mai mult timp în această stare tensionată, nenaturală pentru noi.

De aceea va propun să experimentăm împreună relaxarea. Scopul este de a oferi odihnă, liniște, calm, o eliberare a tensiunii mentale, a grijilor și a stresului, dar în același timp o creștere a tonicității și a optimismului, o stare generală bună și de echilibru. Acum va fi un prim pas; în timp, dacă exersați relaxarea, veți putea atinge cât mai multe din aceste lucruri și să le mențineți cât mai mult în viața voastră.
Voi folosi imageria dirijată combinată cu tehnici simple de respirație și sugestii pozitive. Va fi timp și pentru împărtășirea experienței, fiind încurajată implicarea activă a participanților. În limita timpului disponibil pot fi oferite câteva detalii teoretice despre ce este o Relaxare și, de ce nu, o tehnică simplă pe care o putem aplica atunci când avem nevoie să ne liniștim.

Întâlnirea va fi Sâmbătă, 21 ianuarie între orele 16-19. Vă rog să veniți cu cel puțin 10 minute înainte pentru a putea începe la timp și să aveți la voi și ceva pentru notat. De asemenea o ținută mai lejeră va facilita procesul de relaxare.
Locația este la Casa Raw.z ( Str. Elena Cuza nr. 8 ) un loc plin de optimism și voie buna.
Prețul este de 40 lei (30 lei pentru cei care au mai participat la un Atelier de relaxare).
Facilitatorul este Victor Chirea

Numărul de participanți este limitat la 12 persoane.
Pentru a vă asigura participarea vă puteți înscrie la Andreea Pomana de la Casa Rawz: 0731.372.305 sau andreea@rawz.ro

O seară de relaxare, cu Victor Chirea, miercuri 14 decembrie, la Casa Raw.z

O zi bună va doresc,

Luna trecută am avut inițiativa de a organiza o întâlnire în care s-a abordat tema Relaxării. Fiind primită foarte bine m-am decis să repet experiența. Mai jos puteți găsi câteva detalii despre ce vom face.

Probabil că nu de puține ori v-ați simțit corpul tensionat poate în zona gâtului sau a spatelui de la statul prea mult pe scaun în fața calculatorului sau de la condus sau poate de la gândurile nenumărate și alte griji care nu vă dau pace poate nici măcar noaptea. Mediul în care trăim ne învață cu ușurință cum să ne stresăm și din păcate mulți dintre noi petrecem din ce în ce mai mult timp în această stare tensionată, nenaturală pentru noi.

De aceea va propun să experimentăm împreună relaxarea. Scopul este de a oferi odihnă, liniște, calm, o eliberare a tensiunii mentale, a grijilor și a stresului, dar în același timp o creștere a tonicității și a optimismului, o stare generală bună și echilibru. Acum va fi un prim pas; în timp, dacă exersați relaxarea, veți putea atinge cât mai multe din aceste lucruri și să le mențineți cât mai mult în viața voastră.

Voi folosi imageria dirijată combinată cu tehnici simple de respirație și sugestii pozitive. Va fi timp și pentru împărtășirea experienței, fiind încurajată implicarea activă a participanților. În limita timpului disponibil pot fi oferite câteva detalii teoretice despre ce este o Relaxare și, de ce nu, o tehnică simplă pe care o putem aplica atunci când avem nevoie să ne liniștim.

Întâlnirea va fi Miercuri, 14 decembrie între orele 19-21. Vă rog să veniți cu cel puțin 10 minute înainte pentru a putea începe la timp. De asemenea o ținută mai lejeră va facilita procesul de relaxare.

Locația este la Casa Raw.z ( Str. Elena Cuza nr. 8 ) un loc plin de optimism și voie buna. De această dată vom lucra într-o sală mai mare situată la etajul 2.

Prețul este de 30 lei.

Datele de contact pentru înscriere le gasiti aici

O seară de relaxare, cu Victor Chirea, miercuri 16 noiembrie, la Casa Raw.z

Dragi prieteni,

Probabil că nu de puține ori v-ați simțit corpul tensionat poate în zona gâtului sau a spatelui de la statul prea mult pe scaun în fața calculatorului sau de la condus sau poate de la gândurile nenumărate și alte griji care nu vă dau pace poate nici măcar noaptea. Mediul în care trăim ne învață cu ușurință cum să ne stresăm și din păcate mulți dintre noi petrecem din ce în ce mai mult timp în această stare tensionată, nenaturală pentru noi.

De aceea va propun să experimentăm împreună relaxarea. Scopul este de a oferi odihnă, liniște, calm, o eliberare a tensiunii mentale, a grijilor și a stresului, dar în același timp o creștere a tonicității și a optimismului, o stare generală bună și echilibru. Acum va fi un prim pas; în timp, dacă exersați relaxarea, veți putea atinge cât mai multe din aceste lucruri și să le mențineți cât mai mult în viața voastră.

Voi folosi imageria dirijată combinată cu tehnici simple de respirație și sugestii pozitive. Va fi timp și pentru împărtășirea experienței, fiind încurajată implicarea activă a participanților. În limita timpului disponibil pot fi oferite câteva detalii teoretice despre ce este o Relaxare și, de ce nu, o tehnică simplă pe care o putem aplica atunci când avem nevoie să ne liniștim.

Întâlnirea va fi Miercuri, 16 noiembrie între orele 19-21. Vă rog să veniți cu cel puțin 10 minute înainte pentru a putea începe la timp. De asemenea o ținută mai lejeră va facilita procesul de relaxare.

Locația este la Casa Raw.z ( Str. Elena Cuza nr. 8 ) un loc plin de optimism și voie buna.

Prețul este de 30 lei.

Facilitatorul este Victor Chirea – câteva lucruri despre el veți găsi aici

http://www.victorchirea.ro/despre-mine/